Franz Ruppert despre trauma si psihoterapia traumei

In volumul Trauma, atasament, constelatii familiale. Psihoterapia traumei, Franz Ruppert conceptualizeaza trauma in principal avand in vedere dimensiunea relationala a existentei individuale, anume bazata pe atasamente, insa realizeaza si o prezentare detaliata a notiunii, dincoace de contextul interpersonal.

Astfel, citandu-i pe Reddemann si Sachsse, Franz Ruppert preia definitia acestora referitoare la trauma care, din punct de vedere neurobiologic, ar reprezenta un eveniment masiv, ce solicita intens capacitatea de prelucrare a input-ului, determinand modele de reactie biologica similare la nivel fizic.

Cititi despre Experienta traumatica sau prapastia dintre a simti si a gandi 

Cu toate acestea, definitia de mai sus pare a fi limitata si insuficienta in a surprinde insasi aceasta dimensiune masiva a evenimentului traumatic, fapt pentru care Franz Ruppert merge mai departe si incearca sa contureze un portret cat mai exhaustiv al acestuia.

Astfel, trauma reprezinta acel eveniment de suprasolicitare si neajutorare care poate fi ori neasteptat (in cazul situatiilor singulare, de scurta durata), ori repetitiv (situatiile traumatizante cronic). Impresia pe care evenimentul o lasa individului este de pericol vital acut, iar resursele individului se afla puse in fata nu a unei situatii de tipul fight or flight, cat mai degraba de freeze („incremenirea emotionala a energiilor mobilizate”) sau fragment („clivarea interioara”).

Elaborand despre structurarea fenomenului complex al traumei psihice, Ruppert pune accent indeosebi pe caracterul procesual al experientei traumatice. Dezvoltand asupra fazelor temporale ale acestui proces, autorul surprinde si mai bine diferenta dintre o simpla situatie stresana fata de una traumatica:

• Daca in situatia de stres individul are optiunea de a reactiona de o maniera sau alta proactiv, indiferent ca alege sa lupte sau sa fuga, in situatia traumatica nu exista posibilitate de scapare, ci doar de incremenire sau de clivare;
• De asemenea, daca situatia stresanta determina mobilizarea resurselor si a energiilor psihice, alaturi de ascutirea senzoriala, situatia traumatica determina demobilizarea si deconectarea energiei, concomitent cu amortirea senzatiilor.

Acest mecanism de aparare specific reactiilor traumatice (asa cum a fost el prezentat in articolele anterioare) ramane valabil si in cazul conceptualizarii lui Ruppert, intrucat la randul sau afirma ca singura posibila iesire din situatia traumatica pentru psihic consta in a intrerupe propria traire (…) si de a se disocia, in traumatizarile persistente putandu-se ajunge chiar, in mod automat, la disocierea propriei identitati.

 
Cititi despre Trauma si mecanismele de aparare disociative in psihologia abisala 

Se intampla astfel ca psihicul este scindat, intrucat, in incercarea de salvare a existentei in sine, fiind necesar ca numai o anumita parte a personalitatii totale sa ramana pe loc si sa suporte trauma. Procesul de fragmentare (clivaj) reprezinta astfel retragerea celorlalte parti ale personalitatii, prin diferite mijloace: blocare perceptiva, incremenirea afectului, decorporalizare, disociere in personalitati multiple.

Aceste reactii sunt, asadar, necesare pentru salvarea existentiala chiar daca, in mod paradoxal, integralitatea psihica este sacrificata. Ce se pastreaza este o identitate disociata, dar care nu mai este organizata conform unor principii coerente, intre diferitele aspecte ale acesteia granitele devenind mult mai putin – sau chiar deloc – permeabile.

„Principiul comun” care tine laolalta aceste parti, asa cum este el descris de Watkins si Watkins (citati de Ruppert), se structureaza in jurul unei crize si a nevoii de supravietuire, pierzandu-si avantajul flexibilitatii si al adaptarii prin capacitatea de experientiere si invatare. Delimitarile dintre starile individuale ale Eului devin incerte, iar schimbarile de la o stare la alta imperceptibile, adesea neconstientizabile.

Functiile psihice sunt date peste cap si chiar intrerupte de la bunul lor mers, cu toate ca, asa cum si Frank Putnam afirma, disocierea reprezinta un mecanism psihic normal in sine pentru adaptarea la o situatie problematica – tulburarile acestui proces tin insa de semnificatia acordata evenimentului, precum si de consecintele sale atat interne, cat si externe.

Cat de prezenta este trauma psihica in viata noastra si cum facem fata efectelor ei?

Bibliografie

Franz Ruppert, Trauma, atasament, constelatii familiale. Psihoterapia traumei, Editura Trei, Bucuresti, 2012

Foto: Carolina Heza/Unsplash

Alexandra Frîncu

este masteranda psihologie clinica si psihoterapeut in formare PEU, pasionata de scris si cercetare.

Toate articolele acestui autor