Criptomnezia cuprinde în esenţa sa, dincolo de conținuturile inconștiente moștenite pe calea mijlocitoare a preluărilor genealogice, și un alt tip de conținut care este propriu istoricului personal de viață al individului – la acesta referindu-se C. G. Jung atunci când spune că procesele criptomneziei au nevoie de sprijinului unei asociații comune pentru a se revela conștiinței.

Acest proces de asociație este însă unul slab, în care un element din exterior, perceput sub pragul conștiinței, pătrunde în forurile mai adânci ale psihicului, unde întâlnește tocmai acel element-pereche profund ancorat în bagajul mnezic.

Pentru că, ne spune Jung, psihicul nu este atât de nesfârșit de bogat, încât să construiască mereu ceva nou; tocmai de aceea el recurge la astfel de procese asociative și, de asemenea, și combinative, ajungând în această manieră chiar până la a-și crea propria realitate: în lumea ușoară a imaginației găsim deseori ceea ce căutăm și căpătăm ce ne dorim, iar ceea ce dorim să credem ajungem să și credem.

„În conștiinţa noastră mișună mulţi intruşi”… Criptomnezie și inconștient genealogic

„Criptomnezie înseamnă amintire ascunsă” – ascunsă conștientului prin însăși fiziologia cerebrală, care este modelată, sculptată și definită de-a lungul timpului prin intermediul / de către fiecare eveniment și experiență în parte. Acestea lasă cel puțin o urmă, oricât de mică, oricât de fină, ce nu se pierde – o impresie, mai mult sau mai puțin timpurie, dar cel mai adesea pierdută.

Și, dacă aceste „impresii timpurii pierdute” formează apanajul inconștientului, atunci se poate spune pe bună dreptate că procesele conștiinței (în special cele de această natură a elementelor aparent noi) lucrează cu pierderile nesfârșite ale impresiilor timpurii, trecute dincolo de pragul optim care să permită sesizarea lor activă.

Din ce e construita memoria noastra? Din mai nimic, ne spune Boris Cyrulnik

Desigur, faptul că aceste elemente timpurii și inconștiente devin tipare ce se reactualizează și se înstăpânesc în însăși natura specifică a unui individ, definindu-i modul de relaționare pe structura deja ridicată de patrimoniul genealogic, și dau contur noii suprastructuri ce va fi la rândul său transmisă mai departe prin același mecanism transgenerațional de atașamente, conținuturi ascunse și criptice reprezintă aspecte de graniță ale unor domenii care mai degrabă se întrepătrund decât se diferențiază – atâta tot că se exprimă în dialecte distincte (iată, deci, „diferența”…).

Cert este însă că este mai densă alcătuirea celor pe care nu le știm – și nici măcar nu bănuim de necunoașterea lor – decât alcătuirea acelor conținuturi experiențiale despre care ne place să credem că le-am înțeles în ceea ce ne privește.

Nu putem totuși să nu recunoaștem incredibila forță creatoare automată a psihicului de a face, pe căi doar de sine știute, să reapară tocmai acele urme mnestice pierdute, ci nu oricum, ci în fragmente cu o fidelitate fotografică uneori, a căror prezență nu o putem contesta, dar a căror origine personală ne permitem să ne-o imputăm, înțelegători fiind de măsura inestimabilă a nelimitatei noastre neștiințe de sine…

C. G. Jung despre functia transcendenta, capacitatea psihologica de integrare a personalitatii

Foto: https://www.quotemaster.org/

Alexandra Frîncu

este psiholog clinician, consilier psihologic și formator acreditat. A fondat proiectul Cronica de psihologie din dorința de a apropia mai mult dimensiunea teoretică de cea practică a psihologiei.

Toate articolele acestui autor