Frica este o emoție funcțională. Ne ajută la adaptare. Ne apără. Frica extremă paralizează, însă și nepăsarea la fel. Răspunsul corect este adecvarea la situație. Ne afectează ce este în proximitatea noastră. Când s-a răspândit informația despre coronavirus în China, majoritatea românilor – și poate întreaga Europă – nu s-a impacientat. La orice eveniment care apare brusc prima reacție este Negarea (nu văd înseamnă că nu există). Dacă omenirea în ansamblu gândea ca un medic specialist (epidemiolog, virusolog, de la UPU), atunci recunoștea amploarea unei boli care se răspândește foarte repede. De obicei medicul este obișnuit să acționeze în situații de criză. Are această capacitate, este antrenat, pentru că de aceea a ales Medicina și nu PR-ul.
Era de așteptat ca acest coronavirus să se răspândească la un moment dat și în Europa. Când un pericol este mai aproape de noi începem să îl vedem, altfel aplicăm gândirea magică „mie nu mi se întâmplă”. Când Notre-Dame a ars, toată Europa a fost afectată. Franța e și a noastră, ca și Italia, unde s-a răspândit coronavirusul. E ca și cum ar fi ars Peleş sau Voroneț.
Citiţi şi Gândire magică şi gândire critică
Adepții teoriilor conspirației spun că e Cineva (mai-marii lumii – Bill Gates și alții ca el) care vrea să decimeze populația lumii și creează boli în laborator ca apoi tot acel Cineva să vină cu soluția, aici la coronavirus: vaccin, medicament. Logica pur şi simplu nu poate fi admisă de adepții conspirațiilor mondiale. O întrebare logică: Dacă toată populația ar fi decimată, acei mai-mari ai lumii unde și-ar mai vinde medicamentele? Nu avem un răspuns.
Unii dintre noi nu recunoaștem, nu facem diferența între un pericol iminent și o alarmă falsă. Nu am învățat deloc în copilărie să discernem între abuz și limite bune, sănătoase. Am reacționat supralicitat la un non-pericol și nu am reacționat în caz de pericol real. Este de înțeles la poporul nostru traumatizat care folosește sintagma: „bucuroși le-om duce toate, de e pace, de-i război”. Reacționăm in extremis la evenimente (suntem extrem de suspicioși dacă suntem trimiși la psiholog, psihiatru), însă nu vedem un pericol real, de exemplu legat de o pandemie. Se pare că totuși nici italienii nu au prevăzut pericolul.
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
Urmăriţi-ne pe WhatsApp
Abonaţi-vă la Newsletter
Citiţi şi Intre omnipotenta si implacabil
Autoritățile de la noi au început să ia unele măsuri de prevenire a răspândirii coronavirusului (se închid școli, licee). Apare o altă situație care cere soluții. Ce fac adulții? O prima reacție pe care am tot văzut-o era: „Și noi ce facem?“ În continuare există o lipsă de a mobiliza neocortexul – creatorul de soluții în situații de criză, chiar la nivel instituțional. E nevoie de o schimbare de paradigmă a muncii, o adaptare la noua situație – să nu mai muncim robotic, ci să mai și gândim. Și a gândi în prag de vulnerabilitate și incertitudine mondială înseamnă a lua măsuri extrem de limitative și contestate de mulți. Poate că nu ar strica să citim sau recitim Decameronul lui Boccaccio.
Citiţi şi Coronavirus, pericolul contagiunii emotionale si al isteriei in masa
Foto: Pop & Zebra pe Unsplash
Citiţi mai multe la Cafe Gradiva despre pandemia de coronavirus / COVID-19
Cristiana Alexandra Levitchi
este psihoterapeut, psiholog clinician, facilitator constelatii. „Sunt om si nimic din ce e omenesc nu-mi este strain” – vorba lui Terentiu a devenit motto-ul sau.
