T. Berry Brazelton şi Stanley I. Greenspan, în Nevoile esențiale ale copiilor, abordează punctual și pertinent necesitatea asigurării de îngrijiri – în mod special afectiv-sociale – adecvate bunei dezvoltări a copiilor, punând accent pe modul în care mediul în principal modelează și, în mare parte, determină succesul bunei formări a personalității.

Trebuie să înțelegem funcționarea organismului uman nu doar la nivelul biologic, ci și la nivelul său psihologic, social și cultural (p. 23), 

afirmă T. Berry Brazelton şi Stanley I. Greenspan, întrucât, continuă ei, 

chiar dacă biologia (natura) unică a unui copil poate să lanseze interacțiunile părinte-copil într-o anumită direcție, modificarea mediului copilului prin ajustarea stilului de parentaj (îngrijirea) poate să influențeze semnificativ rezultatele (ibid.).

Cumva, reiterarea principiilor disputei nature vs. nurture pare superfluă, însă nu și în ceea ce privește reiterarea principiilor pe care se structurează adecvat personalitatea infantilă – pentru că această construcție de sine pornește de la „interacțiunile educative” timpurii, pe care copilul le are cu părinții / figurile de îngrijire primară și de la nimeni altcineva.

Prin schimbul dintre copii și persoanele de îngrijire se creează tipare, 

afirmă cei doi autori, iar în jurul acestor tipare se formează nu doar conduitele și reacțiile comportamentale, ci și cele emoționale, cu atât mai importante, întrucât ele reprezintă pilonii de structură ai „minții”: 

ele ne spun cum și ce să gândim, ce să zicem și când să zicem și ce să facem. (p. 35) 

Mă exasperează! Copilul e cu capul în nori. Cum comunici cu el (când staţi mult în casă)

 Putem considera, din punctele acestea de vedere, relațiile umane drept niște sisteme ori angrenaje de interacțiuni „fin reglate”, ale căror „setări” se fac încă din cele mai timpurii stadii ale dezvoltării, prin tiparele de comunicare și relaționare stabilite cu figurile de atașament, tipare a căror influență se răsfrânge asupra întregului psihic și care poate adesea interfera cu buna funcționare a unei dimensiuni sau a alteia.

La fiecare stadiu al dezvoltării cognitive, există un stadiu anterior în sfera afectivă, care precede interacțiunile cu lumea fizică, 

ceea ce înseamnă că, de fapt, relaționarea cu lumea exterioară se face în primul și în primul rând în funcție de parametri stabiliți intern – or, internalizați – în urma relaționării cu persoanele de îngrijire. Copilul ajunge astfel să cunoască lumea prin intermediul sistemului afectiv, tot acesta fiind și cel în funcție de care se constelează sentimentul sinelui, pentru că 

nu poți avea un sentiment al sinelui fără o graniță între emoțiile proprii și emoțiile care vin înapoi din exterior (pp. 45-46).

Copiii nu „cresc de la sine”; de fapt, decât să se confrunte cu necunoscutul și incertitudinea, 

copiii mai degrabă se agață de un părinte abuziv; (…) cea mai mare teamă a unui copil este pierderea unei relații primare (p. 58).

Pentru că nici o personalitate nu se construiește din nimic, fără a avea la bază o structură ori un reper în funcție de care să-și stabilească „busola” internă și prin care să măsoare nu doar lumea exterioară, ci și pe cea interioară.

Creându-și un sentiment al sinelui bazat pe apropiere, încredere și relaționare cu alții, el [copilul] învață afecțiunea și compasiunea, 

conchid T. Berry Brazelton şi Stanley I. Greenspan. Prin reciprocitate, empatie și sincronizare, copilul își formează, treptat, conștiința de sine și identitatea. Învață să fie proactiv și să-și utilizeze abilitatea de agent și, mai ales, 

își formează un sentiment al sinelui cu privire la cine este el ca om (p. 80).

Toate acestea în „doar” trei ani de viață, primii… Iată, așadar, baza dezvoltării afectiv-sociale a copilului și, de ce nu, a viitoarei personalități adulte. 

Berry Brazelton, pediatrul care si-a dedicat viata ingrijirii copiilor, s-a stins la 99 de ani

Bibliografie: T. Berry Brazelton, Stanley I. Greenspan, Nevoile esențiale ale copiilor. Editura Trei, 2013

Foto: Priscilla Du Preez / Unsplash