Simbolurile si transformarea psihicului

Dr. Murray Stein este un reputat psihanalist jungian, formator si autor al unor carti pe teme de psihologie analitica, printre care Jung’s Map of the Soul: An Introduction, Transformation: Emergence of the Self, The principle of individuation: Toward the development of the human psyche si Map of the soul: Persona, our many faces. Este membru fondator al Societatii Interregionale a Analistilor Jungieni si al Societatii de Analiza Jungiana din Chicago. A fost presedinte al Asociatiei Internationale de Psihologie Analitica (2001-2004) si presedinte al Scolii Internarionale de Psihologie Analitica – Zürich (2008-2012).

Doctorul meu familie din Thun s-a plans recent de faptul ca multi pacienti pe care ii are in evidenta si care sunt perfect sanatosi vin la el chirciti de durere si plangandu-se de anumite simptome ale lor. „Sunt nebuni”, a spus el gesticuland cu mainile in aer in semn de frustrare. „Oameni perfect sanatosi, dar care nu sunt in stare sa se bucure de sanatatea lor! De cealalta parte am pacienti care se simt cat se poate de sanatosi si eu trebuie sa le spun ca mai au sase luni de trait din cauza unui limfom descoperit recent. As vrea sa ii trimit pe cei sanatosi pe luna! Sunt nebuni!”.

Nemultumirea lui mi-a adus aminte de primele pagini ale cartii lui Jung numita Psihologie si religie prezentata in 1936 in cadrul Conferintelor Terry de la Universitatea Yale. Acolo el povesteste audientei despre puterea pe care nevroza o poate avea asupra vietii pacientilor. De exemplu, spune el, un om isi imagineaza ca are cancer, dar nu exista nicio dovada fizica a cancerului in corpul sau. Apoi se simte pierdut si devine convins ca este nebun. Asa ca solicita o consultatie lui Jung, un psihiatru. „Ajuta-ma, doctore. Cred ca mor de cancer, dar asta e un nonsens si totusi nu pot sa ma opresc!” Ce face psihiatrul Jung cu acest cancer imaginar? „I-am spus ca ar fi mai bine bine sa isi ia obsesia in serios decat s-o ponegreasca, socotind ca este o absurditate morbida. Dar a o lua in serios ar insemna sa identifice in ea un fel de informatie cu valoare de diagnostic privind aparitia intr-un psihic real a unei tulburari sub forma de excrescenta canceroasa. „Dar”, ar intreba el in mod sigur, „ce poate fi aceasta excrescenta?” La care eu as raspunde: „Nu stiu.” Pentru ca intr-adevar nu stiu. Desi… fiind vorba in mod sigur de o formatiune inconstienta compensatorie sau complementara, natura specifica si continutul ei sunt necunoscute. Este o manifestare spontana a inconstientului la baza careia se afla continuturi ce nu se regasesc in constiinta.[….] Apoi il informez […] ca visele sale ne vor oferi toate informatiile necesare. Le vom interpreta ca si cum ar veni din partea unei surse ca sa zic asa personale, inteligente, orientate spre scop.[…] Simptomul este ca un vlastar de la suprafata pamantului, in vreme ce planta este un rizom subteran ramificat. Radacina este continutul nevrozei; este matricea complexelor, simptomelor si viselor. Avem chiar motive sa presupunem ca visele reflecta tocmai procesele subterane ale psihicului. Si daca ajungem la acest rizom, ajungem literalmente la „radacina” bolii.” [1]

Cititi si Convorbire imaginara cu Carl Gustav Jung, 3/7

Ideea deliranta a unei expansiuni canceroase intr-un corp sanatos este atunci un simbol care ne poate oferi punctul de intrare in tinutul inconstient al complexelor, proceselor si al conflictelor ascunse. Si asa cum cancerul fizic va scurge toata viata dintr-un organism viu daca ii este permis sa creasca si sa ramana neverificat, un cancer psihic va absorbi, de asemenea, energia psihica din viata unei persoane si va produce o stare de stagnare fara speranta si eventual, chiar moartea psihica. Simbolurile au puterea sa faca exact acest lucru. Ele aduna, mentin si directioneaza energia psihica, spre bine sau spre rau.

Pe de o parte, simbolul psihic este o metafora, pentru ca imprumuta din limbajul fizic (cancer, boala) si il aplica in domeniul psihic. Acest transfer de limbaj de la un domeniu la altul este ceea ce fac poetii cand folosesc metafore. Psihicul actioneaza involuntar intr-o maniera poetica atunci cand afirma „Sunt bolnav de cancer”, atunci cand o persoana care ar fi mai constienta de suferinta ei psihica ar spune „Simt o disperare profunda” sau „Nu am energie” sau „Ma aflu intr-un conflict fara speranta si care ma consuma de viu.” Dar acest pacient nu poate spune asta. El poate doar sa spuna: „Sunt convins ca am cancer si nu pot sa imi scot aceasta idee irationala din cap.” Este un poet refractar. El nu si-a ales acest simbol in mod constient sau voluntar; simbolul l-a ales pe el. Nu poate sa se debaraseze de el si nu este capabil sa-l interpreteze. Asa ca merge la analist si ii spune ca este posedat de un simbol si nu stie ce inseamna. De inteles, el este umilit de acest simbol stupid si de fixarea lui pe el. Jung spune ca o asemenea morbiditate este de obicei rusinoasa si ca pacientul este rusinat sa isi recunoasca slabiciunea. El este prins in puterea complexului si acest factor psihic – puternic, autonom, inconstient- este simbolizat de cancer trebuie analizat si constientizat, astfel incat suferinta reala cauzata de catre simptomul-simbol sa fie transformata in suferinta psihica. Poate alte resurse psihice ar putea, astfel, sa fie aduse laolalta, resurse care vor asista in transformarea energiei psihice libere (libidoul) in scopuri si obiective care sa stimuleze viata si mai mult.

Ce este un simbol?

Asa cum Jung intelege si utilizeaza termenul de simbol, este diferit de o metafora prin aceea ca ceea ce prezinta sau comunica direct constiintei este extrem de netraductibil in oricare alti termeni, cel putin la acest moment. Simbolurile sunt opace si adesea aduc gandirea intr-un punct mort. Metaforele sunt transparente si e dezirabil sa fie daca trebuie sa-si faca treaba. Ele ne ajuta sa gandim in moduri creative „in afara limitelor noastre”. Daca un poet scrie, de exemplu, ca un pod se inclina („facand o bolta peste mare”) si se refera la acesta ca la o „harpa” si „un altar” precum poetul american Hart Crane o face in poemul sau Podul Brooklyn, cititorul poate cu prudenta sa descifreze sensul a ceea ce poetul incearca sa comunice. Stim ce este acela un pod si stim ce inseamna „bolta” si ce sunt „altarele” si „harpele” si putem sa ne gandim impreuna cu poetul si sa apreciem la ce face referire cu aceste metafore.

Carl Gustav Jung

Imaginea completa se refera la datele senzoriale din lumea materiala, iar reflectia va produce idei interesante despre cum acestea apartin unele altora si despre ce inseamna aceasta concatenare unica. Dar daca un pacient spune: „Sunt convins ca am o tumoare canceroasa in corpul meu, dar nu exista dovezi, ce inseamna asta?” psihoterapeutul trebuie sa marturiseasca, impreuna cu Jung, ca „nu am nici o idee ce inseamna, dar putem explora imaginea. Analizand viata ta, istoricul tau, visele si fanteziile tale, putem descoperi ceva care in acest moment este blocat in constiinta si este analog cu un cancer.” Este o diferenta importanta. Legatura dintre semnificant si semnificat este total opaca in cazul simbolurilor; in cazul metaforelor, dimpotriva, aceasta legatura este evidenta, chiar daca este adesea foarte complicata si, la prima vedere, controversata. Jung asociaza simbolul cu o intelegere a dinamicii psihologice, iar acest lucru separa viziunea sa de alte definitii ale simbolului si ale simbolicului, cum ar fi cele filosofice sau literare. Viziunea lui este o definitie psihologica si este menita sa serveasca scopului de a intelege semnificatia simptomelor si a imaginilor, asa cum apar ele in mod irational in experienta specifica a pacientilor, dar si a oamenilor din intreaga lume in general. El defineste simbolul dupa cum urmeaza: „Intelesul simbolului este nu acela de a fi un semn camuflant pentru ceva general cunoscut, ci o incercare de a explica analogic, ceva complet necunoscut si in devenire. Astfel, fantezia ne ofera sub forma unei analogii mai mult sau mai putin potrivite ceea ce este in curs de devenire. Prin reductie analitica la ceva cunoscut, distrugem valoarea propriu-zisa a simbolului. A-l interpreta hermeneutic corespunde insa valorii si sensului sau” [2]. Un simbol prezinta un continut inconstient care isi croieste drum spre constiinta. Ca si o analogie, acesta reprezinta ceva care altfel este complet inconstient.

Inteleptele sfaturi ale lui Carl Gustav Jung

Pacientul cu ideea deliranta ca ar suferi de o tumoare canceroasa in corpul sau nu poate sa isi exprime momentan suferinta in nici un alt mod sau mai bine zis, intr-un mod mai precis si mai descriptiv din punct de vedere psihologic. Prin urmare, el vorbeste in simboluri si fara vreo intelegere constienta despre ceea ce ar putea exprima simbolul. Judecata lui este ca este vorba pur si simplu despre o idee deliranta, un gand nebun de care nu poate scapa. Nici medicul nu stie ce inseamna. Cand vine vorba de simboluri se stie doar ca ele prezinta ceva prin analogie, ca exista mult mai mult acolo decat se poate intelege cu usurinta in mod constient si ca exista ceva profund ascuns si obscur. Psihanalistul Jungian va avea credinta ca in simbol exista ceva semnificativ, dar pentru moment doar atat. Odata ce un simbol este inteles de maniera cognitiva – fie ca o expresie a unei consecinte a traumelor din copilarie, ca o imagine a conflictelor intrapsihice sau interpersonale, ca un blocaj pentru potentialul creativ, sau oricare altul ar putea sa-i fie sensul – poate fi pus deoparte ca un simbol. Iata o declaratie despre hermeneutica lui Jung: „O perspectiva care interpreteaza expresia simbolica drept cea mai buna formulare posibila a unui fapt relativ necunoscut este simbolica. […] Atata timp cat este viu, simbolul exprima un fapt care altmiteri nu poate fi caracterizat mai bine. El este viu atata timp cat este incarcat de semnificatii. Daca isi naste sensul din el, altfel spus, daca se gaseste acea expresie care formuleaza lucrul cautat, asteptat sau presimtit mai bine decat simbolul existent pana la acea clipa, atunci acesta este mort, adica nu mai poseda decat o semnificatie istorica. […] Expresia folosita pentru a desemna un lucru cunoscut este intotdeauna un simplu semn, niciodata un simbol.” [3] Prin urmare, simbolul devine un semn, iar semnificantul si semnificatul sunt atunci eliberate si in mod evident legate. El devine un semn istoric: „Obisnuiam sa cred ca am cancer, dar ceea ce am aflat a fost ca libidoul meu a fost blocat din cauza traumei, a conflictelor din copilarie si a lipsei consecvente a increderii in sine”, poate sa afirme ipoteticul pacient. Odata ce suferinta psihica a fost descoperita si constientizata, simbolul devine un „semn” si poate fi folosit ca metafora prin constiinta daca pacientul alege sa fie poetic. Unul din scopurile terapeutice principale ale analizei este de a transforma simbolurile in semne si, eventual, in metafore si, astfel, de a elibera constiinta pacientului de agatarea de complexe autonome si de a debloca fluxul libidoului in canale mai satisfacatoare de viata, iubire si creatie. Deci doctorul meu din Thun, in loc sa trimita acei pacienti nebuni pe luna, ar trebui sa-i trimita la un psihoterapeut bun!

Pana acum toate bune si frumoase, dar este suficient? Atat Jung, cat si cei mai multi adepti jungieni, astazi, indraznesc sa spun, obiecteaza la oprirea la acest scop bun, dar destul de limitat pentru analiza. Pentru a constata acest lucru ca fiind suficient, ar insemna sa te multumesti cu transformarea suferintei inconstiente in suferinta constienta si sa obtii ceea ce psihologul american Elizabeth Zetzel a definit ca fiind sanatate psihica: „Sanatatea psihica cere initierea reusita si ulterior integrarea acelor capacitati care vor facilita pe tot parcursul vietii, mai intai recunoasterea pasiva si toleranta la limitarile, pierderile si amenintarile si, in egala masura, eforturile active pentru gasirea si obtinerea obiectelor disponibile si a obiectivelor personale care sa permita atat satisfacerea pasiva, cat si realizarea activa.” [4]. Acesta este, bineinteles, un rezultat foarte cautat si dorit al unei analize terapeutice, dar se loveste brusc de ceea ce Jung a vazut ca potential maximum pentru dezvoltarea psihica pe care analiza intentioneaza sa o stimuleze.

C. G. Jung despre functia transcendenta, capacitatea psihologica de integrare a personalitatii

Unele diferente intre Jung si Freud

Voi discuta acum pe scurt despre unele diferente dintre Jung si Freud si cum acestea au condus la diferente semnificative intre cele doua domenii pe care ei le-au generat, si anume psihanaliza si psihologia analitica.

Dr. Murray Stein

In ceea ce priveste mai intai termenul de „libido”, principala diferenta a fost ca Jung a ales sa foloseasca termenul in sensul mai general al „energiei psihice” si nu i-a limitat sensul, asa cum a facut Freud, la dorinta sexuala sau la impulsul/ instinctul sexual exclusiv. Pentru Jung, libidoul a devenit un termen generic care acopera toate tipurile specifice de manifestari psihice de energie. La inceput, acest lucru poate parea doar o mica diferenta, dar in timp a facut intr-adevar o mare diferenta in teoriile lor despre economia psihica, despre motivatie si despre aplicarea practica a acestor teorii in activitatea clinica. Pe cand Jung si-a continuat explorarile legate de inconstientul personal si colectiv in anii care au urmat despartirii de Freud, el si-a reluat o intuitie timpurie pe care o avusese deja in perioada pre-Freud si care este evidentiata in cartea sa despre schizofrenie Psihologia dementia praecox. El a dezvoltat ideea ca psihicul are o functie de miscare si de creatie si ca atunci cand simbolurile sunt activate, ele servesc la organizarea structurilor si tiparelor pe care libidoul le urmeaza. In aceasta perspectiva, simbolurile joaca un rol dinamic in potentiala miscare inainte a psihicului intr-o evolutie catre o mai mare integralitate, mai degraba decat sa-l traga inapoi.

Cauza directa imediata a despartirii clare si decisive dintre Jung si Freud a fost lucrarea lui Jung Symbole und Wandlungen der Libido (1912-13) si bineinteles primirea rece a lui Freud a ideilor revizioniste pe care Jung le prezenta acolo. Deja la acel moment, Jung folosea termenul libido in sensul mai general al energiei psihice sau pur si simplu al „interesului”, mai degraba decat ca energie sexuala sau dorinta specifica. Continuand, el a interpretat dorinta incestuoasa si tabu-ul incestului ca dorinta de a ramane infantil (un fel de dorinta de a ramane in paradis) si interzicerea indeplinirii acestei dorinte ca un imperativ psihic catre dezvoltare si maturitate. In aceasta lucrare, Jung se indrepta spre o formulare a psihicului ca sistem de autoreglare si unul care vizeaza scopul de dezvoltare completa a potentialelor. Adica, el a privit psihicul ca fiind intentionat si orientat spre dezvoltare. De aici si titlul „Wandlungen der Libido” (Transformarile libidoului). Transformarile libidoului despre care vorbea aici au avut, in opinia sa, un scop si un tel, iar simbolurile au jucat rolul de lider in cadrul acestui proces. In acel moment, Jung nu elaborase inca in mod suficient ceea ce va deveni teoria arhetipurilor pentru a explica aceasta trasatura teleologica a vietii psihicului. El bajbaia in intuneric, de aici si natura haotica a textului. Cu toate acestea, cand a revizuit aceasta carte pentru a fi publicata in 1952 si i-a dat un titlu nou, Simboluri ale transformarii, el a adaugat pasaje extinse care au explicat si au fundamentat lucrarea in cadrul teoriei arhetipale. Astfel, intr-un nou pasaj el scrie despre simboluri dupa cum urmeaza: „Simbolurile […] sunt intotdeauna intemeiate in arhetipul inconstient. […] Acestea actioneaza ca „reformatori”, functia lor fiind de a transpune libidoul dintr-o forma „mai de jos” intr-una superioara. Aceasta functie este atat de importanta incat afectul ii acorda valorile cele mai inalte. Simbolul actioneaza sugestiv, convingator si exprima totodata continutul convingerii. El actioneaza convingator in virtutea numenului, adica energiei specifice proprii arhetipului. Este capabil sa faca acest lucru din cauza numenului, acea energie specifica stocata in cadrul arhetipului. Trairea celui din urma nu este numai impresionanta, ci si capteaza si poseda intreaga personalitate […] sarcina primordiala a psihoterapeutului fiind sa inteleaga el insusi simbolurile intr-un mod nou, pentru a-si intelege pacientul in efortul sau compensator inconstient de a gasi un punct de vedere care sa exprime totalitatea sufletului omenesc.” [5] Aici el propune ideea ca simbolurile transforma libidoul intr-o directie „ascendenta”. Asta este asemanator cu „sublimarea” lui Freud, dar nu indica un mecanism de aparare, si nici Jung nu considera acest lucru lasand in urma reziduul freudian al „nemultumirii”. S-ar putea spune ca simbolurile sunt mijloacele prin care energia psihica este sublimata deoarece acestea pot modela si canaliza libidoul si il pot trimite prin cai care conduc la motivatii, activitati, atitudini si stari de constiinta „superioare”, mai complexe si mai extinse. Fara capacitatea simbolica, oamenii ar fi creaturi mult mai simple si lipsite de minte si de cultura. Capacitatea umana de a recepta simboluri si de a face ceva cu ele, in perspectiva lui Jung, apartine chiar definitiei a ceea ce inseamna a fi uman. Simbolurile remodeleaza materia!

In acest pasaj (si in multe altele), Jung leaga simbolul indeaproape de arhetip. Acest lucru este extrem de important in teoria jungiana. Arhetipurile sunt modele arhaice potentiale si profund inconstiente de functionare psihica. In mod inconstient, ele sunt extrem de difuze si vagi. Acestea devin mai cizelate si mai precise, pe masura ce ele apar in viata psihica, precum modele de perceptie, comportament, motivatie si atitudine. Arhetipurile sunt innascute, in sensul ca acestea provin din regiuni psihice care sunt anterioare si mult mai generale decat experientele si achizitiile personale precise ale individului. Acestea apartin inconstientului colectiv, care nu este de domeniul personal, la fel cum cultura nu este personala. Individul se naste in ea. Arhetipurile nu sunt amintiri sau idei mostenite, ci mai degraba potentiale modele de motivatie, actiune si reactie (aparare), care apar intr-o varietate de situatii umane ca raspuns la provocari si la domenii de mediu inconjurator care necesita adaptare – mama/ copilul si alte relatii de familie, chemarea la actiune eroica in grupuri compacte si societate, sansa la iubire, amenintarea cu moartea etc.

Arhetipurile pot semana foarte mult cu „instinctele” intr-o matrice biologica care asteapta sa fie „declansata”. Uneori Jung va vorbi despre ele in acest fel, ca „modele de comportament innascute”, si multi jungieni au urmat acest model. Pericolul la aceasta perspectiva este totusi ca simbolurile devin apoi reduse la simple reprezentari ale structurilor specifice inconstiente care exista undeva in substructura biologica (de exemplu, in creier). Aceasta simplificare nu este atat de diferita de reductionismul biologic bine cunoscut al lui Freud. Analistul jungian contemporan Jean Knox a scris: „In acest sens, atat psihanaliza, cat si psihologia analitica… pot fi de fapt vazute ca fiind reductioniste, in masura in care viata psihica este redusa si concretizata de incercarile de a explica functionarea ei in termeni de procese corporale. Astfel, aceasta asemanare dintre Freud si Jung este una care ar trebui sa uneasca in cadrul procesului de respingere psihanalistii contemporani si psihologii analitici, ceea ce cred ca ar re-vitaliza ambele noastre discipline”. Knox continua sa pledeze pentru „o perspectiva in care un curent de experienta actuala remodeleaza si ghideaza in mod constant dezvoltarea mintii si a creierului uman … […] Studiile legate de copii … demonstreaza rolul crucial jucat de relatiile apropiate in dezvoltarea psihicului uman” [6].

Daca intelegem arhetipul intr-un sens dinamic din punct de vedere psihologic, totusi, asa cum ar sustine Knox, ar putea fi conceput ca un potential model flexibil de motivatie, atitudine, actiune si reactie la situatiile umane critice sau, asa cum a definit Jung termenul intr-o scrisoare catre Wolfgang Pauli, ca pe o probabilitate statistica: „…arhetipul nu reprezinta nimic altceva decat probabilitatea evenimentelor psihice” [7]. Arhetipurile sunt intelese mai degraba ca potentiale moduri de exploatare psihica, mai degraba decat ca entitati fixe si mostenite care asteapta sa fie declansate. Simbolurile, in cadrul acestei intelegeri, poseda doua functii in legatura cu aceste tipare arhetipale: 1) de a le exprima intr-un mod grafic si succint, facandu-le vizibile, memorabile si concrete din punct de vedere imagistic si 2) de a atrage libidoul si de a conferi energie in continuare modelelor arhetipale emergente si in acest fel de a transforma si canaliza libidoul. Deoarece modelele arhetipale sunt supuse regulilor de aparitie, ele raman partial sau in mare parte inconstiente pana cand devin complet operationalizate, motiv pentru care simbolurile sunt cea mai buna expresie prezenta a unui model care este inca in mare masura inconstient. Prin urmare, simbolurile anticipeaza modelele aparute in mod complet. Odata ce modelele sunt active si complet dezvaluite, constiinta poate asocia nume si cognitii care capteaza semnificatia lor si care le interpreteaza in mod eficient. Cand acest lucru a fost realizat, simbolurile devin semne si sunt golite de numinozitate si de calitatea lor sugestiva, misterioasa si, de asemenea, compulsiva. Simbolurile au un fel de rol de „moasa” in cadrul psihicului.

Jung, „un azil ambulant în el insusi, precum si medicul-sef al acestuia”

Procese simbolice

Sa ne intoarcem acum la pacientul nostru ipotetic cu ideea sa deliranta ca el are cancer. Luand aceasta idee ca pe un simbol, am spune ca un anumit continut inconstient incearca sa se nasca [in constient] din cauza unei crize din viata pacientului si ca simptomul era atat un strigat de ajutor („Doctore, doctore, mor!”), cat si incercarea psihicului de a oferi o solutie la criza in care pacientul se afla in prezent. O abordare Jungiana a tratamentului in acest caz ar fi sa se creeze o imagine completa a contextului vietii pacientului pana acum, inclusiv istoricul sau de viata, deficitele sale majore anterioare legate de dezvoltare, precum si conflictele nerezolvate, situatia sa actuala constienta in viata (cu privire la relatiile intime, munca, cu privire la sensul vietii) si apoi sa se adauge in acest context stabilit si creat in mod constient materialul inconstient derivat din vise, fantezii, proiectii, transferuri si asa mai departe. Odata ce am avea aceasta imagine de ansamblu, cineva probabil ar incepe sa inteleaga semnificatia simptomului, de ce a fost ales cancerul ca simbol, de ce cancerul acestui organ si nu al aceluia, de ce setul exact de simptome care s-au manifestat. Totusi, aceasta ar fi doar inceputul procesului analitic.

Ceea ce Jung si cei mai multi jungieni care l-au urmat pe el si metodele lui au fost foarte interesati nu este in primul rand sa scape de simptome sau chiar sa le inteleaga semnificatiile simbolice, ci mai degraba de procesul simbolic care se deschide si care se dezvaluie atunci cand inconstientul este angajat activ in aceasta analiza. Ceea ce este important aici nu este doar un simbol, ci un proces simbolic care dezvaluie o tendinta invizibila si greu de distins, dar importanta si datatoare de viata in cadrul psihicului care intentioneaza sa creeze semnificatie in sensul spiritual larg al cuvantului. Numai simbolurile pot transmite acest tip de continut, doar simbolurile il pot prezenta, numai simbolurile il pot contine si il pot pune la dispozitia constiintei. Este un proces care trage puternic libidoul dupa el si in cele din urma transforma viata in mod radical si decisiv.

In cadrul conferintelor Terry, unde el vorbeste despre un pacient ipotetic cu aceasta idee deliranta ca are cancer, Jung renunta in mod neasteptat la acest individ si se indreapta catre alta persoana, de data asta un pacient adevarat pe care il cunostea bine si pe care l-a urmarit pentru o perioada lunga de timp. El spune: „[…] am sa dau un alt exemplu pentru a arata felul in care visele dezvaluie faptele launtrice necunoscute ale psihicului, precum si continutul lor.Visatorul este, de asemenea, un intelectual, cu o inteligenta si o putere de invatare remarcabile. El era nevrotic si a venit sa-l ajut pentru ca simtea ca nevroza lui a devenit coplesitoare si-i submina incet, dar sigur, moralul. […] I-am dat ca tema sa-si observe si sa-si noteze visele. Acestea nu i-au fost analizate sau explicate, iar cu analiza lor am inceput mult mai tarziu.” [1, par. 38]Acest om era un binecunoscut om de stiinta si academician in Zürich, care a aterizat intr-o criza a varstei de mijloc. Astazi detaliile personale sunt destul de bine cunoscute de oamenii de stiinta, dar nu le voi mentiona aici. Este suficient sa spun ca a avut un succes stralucit in viata sa academica, dar un esec mizerabil in viata sa personala si intima si a suferit de „stari de anxietate, de alcoolism psihogenic si de disipare morala generala”. Visele pe care le-a produs dupa o intalnire initiala cu Jung si in timpul tratamentului cu unul dintre studentii lui Jung l-au fascinat pe Jung din cauza sugestiilor oferite despre „posibile surse de informare despre tendintele religioase ale inconstientului” [1]. Jung rezuma atitudinea constienta a pacientului fata de religie si spiritualitate, dupa cum urmeaza: „Religia era pentru pacientul meu lipsita de orice importanta si, in mod sigur, nu se astepta sa il intereseze vreodata in vreun fel oarecare. Venise la mine din cauza unei experiente foarte grave. Era extrem de rational si un intelectual si simtise ca atitudinea spirituala si filosofica sa il lasasera complet descoperit in fata nevrozei sale si a fortelor sale demoralizante. In conceptia lui de viata nu gasea nimic care l-ar fi putut ajuta sa ajunga la o stapanire de sine satisfacatoare.” [1, par. 51]. Ceea ce visele au adus in atentia pacientului a fost, in opinia lui Jung, „problema unei atitudini religioase” [1, par. 53], care in realitate insemna problema sensului la un nivel mai mult decat pur personal.

Jung continua sa ofere o privire asupra procesului simbolic care se desfasoara in seria extinsa de vise a acestui pacient. Despre o serie de vise ca atare, el mentioneaza: „Dupa cum in constiinta exista o continuitate […], tot asa exista probabil, poate chiar mai degraba decat decat in cazul proceselor constiinte, si o continuitate a proceselor inconstiente. Daca vrem sa elucidam problema privind cauzele mai profunde ale visului nostru, trebuie sa ne intoarcem la seria de vise si sa vedem ce loc ocupa el in cadrul lantului lung […] vise.” [1, par.53] Ideea de baza de aici este ca exista in lucru un proces simbolic in cadrul inconstientului, care, daca este inteles si interpretat corect, va dezvalui intentiile cele mai profunde si ascunse ale psihicului uman. Care sunt acestea?

In despartirea lui de Freud, Jung a contestat principala, chiar exclusiva centralitate a sexualitatii si a impulsului sexual in viata psihica. De fapt, el a conchis ca, pentru Freud, tema sexualitatii in sine a fost un simbol, o putere numinoasa bazata pe energii si tipare arhetipale, care au pus stapanire pe constiinta lui Freud si care au controlat-o. El simtea ca pentru Freud sexualitatea era o religie. Si, ca toate religiile, a dat directie si semnificatie vietii. Ca simbol, ea a oferit inteles si o perspectiva infinita pentru elucidari ulterioare. In procesul simbolic pe care Jung il studiase in seria de vise a intelectualului din Zürich, crearea de simboluri care sa ofere un anumit sens, parea, de asemenea, sa fie un obiectiv. Procesul simbolic are ca scop crearea de imagini si teme care dau un sens final vietii individului. De aceea el considera acest proces ca fiind o dezvoltare spirituala, asemeni unui pelerinaj sacru. Deosebirea sa fata de Freud a fost bazata pe intelegerea sexualitatii ca un simbol (Eros), nu doar ca pe o presiune fizica si biologica sau ca pe un impuls. Dar el a considerat acest lucru doar ca pe un simbol printre multe posibilitati, nu neaparat cel mai important simbol pentru fiecare dintre noi. In acest sens, el nu era un monoteist, ci mai degraba un politeist. Deoarece exista multe mituri, multi zei si multe zeite, fiecare cu propria sa sacralitate si cu puterea sa numinoasa de atractie, astfel incat exista multe simboluri si multe procese simbolice. Pentru intelectualul din Zürich, sensul ar fi reprezentat printr-o afirmatie simbolica destul de diferita, si nu prin imaginile unei uniuni sexuale ca o implinire finala si ca satisfactie, ci in imagini de o armonie complexa unde ritmurile s-au unit in trei mari miscari, prezentate in imaginea Ceasului Lumii pe care el l-a descoperit intr-o viziune: „Exista un cerc vertical si un cerc orizontal, avand un centru comun. Acesta este ceasul lumii” [1, par. 111] . Ceasul se misca in trei mari ritmuri sau impulsuri: un impuls mic, un impuls mediu si un impuls mare. Jung comenteaza dupa cum urmeaza: „Toate aceste vise duc in cele din urma la o imagine pe care pacientul o inregistreaza sub forma unei impresii vizuale aparute brusc. El avusese si cu alte ocazii astfel de vizualizari sau imagini trecatoare, dar de data aceasta era o traire extrem de impresionanta”. Dupa cum spunea singur: „Era impresia unei armonii din cele mai sublime”.[…] Viziunea a reprezentat o rascruce in dezvoltarea psihologica a pacientului. A fost ceea ce s-ar putea numi – in limbaj religios – o convertire.” [1, par. 110].

Aceasta este puterea transformatoare a simbolului.

Cititi despre Jung si arta vremii sale

Referinte

[1] C. G. Jung. Psihologia religiei vestice si estice, par. 35-37, 38, 39, 51, 53 110, 111, Bucuresti, Editura Trei, 2010.
[2] C. G. Jung. Doua scrieri despre psihologia analitica, par. 492, Bucuresti, Editura Trei, 2007.
[3] C. G. Jung. Tipuri psihologice, par. 807- 808, Bucuresti, Editura Trei, 2004
[4] Elizabeth Zetzel. The capacity for emotional growth, pp. 283-284, Londra, Maresfield Library, 1970. pp. 283-84.
[5] C. G. Jung. Simboluri ale transformarii, par. 344-346, Bucuresti, Editura Trei, 2016.
Intr-o scrisoare adresata lui Kurt Plachte, din 10 ianuarie 1929, Jung scria: „O experienta religioasa se straduieste sa fie exprimata si poate fi exprimata doar „simbolic”, deoarece depaseste puterea de intelegere. Ea trebuie exprimata intr-un fel sau altul pentru a capata o forma concreta. (Spiritul isi arata puterea efectiva numai in redimensionarea materiei).” C.G. Jung, Letters, Vol. 1, selectat si editat de Gerhard Adler (Princeton: Princeton University Press, 1973), p. 59.
[6] Jean Knox, „Who’s afraid of sexuality? Self, object, drive and desire – a contemporary Jungian view.” Lucrare nepublicata, p. 4. Ibid., pp. 4-5.
[7] C. G. Jung, Scrisoare catre Wolfgang Pauli, 13. ianuarie 1951. In Corespondenta Jung- Pauli, editata de C.A. Meier (Princeton: Princeton University Press, 2002), p. 69.

Sursa: Murray Stein, “Symbols and the Transformation of the Psyche” (traducere publicata cu acordul autorului)
Foto: it.wikipedia.org/wiki/File:ClavisArtis.Ms-2-27.Hortis.V3.134.jpg, it.m.wikipedia.org/wiki/File:ClavisArtis.Ms-2-27.Hortis.V3.070.jpg, https://www.youtube.com/watch?v=Ed3vPb9bmcw, jung-sea.com