Managementul terorii sau teoria managementului terorii postulează faptul că funcția primară a societății și motivația principală a comportamentului uman sunt date de controlul anxietății dată de moarte. În consecință, conștientizarea inevitabilității morții îi motivează pe oameni să-și mențină credința în validitatea absolută a unor perspective culturale asupra lumii (cum sunt credințele și valorile), care oferă sens vieților, dar și să creadă că trăiesc în acord cu aceste standarde. În acest fel, este obținut un sens al valorii personale sau o stimă de sine care funcționează asemenea unui amortizor împotriva perspectivei îngrozitoare a propriei mortalități. (cf. American Psychological Association)
Exista cinci subtipuri de anxietate si depresie, arata un studiu de la Stanford
Teoria a fost propusă în variantă finală de psihologii Jeff Greenberg, Tom Pyszczynski și Sheldon Solomon în anul 1986 și îmbină puncte de vedere atât cultural-antropologice, cât și evoluționiste. Teoria managementului terorii, TMT, afirmă că juxtapunerea înclinației specific umane către anxietate și a instinctului de autoconservare cu abilitățile intelectuale înalt dezvoltate îi fac pe oameni să fie conștienți de propriile vulnerabilități – și, implicit, și de mortalitatea inevitabilă.
Credința conform căreia fiecare individ este un contributor valoros al unui univers semnificativ are funcția de a atenua teroarea față de propria moarte prin capacitatea unică de reprezentare la nivel simbolic a imortalității. Certitudinea unui sistem al realității plin de înțeles (perspectiva culturală) și a unui trai în acord cu standardele de valoare prescrise de aceste perspective (stima de sine) dau astfel formă funcției protective față de conflictul psihologic paralizant în fața spectrului morții.
Impredictibilitatea pe care fenomenul morții o aruncă asupra existenței umane, precum și derizoriul cu care pare să o marcheze prin nulitatea imprimată de actul morții sunt dezorganizante din punct de vedere spiritual și psihologic pentru ființa umană. Iar efectele asupra comportamentului uman par a fi vaste și, deși controversată, teoria pare să explice numeroase dintre actele psihosociale și normele culturale la care oamenii aderă.
Citeşte despre Conflictul estetic in Moartea la Venetia
Spre exemplu, într-o lucrare din anul 1973, The Denial of Death, antropologul cultural Ernest Becker explică rolul pe care anxietatea față de moarte îl joacă în apariția prejudecăților și exercitatea violențelor (în special rasiale și interculturale): deoarece perspectivele culturale asupra lumii reprezintă construcții simbolice, existența mai multor credințe diferite este neliniștitoare (cel puțin) din punct de vedere psihologic, întrucât acceptarea validității unei viziuni alternative asupra realității subminează încrederea în propriul sistem de credințe culturale – ceea ce, desigur, este un fenomen anxiogen.
Atribuirea valorii personale prin aceste angrenaje culturale se realizează consecvent prin intermediul rolurilor sociale cu standarde asociate – iar filosoful Stephen Cave afirmă că procesul este similar pentru orice sistem de valori care „vinde” promisiunea imortalității sunt o formă sau alta, fie că este vorba despre religie, celebritate, naționalism sau… a avea copii. Sheldon Solomon însuși explică aceste apariția și adeziunea la diferitele credințe, sisteme de reprezentare simbolică și alte forme socio-culturale de gândire comună prin fenomenul consensului social, care face ca toate aceste perspective să fie „ficțiuni împărtășite” – tot din motive ce țin de supraviețuire și mecanisme de apărare.
Anxietate e atunci cand simti prea mult
În orice caz, în prezent se pare că există un număr de mai bine de 500 de studii empirice generate de această teorie pusă în raport cu o serie de alte forme de comportament social uman, precum agresivitatea, generozitatea, stereotipurile, nevoia de structură și sens, depresia, preferințele politice, cogniția inconștientă, martiriul, religia, indentificările de grup ș.a.m.d.
Printre principalele direcții de cercetare ce au oferit suport empiric în favoarea teoriei ar merita menționate următoarele idei:
- Funcția stimei de sine de a amortiza anxietatea a fost determinată de studii în care o stimă de sine mai ridicată a avut drept rezultat niveluri mai scăzute ale anxietății auto-raportate;
- Studiile care au crescut nivelurile de conștientizare a mortalității participanților, făcându-i să se gândească la propria moarte, au avut drept rezultat intensificarea încercărilor participanților de a-și apăra perspectivele culturale prin creșterea reacțiilor pozitive față de ceilalți asemănători și a reacțiilor negative față de ceilalți percepuți ca diferiți;
- Cercetările au verificat funcția existențială a perspectivelor culturale și a stimei de sine demonstrând faptul că gândurile non-conștiente despre moarte apar cu mai mare ușurință în minte atunci când credințele culturale valorizate sau stima de sine sunt amenințate.
>> Caută aici psiholog, psihoterapeut, psihiatru
Cât privește criticile, există numeroase voci care au afirmat că efectele TMT pot fi obținute și din cauze ce țin de altceva decât de moartea în sine, precum anxietatea, frica sau stimulii aversivi ca durerea. Ale studii au găsit efecte similare celor cauzate de conștientizarea mortalității – cum ar fi atunci când participanții s-au gândit la alegeri personale dificile pe care trebuiau să le facă, la izolarea socială sau când li s-a spus că nu există un sens al vieții.
Desigur, răspunsurile susținătorilor teoriei față de aceste controverse au oferit explicații în egală măsură de plauzibile. În orice caz, anxietatea față de conștientizarea propriei mortalității este un fenomen prezent, mai mult sau mai puțin alungat din planul gândirii conștiente – și bineînțeles că tot din motive ce țin de supraviețuire și de calitatea vieții; de fapt, de a putea avea măcar o viață…
Citeşte „Din carnetele lui Ion Vianu”: Fiecare moare singur, dar unii mai singuri decât alţii
Foto: VisionPic.net, de la Pexels
Alexandra Frîncu
este psiholog clinician, consilier psihologic și formator acreditat. A fondat proiectul Cronica de psihologie din dorința de a apropia mai mult dimensiunea teoretică de cea practică a psihologiei.
