Psihanalista Susie Orbach adresează la un moment dat, în volumul său Corpuri, o întrebare care a traversat cu siguranță cel puțin o dată gândurile tuturor celor deja implicați într-un proces de analiză ori care încă „cochetează” cu „ideea”: De ce psihoterapia poate dura atât de mult timp?
De ce, odată ce durerea a fost înțeleasă și abordată, nu putem rescrie rapid un nou tipar fizic sau mental pentru a produce cât mai curând alinarea?
Chiar așa: cum de nu ne putem elibera doar prin simpla dezvăluire a angrenajelor psihice de substrat? Cum de, în ciuda vitezei cu care procesează, atunci când vine vorba de înțelegerea lucrurilor, creierului nostru îi este atât de greu să implementeze o schimbare de durată?
Citiţi Psihoterapia pe scaunul clientului si slow psychotherapy
Psihanalista Susie Orbach răspunde, pertinent argumentat, prin apelul la analogie: terapia și schimbările pe care aceasta le produce sunt asemenea unui limbaj, pe care nu doar structura psihică are nevoie să-l deprindă, ci și cea biologică. Este nevoie de timp, exercițiu și răbdare pentru a instala un program nou, chiar și în condițiile existenței unui hardware adecvat – dar ce să mai spunem de situațiile în care este nevoie să fie regândită și reconfigurată însăși structura de bază?
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
Urmăriţi-ne pe WhatsApp
Abonaţi-vă la Newsletter
 |
| Susie Orbach, Corpuri. Regândirea legăturii dintre minte şi corp, Editura Trei, 2018 |
Adevărul este că, așa cum și cercetările din neuroștiințe au demonstrat, creierul nostru se structurează încă din primele zile pe baza experiențelor și relațiilor pe care le avem; nu dobândim, în primii doi până la patru ani, doar un vocabular și un sistem lingvistic, ci ne însușim un întreg sistem de comportament, relaționare și interacțiune cu noi și cu ceilalți, sistem care ajunge, în timp, să definească cine suntem și care este lumea în care trăim.
Nu se pune problema în nici un caz de înlocuirea acestuia, dar cu siguranță că există anumite elemente ce au nevoie de ajustare, fie că este vorba de mecanisme defensive disfuncționale, tipare de relație toxice ori sisteme de credințe iraționale. Cert este însă că operarea oricărui tip de modificare cere investiții susținute de timp, de resursă și de energie psihică.
Psihoterapia psihanalitica si „psihoterapia bazata pe dovezi”
În terapie pacientul trebuie să se dezvețe de un mod de a fi și să învețe un altul care este mai potrivit pe termen lung, afirmă Susie Orbach. Iar acest demers este similar achiziției unui nou limbaj, achiziție care necesită de această dată suprascriere: avem nevoie să învățăm cum să vorbim un nou limbaj al relației cu sine și cu ceilalți, în timp reconfigurăm ceea ce știam deja.
Avem nevoie de timp să exersăm regulile noi de interacțiune, rezistând în fața nu doar a automatismelor deja înscrise, ci și în fața frustrării și a vârtejului afectiv al recăderilor în vechile tipare. Avem nevoie de timp pentru a învăța să ne acordăm timp, răbdare și îngăduință.
Într-un fel, avem nevoie de timp să ne acomodăm la noul fel de a vedea atât lumea exterioară, cât mai ales pe cea interioară – reprezentări pe a căror certitudine suntem nevoiți să o reconstruim, pentru a o face din nou să devină parte din sine.
Iar terapia funcționează tocmai în acest sens, întrucât prin prezența emoțională pe care persoana terapeutului o asigură se furnizează de fapt pentru pacient un fel de psihic auxiliar atât de necesar în procesul de deconstruire și reconstruire a propriilor stări psihice tulburătoare. Este vorba de a pune la dispoziție un sine suportiv care să asigure acea siguranță afectivă în jurul căreia să poată fi restructurat eșafodajul acestui nou limbaj al sinelui.
Psihoterapia psihodinamica inseamna mai mult decat sa vorbesti despre copilarie pe un divan
Bibliografie
Susie Orbach, Corpuri. Regândirea legăturii dintre minte și corp, Editura Trei, Bucureşti, 2018
Foto: psycholifestyle.blog
Alexandra Frîncu
este psiholog clinician, consilier psihologic și formator acreditat. A fondat proiectul Cronica de psihologie din dorința de a apropia mai mult dimensiunea teoretică de cea practică a psihologiei.
Greu cu limbajul ăsta când nu stăpânim nici limba română. Să zicem că ”or” poate lua, variabil, forma lui ”ori”, dar invers, să scriem ”or” cu sensul de ”ori”, nu, niciodată! Și în lumina demonstrației de mai sus, erorile de limbaj nu sunt simple erori de exprimare, sunt defecte funcționale! Repetate – tot ca în textul de mai sus -, ele scot la iveală niște vicii de structură, de la Decebal și Traian, vicii!
P.S. M-aștept să vă bateți joc de aceste observații, dar știți când o să vă cred că n-au importanță? Când o să vă sfătuiți copiii și apropiații să scrie în felul ăsta la examenele și concursurile pe care le vor da în viață.
Am corectat, multumim pentru semnal!