De-a lungul unui corespondente frecvente si a unei prietenii de un sfert de veac, analistul Carl Gustav Jung si Wolfgang Ernst Pauli, marele fizician laureat al premiului Nobel, au dezbatut intens cu privire la natura realitatii, a Sinelui si a structurii psihicului, precum si a fenomenelor sale (cum este, de pilda, sincronicitatea).
 |
| Carl Gustav Jung si Wolfgang Ernst Pauli |
Schimbul epistolar dintre cei doi mari surprinde de fapt un schimb de idei care trateaza, in ultima instanta, in mod analog despre o viziune impartasita asupra lumii, cu toate ca abordata din perspectiva a doua orientari ce difera mai degraba in aparenta si in limbajul conceptualizarii.
Se pare ca analogiile dintre structura psihicului si a atomului au fost cele care i-au permis lui C. G. Jung sa formuleze teoria privind conexiunea – ba chiar (inter)dependenta – fenomenelor psihice si fizice, structurand astfel ideile despre Sine si inconstient.
Daca pentru atom nucleul reprezinta sursa de energie principala, tot astfel Sinele constient isi are propria „energie ce provine din adancurile inconstientului”, acest „centru, sau nucleu” fiind pentru Jung „simbolul totalitatii psihicului”, care „nu coincide cu eul”, dar care a fost cu toate acestea „dintotdeaua perceput ca fiind extern”.
Asupra acestor subiecte, Wolfgang Pauli insusi admite ca domeniul fizicii ajunge sa fie limitat de materialism si ca dincolo de un anumit punct este vorba despre „existenta unor straturi spirituale mai profunde ce nu pot fi definite in mod adecvat de conceptul conventional al timpului”.
„Structura centrala a inconstientului colectiv nu poate fi fixata local, caci reprezinta o existenta ubicua, identica siesi; nu trebuie sa fie considerata in termeni spatiali si, de aceea, atunci cand este proiectata in spatiu, ea poate fi regasita peste tot in acel spatiu…”, scrie in consecinta Jung.
Ca principiu al legaturii acauzale, asa cum a definit-o Jung, sincronicitatea a fost structurata in faza incipienta de insusi Pauli, care lanseaza o intrebare privind posibilitatea dependentei de observator a fenomenului observat, intrebare ce pune la indoiala viziunea clasic determinista ce a dominat mediul cercetarii si conceptualizarii stiintifice anterioare.
Jung impartaseste acest punct de vedere si face mai mult decat sa adere la idee: o teoretizeaza si o conceptualizeaza. Astfel, daca existenta dovedita a unui plan distinct de cel spatio-temporal nu il invalideaza pe cel din urma, tot astfel nici postularea unui fenomen inconstient nu invalideaza factualitatea constienta.
Jung introduce in acest fel ideea unei „relativitati psihice” care isi are propria „validitate” alaturi de cea spatio-temporala. Consecvent, cauzalitatea si sincronicitatea nu se exclud reciproc, cu toate ca sunt ambele concepte „incomensurabile si antitetice, asemenea spatiului si a timpului”.
Insa, daca „(relativa) legatura constanta prin efect” defineste cauzalitatea, atunci sincronicitatea este „(relativa) legatura constanta prin contingenta sau sens”, conchide Carl Gustav Jung.
„Inteleptele sfaturi ale lui Carl Gustav Jung”
Sursa: „Atom, Archetype, and the Invention of Synchronicity: How Iconic Psychiatrist Carl Jung and Nobel-Winning Physicist Wolfgang Pauli Bridged Mind and Matter”, in brainpickings.org
Alexandra Frîncu
este masteranda psihologie clinica si psihoterapeut in formare PEU, pasionata de scris si cercetare.
