Sexodrom, spectacolul dramatic, pus in scena la Centrul National al Dansului Bucuresti, reprezinta – o spune chiar vinieta de prezentare – o declaratie politica de dragoste.

Sexodrom face acesta declaratie prin punerea in scena a mai multor istorii de viata ale femeilor rome care au fost abuzate sexual in diverse contexte, de la viol si violenta fizica la provocarile la fel de abuzive cu care se confrunta femeile rome transsexuale sau lesbiene. Trauma si identitatea sunt adanc legate de istoria romilor, iar daca la asta adaugam si problema identitatii sexuale, vom avea un tablou artistic care nu poate fi exprimat decat ca pe o razvratire:

De a aduce in spatiul public povesti private si naratiuni intime. De a-ti spune istoria cu voce tare atunci cand nimeni nu vrea sa o auda.

Problema, desigur, nu este identitatea sexuala ca atare, ci tensiunea dintre modelul cultural dominant si caracterul atipic al faptului de a fi o minoritate, intr-o minoritate. Cum e fi sa fii travestita si sa fii umilita si abuzata de un barbat gay care nu concepe de ce trebuie sa fii travestita, care considera acest lucru o aberatie, care isi gaseste “un altul”, “diferitul” prin care sa puna in scena o matrice relationala prea adanc si dureros inradacinata? Dar sa fii trans? Dar copil abuzat? Dar tanara actrita roma ce isi doreste sa intre in lumea teatrului, nu inainte de a trece conditionat prin biroul directorului?

Cat de prezenta este trauma psihica in viata noastra si cum facem fata efectelor ei?

Regizorul si dramaturgul Bogdan Georgescu, impreuna cu actritele Mihaela Dragan, Zita Moldovan, Oana Rusu, Raj Alexandru Udrea, Antonella Lerca Duda, Nicoleta Ghita, realizeaza o dramaturgie autentica, ceea ce este rar in lumea activismului pentru drepturile omului. Iar puterea spectacolului vine din talentul de a spune aceste povesti dureroase, intr-un mod care poate fi sustinut, un joc intre imaginatie si empatie, dar si un catharsis dat de ridicarea valului de pe un spectru al experientei umane acoperit in taceri vinovate:

Cand lumea e o scena in care retorica nesigurantei si a fricii ne modeleaza din ce in ce mai mult privirea asupra vietii, venim cu o contrapropunere: aceea de a ne celebra senzualitatea si apartenenta la comunitatea queer si minoritatea roma.

Dinamica evidenta din acest manifest cultural nu este ca trauma creeaza identitate sexuala, ci faptul ca manifestarea identitatii sexuale intra mult prea frecvent in conflict cu modelul cultural sau cade victima pozitiilor de putere. De aici trauma. De aici, mesajul scenic vireaza in zona miscarii #metoo si invita spectatorii sa vada ce se intampla in propria noastra gradina, unde mesajul public #metoo a fost reinterpretat in varianta bmwx6 sub forma #şîeu, unde o miscare de drepturile omului s-a metamorfozat intr-un mesaj de drepturile masinilor.
  
Trauma e peste tot sau cum se face doliu astazi (2015)

Este admirabila capacitatea de a face declaratii politice in zona artei si de a pune in discutie relatia dintre artist si opera de arta. In acest context, Roman Polanski si Bertolucci sunt pusi fata in fata cu victimele agresiunilor sexuale si se pune intrebarea… dar nu, in piesa nu se pun intrebari, nu este timpul pentru intrebari, este timpul pentru declaratii, iar declaratia este: opera de arta a unui gunoi moral este ea insasi un gunoi. Cum as putea, se intreaba un personaj, sa privesc ca arta Ultimul tango la Paris cand stiu ca Maria Schneider a ramas afectata pe viata de scena, neprogramata, a violului din film?

Nici marele nostru roman, Emil Cioran nu scapa de indrazneala unei atitudini de respingere categorica asumata: odata rasist, pe vecie rasist! “Odata persecutori, in intregime inacceptabili” (Georgiana Branisteanu, „Gandirea schizo-paranoida”) ar fi un bun slogan, preluat chiar din definitia modului de gandire schizo-paranoid.

Poate ca nu este intamplatoare prezenta impreuna a acestor teme: identitate sexuala, trauma si o afirmare de sine in termenii categorici ai negarii, a negarii abuzatorului, impreuna cu tot ce reprezinta acesta, inclusiv din punct de vedere artistic.

Procesul de vindecare si de maturizare are aceasta faza de expresie categorica, absoluta, exclusiva, care, daca se manifesta si ramane la nivel simbolic, artistic, are sansa de a fi vindecatoare.

Nu este intamplator nici faptul ca spectacolul Sexodrom este produs de Giuvlipen, prima companie de teatru independent feminist rom din Romania, prin care initiatoarele acestui demers abordeaza teme diverse, dar care au in comun faptul ca “discutam deschis subiecte pe care uneori istoria, uneori mentalitatea si constrangerile sociale sau politice le-au pus sub tacere” (giuvlipen.com).

Intimitatea si sexul la romani, o cercetare exploratorie 

Acesta este primul pas.

Foto: https://www.facebook.com/giuvlipen/, http://giuvlipen.com

Costel T. Popa

este absolvent al Facultatii de Filosofie si al scolii de formare in psihoterapie psihanalitica Insight, membru al Asociatiei Internationale de Psihanaliza si Psihoterapie Relationala.

Toate articolele acestui autor