Personalitatea isterică versus personalitatea isteroidă

Fac referire, în acest articol, la lucrarea Barbarei Ruth Easser și a lui Stanley R. Lesser intitulată „Personalitatea isterică: o reevaluare”, ce urmăreşte reevaluarea personalității isterice în lumina noilor modele de dezvoltare. Autorii propun o redefinire din punct de vedere nosologic a isteriei, necesitate izvorâtă din clinica actuală. Împărțirea propusă de autori între personalitatea isterică și personalitatea isteroidă m-a dus cu gândul la conceptualizarea făcută de Elizabeth Zetzel în binecunoscuta lucrare despre isterie și despre „așa-numita bună isterică”. Articolul de astăzi este util în practica psihanalitică pentru că te învață cum să vezi și să gândești clinic isteria, descriind conflictele dinamice de bază și apărările predominante, apoi exemplificând observațiile teoretice în șase cazuri clinice. Astăzi ne vom opri asupra părții teoretice, urmând ca în următorul articol să reflectăm asupra vinietelor clinice.

Autorii pornesc, în explorarea lor, de la întrebarea referitoare la felul în care definim isteria astăzi. Dacă manifestările de conversie sinonime cu isteria pe vremea lui Freud și Charcot au dispărut, iar în locul lor au apărut pacienți mai educați, mai urbanizați, cum își mai găsește locul această entitate nosologică demodată, utilizată doar într-un jargon psihanalitic, poate și el ușor prăfuit? Poate că dispariția isteriei ca diagnostic are legătură cu prezența crescândă în cabinete a patologiilor borderline. Dar oare noul termen, mult mai seductiv, de borderline nu a luat locul demodatei isterii? Aceasta este teza cărții foarte interesante intitulată Isteria a lui Christopher Bollas, despre care vom vorbi în viitoare articole. Articolul asupra căruia ne vom apleca în cele ce urmează tratează isteria în același fel în care o vede și Bollas, făcând însă o distincție între mecanismul isteric care este definitoriu pentru o personalitate mai matură și mai bine integrată și ceea ce ei numesc mecanism isteroid, care trimite la un nivel pregenital de dezvoltare. Această distincție este utilă pentru că isteria este considerată ca avându-și rădăcinile în complexul Oedip, în faza oedipiană falică. Ce categorie nosologică folosim însă pentru o categorie de pacienți care prezintă fixații orale și conflicte legate de dependență, dar care nu sunt psihotici? Autorii îi numesc pe aceștia din urmă pacienți isteroizi.

Mai există isteria astăzi? Pledoarie pentru isterie şi pentru diagnosticul psihanalitic

Un alt motiv pentru a regândi isteria în contextul actual al practicii clinice este dat de faptul că pacienții nu mai prezintă în număr semnificativ reacții de conversie, de fugă, amnezii, orbire isterică etc., ci sunt mult mai sofisticați și acuză probleme de adaptare, dificultăți de a iubi, de a munci sau de a se juca în sens winnicottian. Există, în modelele teoretice actuale, o mutare a accentului dinspre un singur eveniment traumatic către mecanismele de apărare utilizate împotriva anxietății, dinspre conținutul fantasmatic către mijloacele de apărare folosite. Din această perspectivă, isteria poate că e considerată mai puțin ofertantă pentru că ea se folosește îndeosebi de fantasmare și imaginație.

Isteria împreună cu reacțiile isterice sunt percepute ca o caricatură a feminității prin utilizarea exagerată, gonflată a emoționalului. Istericul e capricios, inconstant, provocator, infantil, iresponsabil și frustrant. Cum se integrează această imagine într-un nivel înalt de dezvoltare libidinală în care se presupune că fixațiile sunt nevrotice? Prin urmare, observă autorii articolului citat, nu ar trebui să ne mire că isteria este un cameleon din punct de vedere diagnostic, ea primind probabil cele mai variate diagnostice. Putem spune că isteria împrumută din alte patologii pentru a se masca pe sine și, prin aceasta, reușește să deghizeze și să ascundă conflictul intrapsihic de bază. Vom vedea mai târziu ce înseamnă asta.

Să amintim, în continuare, că isteria cuprinde:

• isteria de angoasă,
• reacția fobică,
• stările de fugă,
• personalitatea isterică.

Articolul în discuție se referă la personalitatea isterică și la mecanismele de apărare centrale folosite de personalitatea isterică împotriva conflictului intrapsihic de bază. De asemenea, definește personalitatea isteroidă și o pune în oglindă cu personalitatea isterică.

Caracteristicile personalității isterice

Conflictul psihic caracteristic isteriei apare când gratificările legate de sexualitate sunt inhibate și refulate. Romantismul fantasmat devine apoi preocuparea principală și invadează fiecare arie a vieții. Din cauza fixației puternice asupra tatălui, în viața adultă pacientele isterice își văd mamele ca fiind neatractive sexual, frigide. În același timp, ele nu sunt conștiente de identificările inconștiente și ajung să invidieze acele atribute pe care le condamnă deschis.

Conflictul cu figura paternă derivă din dificultatea de a abandona fixația infantilă. Cerințele de iubire și afecțiune, predominanța unei viziuni romantice și neschimbate a tatălui în relațiile de cuplu actuale, o invidie și o dorință pentru atributele fizice ale sale – invidia de penis, toate acestea se traduc într-o sexualitate interzisă. Relațiile heterosexuale ulterioare sunt marcate de intensitate emoțională puternică.

Labilitatea emoțională se referă la predominanța folosirii emoțiilor în locul proceselor gândirii în momente de criză și conflict. Există o implicare directă și activă în relații din nevoia de a iubi și de a fi iubit. Nevoia egocentrică de a testa dragostea celuilalt presupune utilizarea unor manifestări emoționale intense, de la plâns și jelire până la furie și panică, în funcție de răspunsul „audienței”. Pacientul isteric răspunde negativ nu doar la frustrare, ci și la supraexcitabilitate, chiar dacă el este cel care a cauzat aceste tensiuni. Căutarea excitabilității și apărările împotriva ei rezultă din tendința de a distorsiona stimulii exteriori în stimuli senzuali, sexuali. Tensiunea provocată de excitațiile senzuale o terifiază pe pacientă, care răspunde prin anxietate foarte mare sau prin fugă. Există o relație importantă între excitabilitate și fantasmele care o însoțesc. Aceste fantasme au ca tematică aproape întotdeauna romantismul și sexualitatea romantică.

Citiți și Scena isterică şi teatrul interior al isteriei: un reportaj de Jean Laplanche

Sugestibilitatea caracteristică isteriei se traduce în cazurile descrise de autori mai degrabă prin apărare împotriva sugestibilității. Pacientele manifestă îndoială și rezerve. O altă caracteristică a personalității isterice este repulsia și evitarea a ceea ce e considerat lumesc, mundan. Aceasta duce la iresponsabilitate, inconsistență, rebeliune și autoindulgență. Cu toate acestea, în grupul de paciente în discuție, acestea dădeau dovadă de implicare şi responsabilitate traduse prin performanțe academice și ocupaționale. Există o reacție de fugă legată de imaginea de femeie-copil a istericei. Aparenta inocență și naivitate sunt apărări prin negare a fantasmelor interzise.

Mecanismul isteric este un mod de apărare psihică prezent în toate tipurile de personalitate, patologice și nonpatologice. El implică, în principal, substituția emoțiilor, una cu alta, pentru a evita tensiunea psihică și a masca un conflict inconștient. Orice emoție poate fi folosită ca un semnal, așa cum anxietatea reprezintă, de pildă, un semnal de alarmă împotriva unui potențial pericol fizic sau a unei tensiuni intrapsihice. În ciuda intensității sale, componenta afectivă manifestă este una periferică deoarece ea constituie un ecran pentru afectul de bază care este inconștient. De exemplu, un tantrum poate masca excitația sexuală, un triumf competitiv sau o furie temută declanșată de amenințarea unei respingeri, evitându-se astfel dorința sau fantasma de bază. Mecanismul isteric este folosit pentru adaptare și securitate, pentru deghizarea anumitor gratificări sau a unor beneficii secundare și este o modalitate defensivă de a ține departe de conștient conflictul de bază intrapsihic.

Caracteristicile personalității isteroide

Dacă isteria e considerată o caricatură a feminității, personalitatea isteroidă este o caricatură a isteriei. Caracteristicile sunt, așadar, mai accentuate. Agresivitatea ce se ghicește în spatele exhibiționismului, competitivitatea și preocuparea de sine devin insistente și capătă o nuanță bizară. De exemplu, remarcă autorii, un pacient isteric reușește să se bucure de plăcerile pe care le aduce mersul la coafor după analiza defenselor împotriva exhibiționismului, în timp ce un pacient isteroid își va schimba culoarea părului de mai multe ori pe săptămână pentru a face astfel față schimbărilor bruște de dispoziție.

În cazul personalității isteroide, funcționarea adaptativă este fragilă, iar inconsistența și iresponsabilitatea accentuate fac ca pacientul să sufere eșecuri și abuzuri reale. Prin contrast, istericul, deși provoacă în celălalt sentimente de preocupare și îngrijorare, rareori se află în fața unui pericol real.

Relațiile de obiect ale isteroidului sunt marcate de intensitate emoțională și instabilitate. Dacă istericul are probleme în cadrul unei relații, isteroidul are probleme cu relația însăși. De pildă, o relație de prietenie începe cu mult entuziasm și chiar idolatrizare și e posibil să sfârșească amar dacă nevoile de salvare și îngrijire nu sunt împlinite. De obicei, rupturile relaționale sunt urmate de detașare, izolare, depresie și amenințări paranoide. În relațiile de cuplu, pentru că angajamentul emoțional al isteroidului presupune înghițirea și încorporarea obiectului, există pericolul apariției senzației de golire, de sărăcire afectivă. Prin urmare, detașarea ca mișcare defensivă devine un imperativ psihic.

Familia isteroidului este mai dezorganizată, mai inconsistentă. În contrast cu istericul, problema de bază aici derivă din relația cu mama sau cu obiectul matern care nu a avut capacitatea de a oferi îngrijiri afective suficiente din cauza absenței, a pasivității, a depresiei sau a dezinteresului. În copilărie, pacienții cu personalitate isteroidă au folosit mecanisme de adaptare inadecvate și au prezentat diverse simptome psihice. Fixațiile infantile predominante au legătură cu sugerea degetului, enurezis sau fetișism infantil pentru perioade lungi. Fixațiile infantile numeroase precum și o integrare mai slabă a eului duc la control emoțional slab, la abilități scăzute de a tolera tensiunea și la un risc mai mare de trecere la act și depresie.

Și funcționarea în cadrul relației terapeutice este haotică și amenințătoare. În timp ce pacientul isteric regresează la nivele pregenitale și o face ca apărare împotriva sentimentelor senzuale și a transferului erotic, pacientul isteroid, pentru a se apăra împotriva pasivității temute și a oralității primitive, are tendința de a trece la act și de a se folosi de transferul erotic și de acting-out-uri cu caracter sexual.

Citiţi şi Isteria: de la vrăjitoarele din Salem la clişeul „blondei proaste”

Foto: Cadru din filmul The Graduate de Mike Nichols (1967)

Alexa Bîtfoi

este psiholog si psihoterapeut de orientare psihanalitica.

Toate articolele acestui autor