Oricât de mari ar fi pașii pe care medicina și tehnicile de neuroimagistică îi fac, mediul științific încă se lovește de necunoscute în a clarifica și clasifica odată pentru totdeauna cauzele etiologice ale diferitelor tulburări neuropsihologice.

Tulburarea obsesiv-compulsivă nu face excepţie de la această dificultate și, dincolo de posibilele explicații biologice, chimice sau evoluționiste, cercetătorii sunt sinceri și își admit limitele în cunoaștere. Uneori însă, diferitele orientări ale psihologiei nu dau dovadă de această măsură a modestiei propriilor limitări în explicarea și conceptualizarea psihopatologiilor, manifestând, în schimb, o așa-zisă certitudine față de modelele conceptuale propuse.

Citiţi despre Tulburarea obsesiv-compulsivă: Tipuri de obsesii, tipuri de compulsii

Ce-i drept, recent se fac tot mai mult auzite diferite voci care afirmă că nu se poate vorbi de o cauză unică, singulară, cât mai degrabă de un complex etiologic și de întrepătrunderea mai multor influențe; cu toate acestea, adeziunea la propria viziune asupra spectrului tulburărilor psi persistă, în ciuda rezultatelor și persistenței variabile în timp a intervenției sau tratamentului.

Teoriile comportamentale propun un model în care conduitele rituale sunt o formă de evitare învățată ce poate fi contracarată și înlocuită cu conduite adaptative. Combinând tehnici ale teoriilor cognitive pentru a interveni și asupra distorsiunilor de gândire referitoare la diferitele conținuturi asociate conduitelor, schemele de tratament includ în prezent o varietate de metode, precum cele de expunere, orientările cognitiv-comportamentale au reușit să obțină un număr destul de mare de rezultate satisfăcătoare, cel puțin într-un interval de timp rezonabil (6 luni – 2 ani).

Pe de altă parte, ipotezele psihanalitice țintesc spre o cauzalitate situată în trecutul afectiv al individului, mai exact propunând teoria unei fixații inconștiente cauzatoare de conflict și distres și față de care persoana a găsit un mecanism de adaptare rituală.

Tulburarea obsesiv-compulsiva: adevarata ei tragedie

Nu în ultimul rând, în ceea ce privește viziunile experiențiale și umaniste, acestea sunt prea puțin prezente în literatura științifică a cercetării cauzelor tulburărilor obsesiv-compulsive. Oarecum manifestând o deschidere către o perspectivă mai amplă și luând în calcul diferite alternative etiologice (preluare prin învățare, evenimente traumatice, condiționări cognitive inconștiente), acestea nu au reușit să se ridice la nivelul rezultatelor oferite de intervențiile orientărilor cognitiv-comportamentale – servind, poate, cel mult drept „adjuvante” în procesul terapeutic de ansamblu.

Adevărul este că tulburarea obsesiv-compulsivă este una dintre psihopatologiile pe cât de studiate, pe atât de dificil de înțeles încă. Totuși, indiferent de domeniul teoretic al orientărilor psihologice către care ne întreptăm atenția, un lucru esențial este de avut în vedere în mod constant: faptul că fiecare individ este unic, fie și numai prin complexul contexual diferit de care a avut parte. Este, așadar, de la sine înțeles că fiecare manifestare psihopatologică are amprenta sa unică de care este nu doar bine ori recomandat, ci obligatoriu să se țină cont atunci când se elaborează un plan de intervenție terapeutică.

Aflaţi despre Tulburarea obsesiv compulsiva in 3 minute

Bibliografie

https://www.ocduk.org/ocd/what-causes-ocd/

Foto: Alev Takil pe Unsplash

Alexandra Frîncu

este psiholog clinician, consilier psihologic și formator acreditat. A fondat proiectul Cronica de psihologie din dorința de a apropia mai mult dimensiunea teoretică de cea practică a psihologiei.

Toate articolele acestui autor