Experienta traumatica si reactia imediata la stres

Louis Crocq afirmă că aspectul traumatic al unui eveniment este dat de atât de violența agresiunii, cât și de starea psihismului celui expus, un eveniment nefiind niciodată inevitabil traumatic.

„Constituția” psihică a individului reprezintă astfel un factor esențial în elaborarea traumatică a evenimentului în forul interior, prin aceasta înțelegându-se gradul în care poate sau nu face față psihicul (prin resursele și mecanismele sale de apărare și adaptare), precum și măsura semnificării (reprezentării) acestui eveniment.

Cititi si Trauma si Congresul Mondial

În orice caz, înainte ca această reprezentare să ia o formă sau alta (traumă vs. reziliență, dacă am putea spune astfel), ceea ce atât psihicul, cât și fizicul persoanei exprimă este ceea ce literatura de specialitate numește „reacție imediată”, ce urmează imediat evenimentului și nu are o durată mai mare de câteva ore, maximum 24.

Acest răspuns imediat poate îmbrăca două forme însă; pe de o parte, putem vorbi despre reacția de „stres adaptat” ce constituie, de cele mai multe ori, o reacție normală, adaptativă, în care capacitățile psihice (cognitive, voliționale, afective) și fizice (fiziologice și comportamentale) sunt mobilizate spre a susține conduita dinamică, proactivă, alertă și responsivă focusată pe supraviețuirea și păstrarea integrității individului.

Pe de altă parte, reacția imediată dezadaptativă – sau reacția de „stres depășit” – relevă o fragmentare a organismului individului, deopotrivă în aspectele sale psihologice, cât și fiziologice. Se instalează reacții haotice, extreme fie în sensul conduitelor de fugă panicată sau de agitație, fie în sensul celor catatonice, blocante de siderare sau automatism.

Despre Trauma si mecanismele de aparare disociative in psihologia abisala

În toate aceste cazuri din urmă este de notat ceea ce individul însuși percepe (retrospectiv, dar adesea și in vivo) cu privire atât la propriul său comportament, cât și la eveniment în sine. Apar impresiile de derealizare și depersonalizare, iar totul este perceput asemenea unei pelicule din care protagonistul nu face parte, ci la care este martor, forul interior fiind în mod esențial paralizat.

De fapt, componentele reacției de stres depășit reprezintă în mod frecvent elemente prevestitoare sau care se constituie în fundamentul unei structurări psihopatologice precum tulburarea de stres posttraumatic, spre exemplu, fiind semne ale „disocierii peritraumatice” și ale „distresului peritraumatic” – cărora Louis Crocq le propune o ajustare terminologică pentru a surprinde și mai limpede procesul destructurant al acestora: decât a utiliza prefixul peri, care înseamnă „în jurul”, autorul își exprimă preferința față de elementul per, pentru a fixa tocmai această caracteristică de elaborare simptomatică „înăuntrul” traumei – și, desigur, a semnificației acesteia pentru individ.

Franz Ruppert despre trauma si psihoterapia traumei

Această caracteristică a lui „a-și pierde stăpânirea de sine” traduce întrucâtva efectul de clivaj căruia psihicul îi este supus – și, în egală măsură, se și supune el însuși, așa cum autorii menționați în articolele anterioare au și demonstrat.

Se remarcă astfel și în conceptualizarea lui Louis Crocq accentul pus pe caracterul inițial adaptativ al răspunsurilor psihice mai ales, dar și fizice, față cu evenimentul traumatic. Diferența, pe termen mai degrabă scurt, decât mediu și lung, în privința instalării patologiei și a ceea ce autorul numește „nevroză traumatică” este dată de însuși acest răspuns imediat la stres, răspuns ce determină în măsură foarte mare drumul pe care psihicul o va lua în perioada postimediată.

Traumele din copilarie: cum ne afecteaza ele sanatatea?

Bibliografie

Louis Crocq, 16 conferinţe despre traumă, Editura Trei, Bucureşti, 2014

Foto: Mary Jirovaya pe iStock (prelucrata)

Alexandra Frîncu

este masteranda psihologie clinica si psihoterapeut in formare PEU, pasionata de scris si cercetare.

Toate articolele acestui autor