Mulţi ani am stat departe de compatriotul meu Carl Gustav Jung: orientalismul lui de bazar, religiozitatea sa alterată, ruptura cu Freud m-au lăsat perplex, chiar ostil. Am greşit. Prieteni comuni mi-au descris un om ferm ancorat în realitate, căruia îi plăcea să lucreze pământul, piatra şi lemnul, navigând până la o vârstă înaintată pe lacul Zürich şi manifestând în societate un umor incisiv. Toţi sunt de acord că era o forţă a naturii, că era capabil să danseze noaptea târziu, să doarmă de bunăvoie sub cerul înstelat cu prietenii săi indienii pueblo sau să cutreiere brusa din sudul Africii pentru a afla mai multe despre societăţile mai puţin civilizate decât Elveţia. Aşadar m-a surprins uneori să îl aud vorbind despre anima, sine, umbră, arhetipuri şi alte realităţi intangibile pe un ton de convingere absolută. Odată i-a mărturisit unui prieten:
Toţi nevroticii sunt în căutarea unei religii.
Am hotărât să aflu mai multe şi m-am dus la casa lui din Küssnacht, lângă Zürich. Deasupra uşii era gravat acest motto:
Invocat sau nu, Dumnezeu va fi prezent.
Destul cât să-l sperie pe ateul care eram. Era prea târziu: aveam în faţa mea un uriaş care mă urmărea cu o ironie afectuoasă. M-a invitat să intru şi farmecul său legendar a funcţionat. Am avut grijă să nu-l contrazic când conversaţia a luat o întorsătură mai serioasă, el susţinând că creştinismul este un sistem magnific de psihoterapie, capabil să aline suferinţa sufletului. Mă chinuia o întrebare:
Freud a spus despre dumneavoastră: la început Jung era un mare savant, dar mai târziu a devenit profet…
>>> Carl Gustav Jung despre funcţia transcendentă, capacitatea psihologică de integrare a personalităţii
Jung a izbucnit într-un râs homeric:
Da, un profet predicând în deşert… pe când psihanaliştii se mulţumesc să îşi aşeze pacientul pe divan, să stea în spatele lui şi să mai rostească, din când în când, câte un cuvânt. Nu ştiu nimic sau aproape nimic despre viaţă şi se cred zei. L-am admirat întotdeauna pe Freud: ştia că metoda sa nu va vindeca niciodată pe nimeni. Când vă văd acolo, în faţa mea, îmi dau seama că vă lăsaţi sedus de nihilismul lui terapeutic…
Mai degrabă decât a intra în această chestiune, aleg să-l întreb despre gândirea orientală, atât de apropiată de filosofia sa:
Da, mi-a confirmat el, am o înţelegere singulară a Orientului, iar Orientul poate să-mi aprecieze mai bine ideile, pentru că este pregătit să vadă adevărul psihic. În Occident se crede că nu există nimic în mintea unui nou-născut. Se spune că există totul, dar că încă nu este conştient. E acolo ca potenţialitate. Or, în Orient totul se bazează pe această potenţialitate.
Adesea evocaţi sufletul ancestral al omului,
am continuat eu, simţind că era un subiect care-i sta la inimă.
>>> Convorbire imaginară cu Carl Gustav Jung, 6/7
Rari sunt acei care ştiu ceva despre sufletul ancestral al omului şi încă şi mai rari sunt cei care cred în el, mi-a spus el. Şi totuşi nu suntem noi custozii întregii istorii a umanităţii? De ce este greu de crezut că fiecare dintre noi are două suflete? Până ce un bărbat atinge 50 de ani, doar o parte din el a trăit doar o jumătate de secol. Cealaltă parte, care trăieşte şi în psihicul său, este veche de milioane de ani. Am îngrijit persoane ale căror viziuni se referă la evenimente vechi de secole. Omul contemporan este doar ultimul rod al arborelui rasei umane. Nimeni nu ştie, inclusiv eu, ce ştim cu adevărat…
Am observat pe biroul său o statuetă a lui Voltaire. Spre a-l provoca, l-am întrebat ce părere are despre fidelitatea în cuplu, ştiind că pentru el – ceea ce nu a ascuns – instinctul îl determină pe un bărbat să aibă cât mai multe femei.
Cu riscul de a părea cinic, voi adăuga următoarele: natura o împinge pe femeie să îşi ia şi să păstreze un singur bărbat, pentru a reduce cuplul la cel mai mic numitor comun. E la fel de stupid precum gândirea colectivă a maselor: o căsătorie dedicată complet înţelegerii reciproce ar conduce direct la naufragiu…
Am fost grijuliu să nu-l contrazic, având experienţa a patru căsătorii. Oricât de străin îmi era sufletul ancestral, am fost încântat de cinicul său egoism masculin. Poate că exista o legătură obscură între cele două care mi-a scăpat, convins cum eram pe atunci că teoriile există doar pentru a ne justifica greşelile.
>>> Carl Gustav Jung si Wolfgang Ernst Pauli despre sincronicitate si fizica fenomenelor psihice
În timp ce îmi luam haina din anticameră, am simţit că Jung mă privea.
E o casă veche?,
am încercat eu să umplu golul înainte de a pleca.
Nu, dar e construită pe stil vechi.
Zâmbeşte:
Ştiţi, sunt conservator.
Traducere de D. L. Bîtfoi
