Multi psihoterapeuti folosesc in sedintele de psihoterapie asa numita genosociograma (arbore genealogic cu elemente psihologice). Genosociograma este un mod de a culege date semnificative despre stramosi si ajuta persoana si familia de a observa modul de relationare in familie de-a lungul generatiilor, de a constientiza rolul lor in sistemul de familie. Se lucreaza in cadrul unui demers psihoterapeutic (consiliere/psihoterapie personala, de cuplu / familie).
Multi dintre psihoterapeutii psihanalisti de familie au fost interesati de acest domeniu al transmiterii transgenerationale. Psihogenealogia vizeaza studiul transmiterilor transgenerationale a evenimentelor, repetitiilor, datei sau varstei (boli, nastere, deces, accident sau alt eveniment important in familie, fie el considerat bun de familie sau mai putin bun), similitudini in descrierea rudelor (parinti, bunici, strabunici, unchi, nepoti), tiparele emotionale sau comportamentale, evenimente, date care se repeta neintamplator, sindromul de aniversare. In acest mod apar scenarii de viata, stiluri care au aceleasi trasaturi la diverse persoane din aceeasi familie. Un barbat care a avut un tata cu patru casnicii s-ar putea sa ii calce acestuia pe urme, sa aiba patru relatii oficiale (adica sa repete acelasi tipar) sau dimpotriva, prin opozitie-polaritate, sa nu aiba nici o casatorie si sa devina preot, calugar.
Anne Ancelin Schützenberger a dezvoltat abordarea numita psihogenealogie, care vizeaza studiul transmiterilor transgenerationale a evenimentelor, repetitiilor, datei sau varstei (boli, nastere, deces, accident sau alt eveniment important in familie fie el considerat bun de familie sau mai putin bun), sindromului de aniversare. Nasterea unui copil poate coincide cu aniversarea unei date importante din familia de baza sau extinsa. Unele persoane sunt deprimate in aceeasi perioada a anului in fiecare an fara sa isi dea seama de ce. Aceste stari legate de sindromul de aniversare sunt corelate si cu doliul nefacut.
Anne Ancelin Schützenberger face distinctia intre intergenerational si transgenerational:
- intergenerationalul este cunoscut, vizibil constient, transmis verbal;
- transgenerationalul este ascuns, neformulat, nedigerat, secret, nespus, negandit.
Multi copii vin pe lume pentru a inlocui ceva sau pe cineva. Cand apare un copil pe lume, el se integreaza acestui sistem familial constient si inconstient, uneori identificandu-se cu un membru mort, disparut sau renegat. Acesti copii poarta numele de copii de inlocuire sau substitutie. Deseori se inlocuieste un copil mort inainte cu aproximativ1 an, insa pot sa existe si alte tipuri de inlocuiri. Am putea extrapola: la inlocuirea unui membru de familie pierdut fie prin moarte, fie plecat (mama, tata, bunica, copil), pierderea unei slujbe, pierderea unei iluzii, a unui vis, a unei case, inlocuirea unui copil pierdut de generatia trecuta (bunicii pierd un copil si viitorul cuplu fac copilul pentru bunici). Practic orice poate fi inlocuit cu un copil. Foarte des vad in terapie date care se repeta (intr-o anumita luna din an se naste un copil si in aceeasi luna din an, in alt an, a murit o bunica, o mama, familia a pierdut un bun material sau spiritual). Sunt copii nascuti la datele aniversare ale nasterilor sau ale mortilor anumitor persoane importante din familie. (Copilul se naste in aceeasi zi cu un stramos ca si cum ar dori sa ii ofere o alta viata stramosului, o nastere simbolica, se naste in ziua de deces a stramosului ca acela sa nu fie uitat). O pierdere a unei sarcini implica mai mult decat o inmormantare fizica, mai ales daca este vorba de un embrion, pe care este mult mai dificil sa il materializezi. Conceptele de „cripta” si „fantoma” ale psihanalistilor Nicolas Abraham si Maria Török se leaga de trauma si de un doliu netrait incorporat intr-un descendent.
Aflati ce sunt Secretul, cripta si fantoma. Vocabular de psihogenealogie
Ca atare, copilul conceput intr-o familie deseori are un rol foarte bine stabilit in dinamica inconstienta a intregului neam. El nu traieste deseori pentru el, ci „pentru celalalt” mort (indiferent cine este celalalt, o persoana, o idee). Am observat ca multe persoane se simteau ciudat sau aveau perioade de tristete in perioada cand au fost concepute sau in perioada nasterii. Majoritatea fusesera aduse pe lume nu pentru ele insele, ci pentru a inlocui pe cineva, sau in perioada conceperii cuplul nu era intr-o situatie foarte buna.
Deseori se intampla ca doliul dupa un copil mort sa nu fie facut si cel care vine dupa el, chiar daca constient acel copil este dorit, este mereu comparat (inconstient – mai ales daca nu s-a trait doliul) cu „icoana” celui disparut inainte de vreme. Copilul de inlocuire este predestinat de a duce toata durerea mortilor de dinaintea lui (fie ei materiali: copii, rude importante, sau spirituali: moartea unui ideal) si de a iesi in evidenta tocmai pentru ca nu traiesc pentru ei.
Deseori acesti copii devin foarte „vizibili” tocmai pentru ca striga „vreau sa ma vedeti pe mine”.
Doi copii de inlocuire celebri au fost Salvador Dali si Van Gogh. Celebritatea lor e un fel de strigat de ajutor, de strigat de neputinta: „Priviti-ma pe mine”. Nu pe ei.
Vincent van Gogh s-a nascut la data de 30 martie 1852, la exact un an dupa fratele sau Vincent, care murise in leagan. A avut o viata tragica, ca si cum i-ar fi fost interzis sa existe. Fratele sau, Theo, s-a casatorit si a avut un copil, pe care l-a numit tot Vincent. I-a scris pictorului: „Sper ca acest Vincent sa traiasca si sa se realizeze.” Dupa ce a primit aceasta scrisoare, Vincent Van Gogh s-a sinucis, ca si cum ar fi vrut sa il lase pe nepotul lui sa existe. Este ca si cum programul genealogic ar fi spus: „Nu poate trai decat un Vincent van Gogh o data.” Si, astfel, nepotul sau se afla, din punct de vedere psihogenealogic, dator fata de unchiul sau. Isi va achita datoria consacrandu-si viata faptului de a-l face cunoscut pe unchiul sau. Datorita lui apreciem astazi opera lui Vincent van Gogh, care astfel se bucura de o foarte mare celebritate postuma.
Salvador Dali s-a nascut de asemenea dupa fratele lui, Salvador („adevaratul Salvador”) care murise si la al carui mormant plangea mama lui, de doua ori pe saptamana. Artistul a reusit sa se detaseze de acel Salvador idealizat, facand pe bufonul. Mai tarziu, avea sa scrie: „Eu am trait moartea inainte de a trai viata… Fratele meu murise cu trei ani inainte de a ma naste eu si mama fusese ingrozitor de tulburata de acest lucru. Acel frate mort, a carui fantoma ma primise, nu se numea intamplator Salvador, la fel ca tatal meu si ca mine. Am simtit profund persistenta prezentei lui, ca pe un soi de furt de afectiune.”
Salvador Dali avea o fascinatie pentru tabloul Angelus, pictat de Millet, pe care il va reproduce de 64 de ori de-a lungul vietii sale. Nimeni nu putea spune, nici macar Dali, de ce il intriga atat de mult acel tablou. Infatiseaza un cuplu de tarani ce cultiva pamantul si si-au lasat instrumentele, odihnindu-se cateva momente, intorsi cu fata spre clopotul bisericii, in momentul rugaciunii de seara. Dupa sacul de legume lasat pe pamant langa ei, se vede ca au fost intrerupti in timp ce lucrau. Pare o scena banala. De abia dupa moartea lui Dali, cand a fost restaurat tablolul lui Millet, s-a descoperit cauza pasiunii lui Dali. Radiografia cu raze X a scos la iveala faptul ca o alta poveste fusese pictata initial de Millet, sub imaginea cunoscuta. S-a descoperit ca, de fapt, familia de tarani tocmai inmormantase un bebelus sau un copil mic, fiind prea saraci pentru a-1 mai duce la biserica pentru slujba. Iar faptul ca se intorc spre clopot semnifica rugaciunea lor pentru copilul decedat si nu gestul de a raspunde chemarii clopotelor. Angelus este de fapt micul inger ingropat, care apoi a fost inlocuit, deoarece tablolul nu se vindea, cu saci de cartofi. Inconstientul lui Dali intelesese ca cel tablou isi povestea de fapt propria sa poveste, amintind astfel despre fratelui sau, acel „ingeras” pe care il plangea mama lui in fiecare saptamana, in fata unei pietre de mormant pe care era scris numele lui: Salvador Dali…
(A-J Bennoit, Aschia nu sare departe de trunchi. Eliberati-va de scenariile familiale negative cu ajutorul psihogenealogiei, Editura Ascendent, 2009, Bucuresti, p. 13)
Psihogenealogia, fantomele transgenerationale si antideterminismul
Bibliografie
- Bennoit, A-J, Aschia nu sare departe de trunchi. Eliberati-va de scenariile familiale negative cu ajutorul psihogenealogiei, Editura Ascendent, 2009, Bucuresti
- Levitchi Cristiana Alexandra, Toma Clara, Vorbe fara glas. Cum facem fata pierderilor, separarilor, doliilor din viata noastra, Editura Ascendent, 2007, Bucuresti; reeditata de Editura Sensart, Bucuresti, 2019
- Schützenberger, Anne Ancelin, Psihogenealogia. Vindecarea ranilor familiale si regasirea de sine, Editura Trei, Bucuresti, 2014
- Schützenberger, Anne Ancelin, Psihogenealogia si ranile din familie, Editura Philobia, Bucuresti, 2014
Foto: Venus Soberanes, Album de familie 4, parte din seria „Psihogenealogie”
>> Caută aici psiholog, psihoterapeut, psihiatru
Cristiana Alexandra Levitchi
este psihoterapeut, psiholog clinician, facilitator constelatii. „Sunt om si nimic din ce e omenesc nu-mi este strain” – vorba lui Terentiu a devenit motto-ul sau.
„nașterea unui copil poate coincide cu aniversarea unei date importante în familie…”
de parcă s-ar naște instant, de cum a încolțit în mintea părinților, sau doar prin puterea inconștientului…
și pare că autoarea are în minte gestația de iapă sau de măgăriță, în care perioada din an a nașterii e apropiată de cea a concepției…
nu-ți vine să crezi până unde poate să meargă uneori infantilismul ”gândirii psihanalitice”, cu legăturile-astea forțate care se iau în serios, amintind de primitivismul superstițiilor ori de imaginația copiilor, care e ok la vârsta lor, dar nu mai e adecvată la adulți; unora, luarea jocului ăstuia prea în serios ar putea să li se pară bătaie de joc; umanitatea evoluată are pretenția că a depășit de mult asemenea modele de gândire și se așteaptă, pe bună dreptate, să fie tratată în consecință.
Asta-i psihanaliza.
Prin ipoteza reductionista a stralucit ea de cand se stie. Ne pacaleste simbolistica deosebita , dar si asta vine tot din nevoia de compensa un continut obscen de rudimentar cu care evita sa se identifice, devenind ea insasi complexul inconstient pe care-l speculeaza (nu intotdeauna cu succes delimitarea, dupa cum se poate vedea si in articolul de mai sus).
In ciuda originalitatii si expresivitatii reprezentarilor insa, traduse in limbaj comun, temele de baza sunt reductibile la cateva idei, unele mai nazdravane, altele, legaturi notorii repuse in ecuatie care aveau sau n-aveau nevoie de ditamai constructia abisala ca sa fie (re)demonstrate (si cu ce folos concret?), si libidinosenii pe care societatea moderna in mod normal le respinge pentru ca-i lezeaza pudoarea si-i ataca fara niciun drept apararile – pe-alea sanatoase, care, nu-i asa, "n-au nimic suspect".
Ca schemele sale sa treaca si sa reziste macar un timp, a fost nevoie sa imbrace forma asta, (pseudo)stiintifica. Felul in care ea s-a dezvoltat a si facut din psihanaliza o structura impresionanta stilistic, dar demonstratii ca cea de mai sus ne reamintesc ca scheletul ei tot de de ghioaga taraneasca ramane, ea in sine, in articulatiile sale luate izolat, pare o prostioara unidimensionala, ne mira ca nu mai prinde la generatia 5D?