Constantin Noica despre tinerete si un pic de psihologie

Conform lui Vasile Dem. Zamfirescu, Constantin Noica vedea in psihanaliza „doar o teorie reductionista care nu distinge spiritul de suflet”, maestrul fiind cunoscut pentru faptul ca nu agrea deloc aceasta stiinta a omului, stiinta despre care spunea ca „nu te trimite nicaieri”.

Neacordandu-i credit psihanalizei si neconsiderand ca ar putea oferi ceva valoros in directia explorarii si intelegerii spiritului uman, Constantin Noica ramane fidel filosofiei, pe care o defineste prin sintagma „spirit intors asupra spiritului”, facand-o astfel singura modalitate prin care omul este capabil sa se cunoasca pe sine atat dinauntrul sau, cat si prin metapozitionare.

Cititi despre Psihanaliza, Sigmund Freud, freudismul si psihanalistii

Citeştedespre

Aceasta capacitate de a te plasa undeva deasupra sau in afara propriei experiente pentru a o trai si oberva defineste insasi instanta de martor, acea abilitate analitica de autoobservare si cercetare de sine (similara spiritului care se sondeaza pe sine fiind si gandirea care gandeste despre gandire).

Din aceasta perspectiva, cele doua stiinte – psihologia si filosofia – nu mai par atat de indepartate una de cealalta si nici contradictorii, cat par mai degraba a vorbi despre acelasi lucru, dar rostind cuvinte diferite.

Si cam acelasi lucru pare ca l-a facut si Constantin Noica in unele dintre eseurile sale ce alcatuiesc volumul Eseuri de duminica, abordand diferite aspecte din perspective ce tin de o psiho-filosofie profunda a existentei deloc abstracte, ba chiar concreta si actuala.

Spre exemplu, despre tinerete Noica afirma ca este „pendularea intre un maximum de certitudine si o deplina rasturnare a tuturor valorilor” – si nu este aceasta, oare, varsta (adolescenta prin excelenta) cand individul isi cauta propria identitate si incepe sa puna sub semnul indoielii patrimoniul cultural-valoric mostenit, tocmai pentru a se descoperi pe sine? Si nu tocmai ceea ce el singur crede ca descopera pentru intaia data sustine cu o vehementa si cu o pasiune atat de mari, de care numai tineretea stie sa dea dovada?

Cititi despre Vasile Dem. Zamfirescu. Drumul spre psihanaliza

Atat Erik Erikson, cat si Constantin Noica afirma ca tineretea este varsta ce vine sa puna sub semnul intrebarii „formele de indentitate si continuitate” (cel dintai) deopotriva individuale si culturale, definindu-se printr-un „paradox al spiritualitatii” (cel din urma) ce-i permite sa rastoarne si sa resemnifice tocmai pentru a implini nevoia culturii de a fi „din cand in cand pusa in discutie”, chiar daca realizeaza aceasta de o maniera ce ajunge sa faca, uneori, obiectul unui nou dogmatism.

„A insufleti prin extreme” este „propriu omului tanar”, completeaza Noica, dar aceasta insufletire este vitala pentru existenta unei culturi, pentru ca tineretea, asa idealista si plina de elan cum este, e si cea care „intelege ca nu e vorba, acolo, numai de un fel de a face; ci si de un fel de a fi”.

>> Caută acum psiholog, psihoterapeut, psihiatru

Curs de formare in psihoterapie psihanalitica & Curs de formare in consiliere psihologica psihodinamica – inscrieri 2022

Tineretea, in viziunea lui Constantin Noica, devine astfel o identitate totala a spiritului cu laturile sale feminine (a fi) si masculine (a face): „omul tanar ravneste sa intregeasca pe a face prin a fi”, caci „tanarul are setea de a fi in ordinea spiritului”.

Or, daca nu e aceasta o reprezentare folosind alte cuvinte a fortei arhetipale a totalitatii psihice, in care tineretea este deopotriva pulsiune ce imprima miscare spre desavarsire socio-culturala si conjunctie a celor doua eterne polaritati psihice ale animei si animusului… atunci poate ca doar pentru mine exista un substrat universal al limbajelor alternative si echivalente.

Adolescenta, de la haos pubertar la redescoperirea obiectului