Psihoterapeut, psiholog, psihanalist: 4 profiluri profesionale noi la Cafe Gradiva. Informaţii utile despre psihologie, psihoterapie şi psihiatrie.
Caută terapeut
Braşov
Psihoterapeut Gabriela Tudor Popescu
Gabriela Tudor Popescu este psihoterapeut în analiză tranzacţională şi constelaţii familiale. Lucrează cu adulţi. Vezi profil →
Lucrează şi online.Bucureşti
Alexa Bîtfoi este psihoterapeut de orientare psihanalitică. Lucrează cu adulţi, copii şi adolescenţi. Vezi profil →
Lucrează şi prin telefon şi online.
Psihoterapeut Dorin-Liviu Bîtfoi
Dorin Bîtfoi este psihoterapeut şi psihanalist-în-formare. Lucrează cu adulţi şi adolescenţi. Vezi profil →
Lucrează şi prin telefon şi online.Constanţa
Alina Neagoe este psihoterapeut de orientare psihanalitică. Lucrează cu adulţi, copii şi adolescenţi. Vezi profil →
Lucrează şi prin telefon şi online.Psihologie, psihoterapie, psihiatrie. Cum găsesc un psiholog, psihoterapeut sau psihiatru
Psihologie, psiholog: licenţă profesională, specializări şi competenţe
Psihologia este știința care studiază mintea și comportamentul uman, în ceea ce priveşte toate ariile de experienţă a omului, de la funcţiile creierului şi ale psihicului individual la acţiunile individuale şi până la grupuri de oameni şi naţiuni. Psihologii studiază fenomenele atât conştiente, cât şi inconştiente. Acest studiu, precum şi tratamentul suferinţei şi problemelor psihice şi psihosomatice, pot fi realizate de un psiholog (eventual în psihologie clinică), de psihoterapeut, psihiatru, psihanalist, psihopedagog (specializat, uneori, în psihopedagogie specială), consilier şcolar, consilier educaţional şi consilier vocaţional, coach ş.a. Pe scurt: terapeut. Uneori e nevoie de logoped. Aceşti specialişti acţionează însă în moduri diferite, precum vom vedea.
Dacă ne referim la domeniile de licenţiere profesională, trebuie spus că lucrurile se ramifică destul de mult. În linii foarte generale, se poate spune că psihologia studiază şi cercetează în câmpuri ca dezvoltarea omului, sănătate, sănătate mintală, clinică, procese cognitive, comportament social, sport şi altele. Dar există, în practica psihologică (pentru un psiholog practicant), trei domenii principale: psihologie clinică, ce are în vedere factorii psihologici ai sănătăţii mintale şi ai patologiei (bolilor) sau afecţiunilor psihice; psihologia muncii şi organizaţională, abordând factorii psihologici ai activităţilor umane; şi psihologie educaţională, care avansează pe terenul factorilor psihologici de relevanţă pentru procesele educaţiei (învăţare, predare ş.a.m.d.).
Pentru a practica în aceste trei mari domenii generice, psihologul urmează specializări (specialităţi) profesionale specifice şi dezvoltă competenţe şi abilităţi variate.
Psiholog clinician
Psihologia clinică presupune desfăşurarea, în cabinetul psihologic, de activităţi de evaluare psihologică. În sfera psihologiei clinice putem vorbi despre psihologie individuală, despre psihologie de cuplu, psihologie de familie (psihologie familială), psihologie de grup sau psihologia organizaţiei.
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
Urmăriţi-ne pe WhatsApp
Abonaţi-vă la Newsletter
Evaluarea psihologică circumscrie, printre altele, identificarea factorilor psihologici implicaţi în sănătate, sănătate mintală, dezvoltare şi tulburare sau boală mintală, handicap sau dizabilităţi, evaluarea psihologică clinică a copiilor cu cerinţe educaţionale speciale (CES). Un psiholog clinician are între preocupările şi competenţele sale problematica legată de sarcină sau adopţie, plasament, adicţii, intervenţii paliative, mediul instituţional sau penitenciar, justiţie – asistenţă psihologică la audierea participanţilor în procesul judiciar sau asistenţă psihologică pentru recuperare şi reintegrare socială ş.a.m.d.
Psihologul clinician poate prezenta un raport scris de evaluare clinică.
Psihoterapeut
În cabinetul de psihoterapie au loc activităţi de evaluare psihologică şi conceptualizare clinică a cazurilor, precum şi de intervenţie psihologică clinică potrivit unei anumite metode sau orientări psihoterapeutice. Iată ce face un psihoterapeut.
Psihoterapeutul poate desfăşura psihoterapie individuală, psihoterapia copilului şi adolescentului şi psihoterapie cu adulţi şi vârstnici (seniori), psihoterapie de familie şi psihoterapie de grup. Psihoterapia poate fi de aplicaţie generală sau particularizată la domenii şi situaţii precum genetică, sarcină, educaţie, protecţia socială şi a copilului, tulburări din spectrul autist (TSA), traumă, adicţii, asistenţă psihologică a victimei şi a agresorului, intervenţii paliative, mediul instituţional sau penitenciar, justiţie, promovarea şi optimizarea sănătăţii şi a dezvoltării umane.
Citiţi aici mai multe despre psihoterapie, psihoterapeuţi şi ce face un psihoterapeut.
Consilier psihologic
Consilierea psihologică presupune activităţi precum:
- Evaluare psihologică și conceptualizare clinică a cazurilor prin prisma modelelor clinice generale și a formei de psihoterapie practicate.
- Intervenţie psihologică clinică și consiliere primară, inclusiv consiliere psihologică asociată unei școli tradiționale şi psihoterapii scurte, pentru modificarea factorilor psihologici cu relevanță pentru sănătate și boală – de pildă: autocunoaștere, optimizare sau dezvoltare personală (coaching psihologic), promovarea sănătății și prevenirea patologiei, aplicații inclusiv în genetică (consiliere genetică), sarcină, educaţie, protecţia socială şi a copilului, tulburări din spectrul autist (TSA), traumă, adicţii (dependenţe), asistenţă psihologică a victimei şi a agresorului, intervenţii paliative, mediul instituţional sau penitenciar, justiţie, asistenţă psihologică a adultului, familiei sau copilului; asistenţă psihologică clinică a copiilor cu cerinţe educaţionale speciale (CES).
- Intervenţie psihologică clinică specifică unei orientări sau metode psihoterapeutice, prin care se urmărește modificarea mecanismelor psihologice implicate în sănătate, dezvoltare şi tulburare sau boală mintală, autocunoaştere şi dezvoltare personală, controlul factorilor psihologici implicaţi în sănătate şi boală, prevenirea patologiei psihice.
Psihologia muncii şi organizaţională
Psihologia muncii şi organizaţională presupune desfăşurarea de activităţi de evaluare psihologică şi diagnoză la nivel de post, individual şi de grup, intervenţia psihologică organizaţională şi lucrul pe proiect sau produs. Adesea psihologii din acest domeniu lucrează la Departamentul Resurse Umane (HR Human Resources).
Psihologia transporturilor
Psihologia transporturilor presupune o implicare pe linia evaluării psihologice: factorii psihologici ai activităţii de conducere a vehiculelor şi stabilirea profilului aptitudinal individual pentru identificarea cazurilor care prezintă riscuri pentru propria persoană sau pentru ceilalţi participanţi la trafic. Psihologul utilizează în acest scop instrumente de evaluare psihologică precum observaţia, anamneza, interviul, teste psihologice.
Psihologul poate pune un diagnostic psihologic în urma obţinerii acestor rezultate şi poate elibera recomandări sau avize psihologice.
Printre competenţele psihologului se numără şi intervenţia sau consilierea specifică securităţii traficului.
Psihologie aplicată în servicii
Psihologia aplicată în servicii presupune, printre altele, activităţi de evaluare psihologică şi diagnoză organizaţională, intervenţie directă şi lucru pe proiect sau produs.
Psihologie educaţională, consiliere şcolară şi vocaţională
Asimilat uneori ca psiholog şcolar, specialistul din acest domeniu are printre atribuţiile sale evaluarea psihologică, intervenţia psihologică educaţională (consiliere) şi acordarea de consultanţă de specialitate cadrelor didactice, părinţilor elevilor, personalului administrativ al şcolilor şi instituţiilor de învăţământ, liderilor comunitari, instituţiilor ş.a.m.d.
Psihopedagogie specială
Psihopedagogul desfăşoară activităţi de evaluare psihologică, intervenţie psiho-educaţională şi consultanţă de specialitate. În aria psihopedagogiei speciale, un psihopedagog se ocupă cu educaţia, terapia şi reabilitarea persoanelor cu nevoi speciale.
Psihopedagogii au competenţe în terapia logopedică, se pot ocupa cu recuperarea cât priveşte unele categorii de persoane cu handicap, pot participa la programe de educaţie integrată, pot face cercetare în domeniul educaţiei speciale, pot activa în cadrul unor organizaţii neguvernamentale (ONG), pot face terapie ocupaţională şi pot desfăşura asistenţă psihopedagogică. Psihopedagogii se pot ocupa de asemenea de consilierea părinţilor copiilor cu handicap, de orientarea profesională a tinerilor cu handicap, ca şi de psihopedagogia copiilor supradotaţi. Un psihopedagog poate activa, de asemenea, în învăţământul preuniversitar, în învăţământul special şi în cel universitar.
Un psihopedagog lucrează în şcoli speciale, centre logopedice, centre de zi, policlinici, ONG-uri şi diverse organizaţii de protecţie a copilului, de protecţie a persoanelor vârstnice ş.a.
Psihologie aplicată în domeniul securităţii naţionale
Psihologul din acest domeniu se ocupă – spre a descrie foarte pe scurt – cu activităţi de evaluare psihologică şi intervenţie psihologică de specialitate, din aria sa de activitate.
Psihologie judiciară – evaluarea comportamentului simulat prin tehnica poligraf
Psihologul judiciar are printre atribuţiile principale activităţi specifice de evaluare psihologică şi psihofiziologică. Este domeniul în care se încadrează un psiholog criminalist.
Acestea sunt specialităţile practicate în cabinetele psihologice, aşa cum sunt codificate şi statuate de Colegiul Psihologilor din România (CoPsi). Dar se poate vorbi şi despre alte specializări: despre neuropsihologie, despre psiholog sportiv, despre psihosexologie (sau sexologie), antrenor sau coach, psihologie sau psihoterapie ocupaţională, psihologie socială, psihologie experimentală, psihobiologie (sau biopsihologie) etc.
Exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică se face, potrivit Hotărârii nr. 1 / 2006 a Colegiului Psihologilor din România, în cadrul uneia dintre următoarele forme de organizare: fie cabinet individual de psihologie, fie cabinet asociat de psihologie, fie societate civilă profesională de psihologie – sau în regim salarial, în sectorul public sau privat, în temeiul atestatului de liberă practică emis de CoPsi.
Caută terapeut | Info: Psihologie ↑ | Psihoterapie ↓ | Psihiatrie ↓Psihoterapie, psihoterapeut: informaţii utile. Cum îmi aleg un psihoterapeut
Psiholog… sau psihoterapeut… Sau ne-am dori, din necesitate (pentru că locuim, e şi asta posibil!, într-o localitate fără aceste posibilităţi), un psiholog online bun (sau chiar un psiholog online gratis :)… Poate că suntem într-o căutare anxioasă, preocupată, cu scopul de a afla cât mai repede resurse pentrul copilul nostru aşa încât să îşi poată rezolva şi depăşi problemele de integrare la grădinţă sau la şcoală în clasa 0, şi căutăm atunci un psiholog de copii. Sau, pentru că am aflat de la o mămică de pe forum ori de pe Facebook („mămici cu burtici şi pitici şi tătici şi bunici” etc.) că a procedat aşa – a unui psihiatru de copii.
Mai putem căuta după termeni precum cabinet psiholog sau cabinete de psihologie… Ori chestionăm, în căutarea noastră pe Google (şi ne întrebăm totodată pe noi înşine, da, dar poate că acest aspect al preţului ori preţurilor practicate ar fi cel mai bine de discutat chiar în şedinţa de terapie), despre cum am putea afla un psiholog gratuit (gratis). Ori despre preţul pe care ar trebui să îl plătim (ar trebui să plătim un preţ?! să îl plătim oare?…): psiholog preţ şedinţă.
Dar oricum am căuta pe internet, avem probabil în vedere, discutând în linii foarte mari şi, desigur, într-o anumită măsură şi reducţionist, avem în vedere acelaşi lucru – şi anume de a urma o formă sau alta de terapie ori de a beneficia de o intervenţie terapeutică.
Ce e psihoterapia?
Legea 213 din 27 mai 2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Psihologilor din România precizează următoarele privitor la psihoterapie:
Psihoterapia este intervenţia psihologică realizată ştiinţific şi în spirit umanist (a) în scopul optimizării, autocunoaşterii şi dezvoltării personale, (b) în scopul modificării factorilor psihologici implicaţi în tulburările psihice, psihosomatice şi în tulburările somatice şi (c) în situaţii de risc.
Definiţia internaţională a psihoterapiei este:
Practica psihoterapiei este un tratament cuprinzător, conştient şi planificat al tulburărilor ori al stărilor de suferinţă psihosociale, psihosomatice şi de comportament, cu metode terapeutice ştiinţifice, constând în interacţiunea între una sau mai multe persoane care sunt tratate şi unul sau mai mulţi psihoterapeuţi, cu scopul de a ameliora atitudinile perturbatoare şi de a le schimba, precum şi de a promova maturizarea, dezvoltarea şi sănătatea persoanei tratate. Pentru a atinge aceste scopuri este necesară o instruire / educaţie generală şi specifică.
Asociaţia Europeană de Psihoterapie
Obiectivele psihoterapiei şi ale psihoterapeutului pot fi circumscrise astfel:
Obiectivele unui astfel de tratament [psihoterapeutic – n. red.] sunt de a ameliora sau elimina simptomele, de a facilita modificarea tiparelor comportamentale, a atitudinilor şi relaţionărilor perturbate, şi favorizarea procesului de maturizare, de dezvoltare şi a stării de bine, fizică şi mentală a persoanei.
Federaţia Română de Psihoterapie
>> Cum e să fii pacient într-o psihoterapie?
Sunt nebun(ă) dacă merg la psihoterapeut?
Nu. Majoritatea oamenilor care urmează o psihoterapie sunt oameni obişnuiţi, cu probleme cotidiene, care urmăresc rezolvarea unor probleme cotidiene (îndeosebi prin consiliere psihoterapeutică), să-şi atingă scopuri personale, care întâlnesc probleme în dezvoltarea copiilor lor sau în comportamentul lor ca părinţi, sau care sunt afectaţi de depresie, anxietate, traumă şi alte suferinţe psihice sau psihosomatice ori de probleme de cuplu şi relaţionare ori de probleme existenţiale. Sunt motive foarte personale, autentice pentru care ne putem gândi să vedem un psihoterapeut.
Anumite abilităţi psihoterapeutice sunt utilizate de firmele din mediul de afaceri şi de instituţii publice pentru îmbunătăţirea eficienţei angajaţilor şi în relaţiile cu clienţii.
>> Psihoterapia: mituri şi realitate
Ce nu este psihoterapie
Psihoterapia nu are nici o legatură cu următoarele domenii: homeopatie, remedii naturiste de orice fel, reflexoterapie, Feng-Shui, bioenergie, Shiatsu, alchimie taoistă, acupunctură, tarot, chiromanţie, vrăjitorie, astrologie, astrograme, zodii, arte marţiale, remedii florale Bach, gemoterapie sau terapia cu cristale, dietoterapie, apiterapie, masaj. Un psihoterapeut se ocupă cu altceva.
Nu constituie psihoterapie (poate numai într-un sens figurat sau metaforic, prin efectul cathartic al discuţiei şi autodezvăluirii) discuţiile cu prietenii, spovedania la preot, diferite forme de asistenţă altruistă, sfaturile doctorului (chiar şi cele ale unui medic psihiatru), reality show-urile televizate la care se încurajează confidenţele şi izbucnirile emoţionale (uneori sub îndrumările unui „psihoterapeut” de scenă), stimularea şi exprimarea emoţiilor, povestirea suferinţelor, intervenţiile improvizate ca psihoterapie, dar care nu respectă regulile psihoterapiei (confidenţialitate, cadru terapeutic ş. a.).
Nu reprezintă psihoterapie – decât poate tangenţial, uneori, in procesul psihoterapeutic – nici ceea ce întâlnim adesea intitulat „psihologie inversă”, la care ne putem gândi mai mult ca la o tehnică de manipulare psihotehnică (de pildă în psihologia vânzărilor; ori atunci când se vorbeşte despre psihologie inversă în cuplu, în relaţii, în dragoste sau iubire, în despărţire, în seducţie, „psihologie inversă cu bărbaţii” sau „când vrei să cucereşti un bărbat”).
Ceea ce este desemnat ca „psihologie pozitivă” nu este, de asemenea, psihoterapie şi nu intră printre preocupările şi atribuţiile unui psihoterapeut. Psihologia pozitivă, definită ca
parte a psihologiei ce studiază emoțiile pozitive, trăsăturile pozitive și instituțiile pozitive,
ori ca
studiul științific a ceea ce face viața să merite trăită
Christopher Peterson, curs televizat, 2008
semnifică mai degrabă un îndemn la gândire pozitivă şi presupune dezvoltarea unor tehnici şi aplicaţii (de tip how to… / „cum să…) de cultivare a „sentimentelor pozitive” şi de „eliminare” a tot ce ar putea fi considerat „emoţii negative”. O întreagă literatură motivaţională şi cultură a statusurilor de Facebook şi în alte reţele de socializare s-a dezvoltat în această privinţă.
După unii autori, psihologia pozitivă ori gândirea pozitivă sunt binevenite sau de interes. Pot ridica moralul, cum se spune. Pot întreţine speranţa, de exemplu că vom putea depăşi o stare proastă, de nefericire sau de deprimare sau că ne vom putea schimba viaţa (ceea ce nu e de ignorat!). După alţi autori şi comentatori, psihologia pozitivă este superficială, ineficientă şi se poate dovedi chiar contraindicată în tratarea unor probleme, stări de disconfort psihic, afecţiuni ori boli psihice (depresie, anxietate ş.a.; vezi, de pildă, „Gândirea pozitivă dăunează grav sănătăţii mintale”), îndeosebi prin reprimarea sau refularea sentimentelor, emoţiilor sau trăirilor considerate „negative” şi cultivarea unei stări alienate sau măşti de „sentimente pozitive”.
Cine poate practica psihoterapia?
Pot practica psihoterapia cei care s-au specializat ca psihologi (clinicieni), psihoterapeuţi, psihiatri, psihanalişti – şi au formarea, pregătirea necesară şi dreptul legal de a practica.
Care e diferenţa între psihoterapie şi…
…consiliere psihoterapeutică? Diferenţa nu e întotdeauna uşor de trasat, dar în general se consideră că, spre deosebire de psihoterapie, consilierea psihoterapeutică este recomandată persoanelor care au deja o stare generală suficientă de bine şi care pot lua decizii şi îşi pot rezolva problemele, dar care au nevoie de ajutor în timpul unei crize. În acest sens, Societatea Britanică de Psihologie defineşte consilierea ca o metodă de
a ajuta oamenii să-şi amelioreze starea de bine, să-şi aline suferinţa psihică [distress], să-şi rezolve crizele şi să-şi dezvolte capacitatea de a-şi rezolva problemele şi de a lua propriile decizii.
…psihiatrie? Psihiatrul are o formare medicală şi poate prescrie medicamente. Psihiatrul se ocupă, ca să numim generic (şi cu o oarecare doză de imprecizie, asumată), de „marea psihiatrie”. De patologiile psihice grave, de afecţiuni din spectrul psihozei, schizofreniei etc. Acestor cazuri un psihiatru bun le acordă o atenţie specială şi un tratament specific, cu deosebire psihofarmacologic (medicaţie).
Desigur, în unele cazuri se poate încerca abordarea combinată între psihiatrie (psihofarmacologie) şi o formă de psihoterapie.
…asistenţă socială? Asistentul social este specializat în abordarea directă şi punctuală a unor probleme, nevoi şi îmbunătăţiri financiare ori psihiatrice ale unei persoane sau familii, spre deosebire de demersul unui psihoterapeut, mai laborios, mai complex şi nu întotdeauna simplu de precizat ca scopuri ori mijloace (aşa cum nici suferinţa psihică nu este lesne de circusmcris, am putea adăuga din acest punct de vedere).
Ce probleme se pot trata prin psihoterapie?
Prin psihoterapie se pot trata majoritatea problemelor psihice, cum ar fi:
- tulburările anxioase, precum tulburarea obsesiv-compulsivă, fobiile, tulburările de panică sau sindromul de stres posttraumatic;
- tulburările de dispoziţie, precum depresia sau tulburarea bipolară;
- adicţiile, precum alcoolismul, dependenţa de droguri şi dependenţa de jocurile de noroc;
- tulburările de alimentaţie, precum anorexia sau bulimia;
- tulburările de personalitate, ca tulburarea de personalitate borderline sau tulburarea de personalitate dependentă;
- schizofrenia sau alte tulburare care duce la detaşarea de realitate (tulburările psihotice).
Dar nu numai persoanele diagnosticate cu o afecţiune psihică merg la psihoterapie, ci orice persoană care încearcă să depăşească la un moment dat în viaţa sa unele conflicte sau situaţii de stres, de exemplu:
- să-şi rezolve conflictele cu partenerul sau cu altă persoană;
- să-şi rezolve anxietatea sau stresul datorat muncii sau altor situaţii;
- să facă faţă schimbărilor majore din viaţă, cum ar fi divorţul, moartea unei persoane iubite ori pierderea slujbei;
- să înveţe să gestioneze reacţiile nesănătoase, precum furia în trafic sau comportamentul pasiv-agresiv;
- să facă faţă din punct de vedere psihic unor probleme prezente sau grave, precum diabetul, cancerul sau durerile cronice;
- să se refacă după abuzuri fizice sau sexuale sau situaţii violente;
- să îşi depăşească problemele sexuale, datorate unor cauze fie fizice, fie psihologice;
- să doarmă mai bine, în cazul celor cu insomnii.
Uneori, psihoterapiei i se asociază medicaţie, precum antidepresive sau anxiolitice, prescrise de psihiatru. (Un psihoterapeut sau un psiholog clinician nu poate scrie reţete şi nu poate prescrie medicamente – decât dacă este şi doctor sau medic psihiatru).
Caută terapeut | Info: Psihologie ↑ | Psihoterapie ↑ | Psihiatrie ↓Tipuri de psihoterapie
Există sute de tipuri de psihoterapie. În 1980 erau inventariate peste 250, pentru ca în 1996 numărul acestora să ajungă la peste 450. Oare câte tipuri de psihoterapie există azi?
Conform legii 213 privind dreptul de liberă practică al psihologilor din România, îndeosebi potrivit articolului 22, modalităţile recunoscute de psihoterapie sunt cele stabilite de către World Council of Psychotherapy şi pot fi grupate în mai multe categorii. Fiecare categorie include mai multe şcoli acreditate de Comisia Profesională a Colegiului Psihologilor din România. Avem astfel următoarele tipuri de terapii:
- Psihoterapii dinamic-psihanalitice (ex: psihoterapie psihanalitică, psihoterapie analitică, terapii dinamice de scurtă durată etc.);
- Psihoterapii cognitiv-comportamentale (ex: psihoterapie raţional-emotivă şi comportamentală, psihoterapie cognitivă, psihoterapie comportamentală etc.);
- Psihoterapii ericksoniene (ex: psihoterapie ericksoniană, hipnoză ericksoniană etc.);
- Psihoterapii scurte (ex: terapie scurtă focalizată pe soluţie, orientare pe competenţe şi resurse, abordări constructivist-colaborative şi narative etc);
- Psihoterapii umanist-existenţiale (ex: Gestalt-terapie, logoterapie, psihodramă, psihoterapie experienţială, analiză tranzacţională, psihoterapie transpersonală etc.).
Tipurile de psihoterapie sau abordările psihoterapeutice recunoscute de Asociaţia Europeană de Psihoterapie sunt: Abordare multimodală; Analiză bioenergetică; Analiză existenţială; Analiză psiho-organică; Analiză tranzacţională; Biosinteză; Gestalt-terapie; Hipnopsihoterapie; Logoterapie; Psihanaliză, psihoterapie psihanalitică şi psihodinamică; Psihodramă; Psihosinteză; Psihoterapie integrativă; Psihoterapie centrată pe persoană; Psihoterapie neurolingvistică; Psihoterapie pozitivă (Peseschkian, din 1968); Terapia legăturilor (sau a ataşamentului); Terapia realităţii; Terapie somatică; Terapie sistemică de familie.
>> Ce terapie psihologică ţi se potriveşte?
Psihanaliza şi psihoterapia psihanalitică
Psihanaliza şi psihoterapia psihanalitică încurajează verbalizarea gândurilor pacientului în cadrul asociaţiilor libere, a fantasmelor, a interpretării viselor, cu scopul de a ajunge la cauzele conflictelor inconştiente care produc simptomele pacientului.
Se poate deduce că psihanaliza şi psihoterapia psihanalitică acordă un rol esenţial inconştientului şi conţinuturilor şi motivaţiilor inconştiente în dinamica psihică.
Psihanaliza a fost creată şi dezvoltată iniţial de Sigmund Freud, începând cu ultimii ani ai secolului al XIX-lea, şi a fost apoi dezvoltată, într-o mare diversitate de orientări şi şcoli psihoterapeutice, de o pleiadă de personalităţi ca: Sándor Ferenczi, Melanie Klein, W. R. Bion, Donald Woods Winnicott, Otto Fenichel, Karen Horney, Harry Stack Sullivan, Jacques Lacan, Jean Laplanche, Heinz Kohut – pentru a indica doar câteva nume dintr-o amplă galerie.
>> Aflaţi ce se întâmplă şi la ce să vă aşteptaţi într-o Psihoterapie psihanalitică
Psihoterapia psihodinamică
Ca şi în psihanaliză, din care s-a inspirat iniţial, scopul psihoterapiilor psihodinamice este să dezvăluie conţinuturile inconştiente ale pacientului, spre a-şi înţelege mai bine propriile acţiuni şi pentru a-şi uşura astfel suferinţa psihică. Spre deosebire de psihanaliză însă, psihoterapiile psihodinamice sunt de obicei mai scurte şi mai puţin intensive.
>> Alexa Bîtfoi psihoterapeut psihanalist – lucrează în Bucureşti şi online cu adulţi, copii şi adolescenţi
Psihologia analitică (analiza jungiană)
Psihologia analitică este o orientare psihoterapeutică inspirată de concepţiile psihiatrului elveţian Carl Gustav Jung.
În psihologia analitică analistul şi pacientul lucrează în şedinţa de terapie pentru conştientizarea unor conţinuturi psihice inconştiente cu scopul de a înlesni maturizarea şi individuarea pacientului, de a ameliora sănătatea psihică şi de a uşura suferinţa psihică.
Se consideră că există trei şcoli în psihologia analitică post-jungiană: clasică, arhetipală şi developmentală.
Psihologia individuală (teoria adleriană a personalităţii)
Psihologia individuală este o orientare psihoterapeutică întemeiată de medicul psihiatru vienez Alfred Adler. Ca şi psihiatrul elveţian C. G. Jung, Alfred Adler a fost iniţial un discipol şi aderent al lui Sigmund Freud şi al psihanalizei, pentru ca ulterior să îşi formeze şcoala psihoterapeutică proprie.
Îndepărtându-se de rolul ocupat, în determinismul psihologic freudian, de sex şi libido, psihologia individuală sau adleriană statuează evaluarea individuală a lumii. Pentru Alfred Adler în terapie contează nu doar factorii interni, ci şi cei sociali.
Psihologia individuală sau adleriană consacră concepte precum compensare şi supracompensare, complex de inferioritate şi complex de superioritate, ordinea naşterii ş.a.
Analiza tranzacţională (AT)
Analiza tranzacţională (AT) este o teorie fondată la sfârşitul anilor ’50 de medicul psihiatru de origine canadiană Eric Berne, cu scopul explicării comportamentului uman.
Analiza tranzacţională este o teorie psihanalitică şi o metodă terapeutică prin care tranzacţiile sociale sunt analizate pentru a determina în ce stare a eului se află comunicatorul. Potrivit analizei tranzacţionale, există trei stări ale eului, distincte de sentimente şi comportamente: starea Părinte a eului, starea Adult a eului şi starea Copil a eului.
În analiza tranzacţională comunicatorul are rolul de a modifica starea eului cu scopul de a rezolva problemele emoţionale, distingându-se astfel de psihanaliza freudiană, al cărei scop este conştientizarea conţinuturilor inconştiente şi astfel creşterea gradului de conştienţă al pacientului.
Psihoterapia cognitiv-comportamentală
Psihoterapia cognitiv-comportamentală reprezintă o combinaţie a două terapii: terapia cognitivă, dezvoltată de Aaron Beck în anii ‘60, axată pe gândurile şi convingerile persoanei şi pe felul în care pot fi influenţate starea şi acţiunile sale, cu scopul de a-i schimba felul de a gândi într-unul mai adaptat; şi terapia comportamentală, inspirată şi întemeiată de I. P. Pavlov, J. B. Watson şi B. F. Skinner, care se axează pe acţiunile persoanei şi urmăreşte să-i schimbe modelele (pattern-urile) nesănătoase de comportament.
Terapia cognitiv-comportamentală se concentrează pe problemele prezente ale persoanei şi pe felul în care pacientul poate învăţa cum să identifice şi să schimbe gândurile deformate sau nefolositoare, credinţele neconforme cu realitatea, să se relaţioneze cu alţii în feluri pozitive.
Psihoterapia Gestalt
Terapia Gestalt (sau Gestalt-terapia) se sprijină pe patru concepte principale: metoda fenomenologică, dialogul existenţial, strategiile teoretice ale câmpului şi libertatea experienţială. Scopul este cel al conştientizării în diferite contexte ale vieţii, mutând accentul de la discutarea despre diferite situaţii mai mult sau mai puţin îndepărtate la acţiunea şi experienţa directă de viaţă (aici şi acum).
Psihoterapia existenţială
Inspirându-se din concepţii filosofice precum fenomenologia şi existenţialismul, psihoterapia existenţială are ca fundament credinţa că fiinţa umană este singură în lume, ceea ce conduce la sentimentul unei lipse de sens. Acesta poate fi depăşit doar prin crearea de valori şi sensuri proprii.
Psihoterapia umanistă
Inspirată de existenţialismul filosofic, psihoterapia umanistă a apărut în anii ‘50 ca reacţie atât la comportamentalism, cât şi la psihanaliză, drept care este astăzi cunoscută ca o “a treia cale” în psihologie.
Psihoterapia umanistă se interesează de cadrul de dezvoltare al individului şi de subiectivitatea acestuia, respingând determinismul. Acordă interes creşterii şi dezvoltării mai degrabă decât patologiei, statuând o capacitate inerentă individului de a-şi realiza potenţialul – prin “tendinţa de self-actualizare”.
Printre personalităţile psihoterapiei umaniste se numără Carl Rogers, întemeietorul terapiei centrate pe persoană, Victor Frankl, întemeietorul terapiei prin logos (logoterapia), Abraham Maslow, Rollo May şi Irvin Yalom – personalităţi ale psihoterapiei existenţiale americane.
Psihoterapiile scurte
Psihoterapiile scurte cuprind, în această denumire generică, o gamă diversă de abordări psihoterapeutice, care au toate în comun faptul că se concentrează asupra unei probleme specifice şi că folosesc intervenţia directă.
Psihoterapiile scurte sunt mai puţin orientate către descoperirea problemei, a cauzelor şi a genezei acesteia, cât către formularea de soluţii şi identificarea factorilor care împiedică rezolvarea problemelor.
Psihoterapiile sistemice
Psihoterapiile sistemice concep persoana în primul rând nu ca individ, cât ca individ în relaţii dinamice, având în vedere interacţiunile şi modelele de grup.
Psihoterapia pozitivă
Psihoterapia pozitivă a fost creată de neurologul, psihiatrul şi psihoterapeutul Nossrat Peseschkian, fiind de inspiraţie umanistă şi psihodinamică. Are la bază o imagine pozitivă a omului şi o abordare orientată spre resurse şi centrată pe conflicte.
Psihoterapia transpersonală
Psihoterapia transpersonală ia în considerare pacientul în cadrul unei înţelegeri spirituale a conştiinţei.
Psihoterapia corporală (sau psihologia somatică)
Consideră că problemele psihice sunt strâns legate de problemele corpului, cum ar fi sexualitatea, musculatura, respiraţia, fiziologia etc. Printre metodele psihoterapiei corporale sau psihologiei somatice se numără exerciţiile corporale şi masajul, dar şi comunicarea verbală.
Terapia expresivă
Terapia expresivă consideră că metoda cea mai eficientă de tratament este de a se exprima artistic, creativ şi imaginativ şi de a-şi integra şi elabora aspectele revelate în acest proces.
Terapia expresivă se poate manifesta ca terapie prin dans, drama terapie, art-terapie (sau terapie prin artă), terapie prin muzică, terapie prin scris ş. a. – în funcţie de arta la care se apelează.
Psihoterapia integrativă
Psihoterapia integrativă, aşa cum o arată şi numele, combină mai multe metode şi tehnici psihoterapeutice distincte, în încercarea de a rezolva diferite probleme şi situaţii prin diferite psihoterapii.
Hipnoterapia
Hipnoterapia se bazează pe hipnoză şi are ca scop modificarea comportamentului pacientului, a emoţiilor şi atitudinilor sale, precum şi acţiunea asupra afecţiunilor legate de stres, gestionarea durerii, dezvoltare personală, obiceiuri dăunătoare, anxietate ş. a.
Orice sugestii, completări şi observaţii cu privire la această listă scurtă a psihoterapiilor sunt binevenite. Ni le puteţi adresa în scris la Contact.
>> Citiţi şi Tipuri de psihoterapie. Explicaţii pe înţelesul tuturor
Caută terapeut | Info: Psihologie ↑ | Psihoterapie ↑ | Psihiatrie ↓Modalităţi ale psihoterapiei
Psihoterapia poate fi practicată în următoarele modalităţi.
Psihoterapia individuală
Psihoterapia individuală presupune întâlnirea unei singure persoane cu un psihoterapeut în vederea reducerii suferinţei psihice care se întâlneşte în diferite aspecte ale comportamentelor problematice, ale credinţelor, ale emoţiilor şi ale răspunsurilor somatice.
În plus, psihoterapia individuală este o bună modalitate de dezvoltare emoţională şi de maturizare. Psihoterapia poate ajuta oamenii să înţeleagă şi să rezolve barierele care interferează cu aşa-numitele calităţi pozitive, cum ar fi bucuria, compasiunea, stima de sine, iubirea etc. Multe persoane care merg la psihoterapie individuală pot deveni mai conştiente cu privire la propria persoană, la lumea internă şi la relaţiile lor.
>> Psihoterapeut psihanalist Dorin Bîtfoi – Bucureşti şi online – lucrează cu adulţi şi adolescenţi
Psihoterapia de cuplu şi maritală
Psihoterapia de cuplu se deosebeşte de psihoterapia individuală prin aceea că psihoterapeutul nu este axat atât pe experienţele individuale ale partenerilor aflaţi în terapie, cât pe comunicarea dintre aceştia.
Pattern-urile de comunicare sunt întotdeauna explorate într-o psihoterapie de cuplu (sau într-o consiliere de cuplu) în vederea schimbărilor pozitive în viaţa de cuplu. Unul dintre cei mai importanţi paşi în optimizarea relaţiei într-un cuplu este ca partenerii să înveţe să-şi exprime emoţiile şi să folosească o comunicare sănătoasă în vederea rezolvării unor mai vechi sau mai noi probleme pe care le-au întâmpinat în experienţa de cuplu.
De obicei, frecvenţa unei psihoterapii de cuplu este de o şedinţă pe săptămână, acest lucru putând însă varia în funcţie de obiectivele terapiei.
Psihoterapia de familie
Psihoterapia de familie (sau psihoterapia familială sau psihologia familiei) se adresează întregii familii şi explorează relaţiile intrafamiliale cu scopul înţelegerii perturbărilor care apar între membrii acesteia în anumite situaţii de viaţă.
Psihoterapeutul de familie poate adresa probleme şi situaţii precum separare între părinţi sau divorţ, tensiuni legate de custodia copilului în urma divorţului părinţilor, decesul unui membru al familiei, dificultăţi sau probleme de comunicare ce pot apărea între membrii familiei, situaţii de excludere afectivă a unui membru al familiei, adopţie etc.
Psihoterapia de familie vizează, între altele, înţelegerea dinamicii relaţiilor dintre membrii familiei, a conflictelor afective care ajung să perturbe comunicarea unei familii, dobândirea unei comunicări eficiente şi deschise între membrii familiei.
Psihoterapia de grup
Psihoterapia de grup reprezintă o experienţă terapeutică împărtăşită care include prezenţa unor persoane ce se confruntă cu aceleaşi problemele sau cu probleme asemănătoare.
Terapia de grup adună în jur de 6-12 membri şi se concentrează asupra relaţiilor interpersonale sau a preocupărilor particulare exprimate de membrii grupului. În general, modalitatea de lucru în grup se reduce la două mari forme: forma psihoeducaţională şi cea orientată spre proces.
Problemele emoţionale tratate prin psihoterapia de grup variază de la cele legate de adicţie până la cele legate de abuz. Participanţii discută în grup despre problemele lor într-un cadru securizant în care terapeutul ţine loc şi de moderator.
Coaching
Coacherii, spre deosebire de psihoterapeuţi, nu sunt formaţi şi nici licenţiaţi să se adreseze unor tulburări psihice precum depresia, anxietatea, situaţiile de traumă etc.
Coaching-ul este un domeniu care se bazează pe formularea obiectivelor viitoare şi pe aflarea modalităţilor prin care acestea pot fi împlinite cât mai eficient, fără a explora trecutul.
Unii psihoterapeuţi folosesc metodele de coaching ca parte integrantă în experienţa lor terapeutică.
Psihoterapia la distanţă, prin telefon sau online (Skype)
Psihoterapia la distanţă, respectiv terapie online sau prin telefon, poate fi de ajutor atunci când nu există posibilitatea de a face psihoterapie la cabinet. Recent, odată cu pandemia de coronavirus sau COVID-19, psihoterapia online şi prin telefon au devenit aproape indispensabile.
Pe larg despre psihoterapie online şi terapie prin telefon puteţi citi în acest articol: „Psihoterapie online sau prin telefon, adică terapie la distanţă – Caută psihoterapeut online.” Tot aici aflaţi ce e bine să ştiţi despre terapia online şi puteţi afla un psihoterapeut online.
Caută terapeut | Info: Psihologie ↑ | Psihoterapie ↑ | Psihiatrie ↓Codul deontologic al profesiei de psiholog
Codul deontologic al profesiei de psiholog însumează o serie de principii şi standarde etice de exercitare a profesiei de psiholog cu drept de liberă practică. În afară de rolul său normativ, codul deontologic are drept scop orientarea şi reglarea acelor activităţi.
Comportamenul din viaţa privată a psihologului nu este atribuit codului deontologic decât în măsura în care acest comportament aduce prejudicii profesiei sau ridică serioase îndoieli privind capacitatea specialistului de a-şi exercita profesia.
Astfel, exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică se realizează cu respectarea principiilor cuprinse în Legea 213/2004 şi HG 788/2005, precum şi a principiilor şi standardelor cuprinse în „Codul deontologic al profesiei de psiholog cu drept de liberă practică” pus la dispoziţie de Colegiul Psihologilor din România.
>> Aflaţi care sunt Regulile tehnice şi etice internaţionale ale psihanalizei
Legislaţie
Din punct de vedere legal, pentru a practica psihoterapia în România, este nevoie de:
- obţinerea dreptului de liberă practică în psihoterapie;
- înregistrarea formei de exercitare a activităţii;
- îndeplinirea îndatoririlor fiscale.
La nivel european, exercitarea profesiei de psihoterapeut este reglementată de asociaţiile europene de psihoterapie, între care cea mai proeminentă este Asociaţia Europeană de Psihoterapie (AEP), cu sediul la Viena.
Asociaţia Europeană de Psihoterapie a instituit Certificatul European de Psihoterapie (CEP), având drept scopuri principale recunoaşterea unui psihoterapeut practicant în ţările din Europa şi instaurarea unui nivel de formare profesională ridicat şi comparabil de la o ţară la alta. Certificatul European de Psihoterapie este obţinut de la AEP la recomandarea Organizaţiei Naţionale de Atribuire recunoscută în acest sens şi cu aprobarea Organismului European de Atribuire, reprezentând metoda terapeutică practicată sau de comisia ad hoc a AEP.
În România, Organizarea Naţională de Atribuire este reprezentată de Federaţia Română de Psihoterapie.
O listă exhaustivă cât priveşte legislaţia şi actele normative referitoare la exercitarea profesiei de psiholog o puteţi afla pe site-ul Colegiului Psihologilor din România, aici.
Sunt binevenite orice sugestii, completări şi observaţii despre codurile deontologice, etica şi legislaţia pentru profesiile de psiholog, psihoterapeut, psihanalist, psihiatru, logoped, psihopedagog, consilier vocaţional şi coach. Ni le puteţi adresa în scris la Contact.
Caută terapeut | Info: Psihologie ↑ | Psihoterapie ↑ | Psihiatrie ↓Psihiatria şi psihiatrul. Când mergem la un spital de psihiatrie sau la un cabinet de psihiatrie
Suferim de depresie, de anxietate sau de atacuri de panică, poate şi de insomnie? De claustrofobie? Dorim să vorbim cu cineva despre probleme de integrare pe care le avem cu cei mici la grădiniţă, şcoală, în comunitate? E vorba, poate, despre tulburări de alimentaţie care ne preocupă, despre adicţie sau dependenţă de droguri care riscă să ne ruineze viaţa, sau despre abuz de alcool? De un abuz sexual? De o boală psihiatrică?
Sau poate că întâmpinăm probleme în relaţie sau de relaţionare în genere, poate că ne confruntăm cu aşa-numite probleme de comunicare? Avem întrebări la care nu ne putem răspunde încă de mai multă vreme sau tot felul de insatisfacţii la muncă, de serviciu, în viaţa noastră în cuplu, în viaţa sentimentală sau în viaţa intimă, erotică şi sexuală? Suntem poate nemulţumiţi de traseul sau de drumul nostru în viaţă? Încercăm frecvent sentimente de inadecvare, de inutilitate şi de îngrijorare şi simţim că am merita ceva mai bun şi că am putea realiza mai mult dacă – aşa cum se mai spune azi – am ieşi un pic din zona de confort?
Este cât se poate de firesc că ne punem întrebări în acest hăţiş de probleme psihologice şi de viaţă, şi de viaţă psihică, cu răspunsuri adesea nelămurite, despre când e cazul să mergem la un psiholog clinician, la un psihoterapeut ori la un psihiatru, tocmai spre a ne lămuri. Sau ar trebui, oare, să mă adresez unui psihanalist? Sau unui coach? Unui consilier vocaţional? Să consult un psihopedagog sau mai degrabă, pentru probleme specifice, un logoped?
Ar fi oportun să fac un test psihologic (de pildă un test proiectiv)? Unde să merg, prin urmare, pentru… cine aplică teste psihologice? Dar dacă am nevoie de o evaluare, un diagnostic sau un aviz psihologic pentru tribunal, pentru custodia copilului sau pentru angajare sau pentru şoferi? Să merg oare la un cabinet de psihologie clinică sau la unul de vreo altă specializare? Să caut oare, pentru problemele mele, un cabinet de psihoterapie? Să mă adresez, pentru a aborda la niveluri mai profunde suferinţa sau insatisfacţiile mele, unui cabinet de psihanaliză? Să caut, pentru că mi se pare o urgenţă psihiatrică, un cabinet sau camera de gardă a unui spital psihiatric?
În situaţiile mai dramatice, mai tensionate: să sun la 112… să chem Salvarea?
Dacă despre psihologii de diferite specializări, competenţe şi atribuţii, despre psihoterapeuţi, cu variatele tipuri şi modalităţi de psihoterapie şi orientări psihoterapeutice – ne-am putut informa, fie şi succint, în cele de mai sus, să vedem acum ce este psihiatria, cu ce se ocupă un psihiatru şi când ar trebui, eventual, să călcăm pragul unor cabinete de psihiatrie sau să batem la uşa camerei de gardă a unor spitale psihiatrice.
Psihiatrie, adică?
Psihiatria este o specialitate medicală axată pe cunoaşterea, diagnosticarea, tratarea şi prevenirea bolilor şi tulburărilor mintale, emoţionale şi de comportament. În psihiatrie se urmăreşte nu în ultimul rând reabilitarea, reinserţia socială şi calitatea vieţii persoanelor cu maladii mintale.
„Psihiatrie” este un cuvânt de origine grecească, compus din cuvintele psyché, suflet, şi iatrein, vindecare. Aşadar prin psihiatrie înţelegem „vindecarea sufletului”. Termenul psihiatrie a fost propus în anul 1808 de medicul german Johann Christian Reil.
Odată ajunşi la cabinetul sau spitalul de psihiatrie ne aflăm la graniţa dintre neurologie şi psihologie. Este dificil uneori să ştim când vorbim „strict” despre psihiatrie şi când anume şi despre alte discipline şi ştiinţe medicale (şi nu doar medicale). Pentru a da un exemplu, este greu să distingem net între psihiatrie şi neurologie (motiv pentru care putem merge azi la neuropsihiatrie şi neuropsihiatru).
În psihiatrie se folosesc date şi informaţii din diferite alte domenii de cercetare. Un psihiatru îşi întemeiază demersul, printre altele, pe rezultate din neuroştiinţe, psihologie, biologie, biochimie ori farmacologie.
Există în psihiatrie următoarele specialităţi: psihiatrie generală (psihiatrie clinică pentru adulţi), psihiatrie de urgenţă (în cazuri de impuls suicidal ori decompensare psihotică), gerontopsihiatrie sau psihiatrie geriatrică (în cazurile de tulburări şi boli psihice ale persoanelor vârstnice sau seniori), psihiatria copilăriei şi adolescenţei (psihiatrie pentru persoane de până la 21 de ani).
Psihiatrul poate activa şi în instituţii de psihiatrie judiciară (unde evaluează responsabilitatea civilă şi penală a delicvenţilor şi se ocupă cu tratarea eventualelor boli psihice din mediul penitenciar), psihiatrie interculturală (psihiatrul se ocupă cu tratarea tulburărilor mintale în funcţie de cultura şi etnia pacientului şi de diferenţele culturale), psihiatrie a dependenţilor de droguri (stupefiante, alcool, nicotină ş.a.) şi de jocuri de noroc etc., ca şi psihiatrie socială (psihiatrul este preocupat de condiţiile sociale care contribuie la emergenţa şi perpetuarea bolilor psihice).
Alte specialităţi de elecţie pentru un psihiatru ar fi: neuropsihiatrie, medicină psihosomatică, neurofiziologie clinică, medicină paliativă, biopsihiatrie, psihiatrie militară ş.a.m.d.
Psihiatrul: studii şi formare de specialitate, competenţe
Psihiatrul este absolvent al Facultăţii de Medicină care, într-o perioadă de cinci ani de rezidenţiat pe Psihiatrie, s-a specializat în îngrijirea sănătăţii mintale. La încheierea rezidenţiatului de Psihiatrie, absolventul de Medicină devine medic specialist psihiatru.
Medic fiind, un psihiatru are în vedere pentru tratamentul pacientului nu doar aspectele psihologice, dar şi aspectele somatice. Psihiatrii pot aprecia dacă este necesar ca pacienţii lor din spitalele de psihiatrie sau cabinetele psihiatrice să efectueze analize şi teste psihologice, în completarea anamnezei şi a discuţiilor. În acest fel, psihiatrii pot obţine o imagine amplă şi cât mai completă despre starea psihică şi fizică a pacienţilor.
Dat fiind că au studii medicale şi o formare clinică de specialitate, psihiatrii sunt în măsură să înţeleagă interdependenţele între afecţiunile sau bolile psihice şi afecţiunile sau bolile fizice, precum şi conexiunile cu istoria familială şi factorii genetici ai pacienţilor. Psihiatrii pot proceda astfel la evaluarea întregului tablou clinic psihilogic şi medical, pot pune un diagnostic şi sunt în măsură să iniţieze şi să urmărească planuri de tratament psihiatric împreună cu pacienţii lor.
Pentru a formula un diagnostic psihiatric, psihiatrul se serveşte cu precădere de DSM-5, Manual de Diagnostic si Clasificare Statistica a Tulburarilor Mintale, care cuprinde descrieri, simptome şi diferite criterii pentru diagnosticarea tulburărilor mintale, pe ICD-11, Clasificarea Internaţională a Bolilor (International Classification of Diseases for Mortality and Morbidity Statistics) şi pe alte surse de clasificare medicală a maladiilor mintale.
Unii psihiatri pot opta să se specializeze, pe lângă formarea psihiatrică, în psihoterapie sau psihanaliză.
Ce afecţiuni sau tulburări psihice se tratează în psihiatrie?
În linii foarte mari vorbind, putem merge la psihiatru, măcar pentru consult psihiatric, dacă nu şi pentru tratament psihiatric, pentru simptome de tulburări de dispoziţie (tulburarea afectivă bipolară sau boala maniaco-depresivă, cunoscută altădată ca depresie maniacală). Putem consulta psihiatrul şi pentru tulburări de anxietate (tulburarea de anxietate generalizată, tulburarea de panică, agorafobia, tulburarea obsesiv-compulsivă, tulburări severe de stres – apărând la scurtă vreme după o traumă, manifestându-se prin anxietate, depresie, tulburări de somn, imagini, vise şi amintiri legate de evenimentul traumatizant; tulburarea post-traumatică de stres); schizofrenie, tulburări organice cerebrale (delirium sau sindrom cerebral acut, demenţă sau sindrom cerebral cronic).
La psihiatru putem merge şi pentru tulburări ale apetitului sau alimentare (anorexia nervosa, bulimia nervosa). Pentru tulburări de somatizare. Pentru tulburări de personalitate (personalitate paranoidă, schizoidă, schizotipală, borderline, personalitate antisocială: psihopatică sau sociopatică, personalitate narcisică, personalitate histrionică sau isterică, dependentă, evitantă, obsesiv-compulsivă, pasiv-agresivă sau negativistă, ciclotimică – şi personalitate depresivă).
Putem merge la psihiatru şi pentru tulburări legate de consumul de substanţe psihoactive (şi, conex, dependenţă fizică şi psihică, alcoolism, adicţie de droguri etc.).
Iar aria simptomelor psihice şi fizice care necesită o vizită la psihiatru poate fi mult, mult detaliată.
Desigur, numeroase afecţiuni abordate în psihiatrie pot fi tratate, în funcţie de diagnostic, şi în combinaţie cu şedinţe de psihoterapie.
Tratamentul psihiatric: cum poate ajuta un psihiatru
De la caz la caz, psihiatrul poate alege între câteva abordări terapeutice, cum ar fi medicaţie psihiatrică, psihoterapie sau psihanaliză (dacă a urmat o specializare psihoterapeutică sau psihanalitică), intervenţii psihosociale ori alte forme de tratament (de pildă terapie electroconvulsivă sau prin electroşocuri, ECT, folosită cel mai adesea pentru tratarea depresiei majore care nu răspunde la alte forme de tratament sau de terapie; terapia prin electroşocuri a fost adesea un motiv major de dispută şi contestare în psihiatrie, inclusiv cât priveşte psihiatria politică şi în antipsihiatrie).
În funcţie de evaluarea psihiatrică, psihiatrul poate prescrie medicamente pentru tratarea afecţiunilor psihice. Este necesar ca pacienţii de psihiatrie cărora li se prescrie medicaţie pe termen lung să meargă periodic la psihiatru pentru a vedea daca medicamentul sau combinaţia de medicamente psihiatrice este eficientă sau dacă are, eventual, efecte secundare. Dacă medicaţia nu este eficientă ori dacă are efecte secundare neplăcute sau intolerabile, psihiatrul poate propune ajustarea sau schimbarea medicamentelor ori a combinaţiei de medicamente ori a dozelor administrate.
În psihiatrie sunt folosite mai multe clase de medicamente. Astfel, un psihiatru poate prescrie:
- Antidepresive, cu reţetă de la psihiatru pentru a trata depresia, tulburarea de panică şi atacurile de panică, tulburarea sau sindromul de stres posttraumatic (PTSD posttraumatic stress disorder), anxietatea, tulburarea obsesiv-compulsivă, fobia socială, tulburarea de personalitate borderline, tulburările de alimentaţie, faza depresivă a tulburării bipolare, enurezis, dureri cronice.
- Antipsihotice, prin care psihiatrul tratează simptomele psihotice (delir, halucinaţii), schizofrenia, tulburarea schizofreniformă, tulburarea schizoafectivă, tulburarea delirantă, tulburarea psihotică scurtă, tulburarea bipolară, episoadele maniacale, tulburarea depresivă majoră cu elemente psihotice.
- Anxiolitice şi sedative (tranchilizante), utilizate de psihiatru pentru tratarea anxietăţii şi a insomniei.
- Hipnotice, prescrise de psihiatru cu scopul de a induce şi a menţine somnul (barbiturice, benzodiazepine, hipnotice non-barbiturice non benzodiazepinice).
- Stabilizatoare de dispoziţie (litiu, antiepileptice, antipsihotice ca olanzapine), indicate de psihiatru în tratamentul tulburării bipolare.
- Medicamente stimulante, la care un psihiatru recurge pentru tratarea ADHD (tulburarea hiperkinetică cu deficit de atenţie).
Reamintim că psihiatrul poate prescrie, nu de puţine ori, medicaţie în combinaţie cu o recomandare pentru psihoterapie.
Unde merg la psihiatru?
Psihiatrul poate activa profesional în diferite instituţii, medii şi forme de organizare, cum de exemplu spitalul de psihiatrie (sau spital de boli mintale) ori într-o secţie clinică de psihiatrie a unui spital generalist sau a unui spital de neuropsihiatrie, într-un centru sau clinică de psihiatrie şi psihoterapie. Psihiatrul poate de asemenea să aibă practică privată în cabinetul de psihiatrie.
Psihiatrul poate practica şi în centre sociale şi de îngrijire, în centre de zi, în case de copii. Poate practica în forme ca psihiatria copilului şi adolescentului, psihiatrie comunitară, psihiatrie de legătură şi de consultanţă, psihiatrie forensică, tratament şi servicii de reabilitare psihosocială în cadrul spitalelor de zi, policlinicilor şi serviciilor ambulatorii, precum şi la centrele specializate în anumite categorii de pacienţi (vârstnici, toxicomani). Psihiatrul poate practica şi în instituţii de detenţie, programe de reabilitare, industrie, instituţii guvernamentale, instituţii militare ş.a.m.d.
Caută terapeut | Info: Psihologie ↑ | Psihoterapie ↑ | Psihiatrie ↑Foto: Noah Buscher, Daily Nouri, Scott Graham / Unsplash
