Poveștile pot fi modul prin care oamenii simt că au control asupra lumii. Ele ne permit să vedem tipare acolo unde este haos; sens, acolo unde este doar aleatoriu.
Poveștile sunt o formă existențială de a rezolva probleme, afirmă scriitorul și istoricul C. C. Delistraty, prin sensurile pe care le creează spre a ordona lumea.
Citiţi despre Sindromul Pinocchio sau calatoria unei papusi de lemn
Din acest punct de vedere, poveștile sunt și mijloace de reziliență. Sunt căi prin care se poate evada, mintea întreținând pentru spirit un spațiu securizant, distanțat de traumaticul realității. „Poveștile sunt o formă de escapism”, ce ne satisface în același timp nevoia profund socială de apartenență la o istorie comună, împărtășită.
Poate tocmai de aceea poveștile sunt mijloacele prin care putem pătrunde în universul emoțional al celuilalt, „trăgând cu ochiul” la procesele sale de conștiință și văzând ce și cum gândește.
Un studiu deja cunoscut a demonstrat faptul că a citi ficțiune crește semnificativ nivelurile de empatie față de oameni percepuți inițial drept outsiders – fie că este vorba de minorități religioase, culturale, rasiale. Astfel că de ce ni s-ar părea surprinzător faptul următor: cu cât mai absorbiți putem fi de lectură, cu atât mai empatici suntem în viața de zi cu zi.
Ficțiunea, în mod unic, pune în mișcare procesele psihologice necesare pentru a avea acces la experiențele subiective ale celorlalți.
Citiţi despre Simbolistica psihică a inelului în basme
O teorie evoluționistă consideră că utilitatea artei narative rezidă nu doar în asigurarea supraviețuirii sociale, ci și fizice, propriu-zise, aceasta deoarece, folosind mai mult decât informații faptice, poveștile fac apel la emoții și la procese de identificare ce ne pun în contact cu noi înșine și ne organizează mai bine coerența de sine.
Oricum ar sta lucrurile, din punct de vedere social sau individual, adevărul este că avem nevoie să ne hrănim spiritul cu povești, poate tot atât de mult pe cât avem nevoie să ne asigurăm nevoile de bază.
>> Caută aici psiholog, psihoterapeut, psihiatru
Așadar, ficțiunea poate că vine și consolidează, nu doar organizează și structurează, ceea ce mințile noastre caută încă de la începuturile sale să facă: ontologic sau filogenetic, avem nevoie de repere după care să ne orientăm prin noi înșine și prin viața alături de ceilalți; cine suntem, de unde venim și încotro ne îndreptăm sunt probabil întrebările existențiale atât de persiflate defensiv tocmai pe măsura caracterului lor angoasant.
Așa că ne spunem povești, pentru a ne răspunde la ele.
Ştiaţi De ce sunt femeile batrane intruchiparea Raului in basmele pentru copii?
Bibliografie
- Delistraty, C., C. „The Psychological Comforts of Storytelling”. The Atlantic, 2 noiembrie 2014.
- Johnson, D., R., Huffman, B., L., Jasper, D., M. „Changing Race Boundary Perception by Reading Narrative Fiction”. Basic and Applied Social Psychology, 10 februarie 2014, vol. 36, 1, pp. 83-90.
- Kidd, D., C., Castano, E. „Reading Literary Fiction Improves Theory of Mind”. Science, 18 octombrie 2013, vol. 342, 6156, pp. 377-380.
Alexandra Frîncu
este psiholog clinician, consilier psihologic și formator acreditat. A fondat proiectul Cronica de psihologie din dorința de a apropia mai mult dimensiunea teoretică de cea practică a psihologiei.
