Filmele de groază (sau horror sau scary movie) reprezintă singurul gen de ficțiune creat special pentru a provoca frică în mod constant și deliberat. Filmele de groază pot induce stări de tremur, uimire, paralizie, țipete, „piele de găină” sau poţi pur şi simplu să închizi ochii de spaimă. Din punct de vedere fiziologic se observă creșterea ritmului cardiac, iar mental filmele de groază sau horror pot genera stări de anxietate, frică, empatie şi dezgust.
Chiar dacă filmele de groază au fost create acum un secol și continuă să ruleze spre divertismentul persoanelor în căutare de suspans, există puține studii care au examinat motivația de a viziona acest gen de filme, precum și modul în care filmele de groază sau filmele horror influențează răspunsurile emoționale, cognitive și comportamentale ale indivizilor.
Neil Martin, profesor de psihologie la Universitatea Regent’s din Londra și autor a peste 13 cărți despre psihologie a încercat să înțeleagă mai bine psihologia filmului de groază, analizând cercetări multidisciplinare din psihologie, psihoterapie, psihologie clinică, studii despre comunicare, dezvoltare și mass-media.
O analiză a cercetărilor empirice despre răspunsurile psihologice generate de filmele de groază
Prin analiza sa, Neil Martin și-a propus să caute răspunsuri la întrebări despre motivația de a viziona astfel filme de groază, să afle ce rol au diferențele individuale în preferința pentru filme de groază, în ce mod poate influența un film de groază comportamentul uman și cum se dezvoltă atracția spre acest gen de filme în copilărie și adolescență.
În urma analizei, Neil Martin a ajuns la următoarele concluzii.
>> 10 filme despre bolile psihice si ce putem invata din ele
(1) Gradul scăzut de empatie și absența fricii sunt asociate cu o dorință mai mare de a viziona filme de groază și cu o doză mai mare de adrenalină;
(2) Există o relație proporţională între căutarea suspansului și atracția pentru filmele de groază, dar unii factori sunt mai buni factori predictivi decât alții. De exemplu, dezinhibarea a fost identificată ca fiind cel mai puternic factor predictiv în cazul femeilor, urmat de căutarea senzațiilor puternice, căutarea emoției și alungarea plictiselii în cazul bărbaților;
(3) Înainte de a viziona un film de groază, bărbații și femeile își stabilesc așteptări diferite. Bărbații își doresc să primească o doză de adrenalină și să fie martorii naturii distructive așa cum prevede scenariul, în timp ce femeile sunt interesate ca filmul de groază să aibă un final just și satisfăcător pentru actorii participanți;
(4) Un grad crescut de empatie și o stare psihică dominată de stres, anxietate sau depresie sunt corelate negativ cu bucuria ororii care implică tortura;
(5) Indiferent de vârstă, persoanele de sex masculin sunt mai deschise la a viziona filme de groază și se bucură de senzațiile de suspans mai mult decat persoanele de sex feminin;
(6) Femeile au o sensibilitate mai mare la dezgust și au tendința de a manifesta mai multă anxietate decât bărbații, iar acest lucru poate explica diferența de gen în atracția către filmele de groază;
(7) Pe măsură ce se copiii se dezvoltă, forma stimulilor care generează teamă copiilor se schimbă. Obiectele concrete într-o formă neobișnuită sau amenințătoare reprezintă sursa anxietății în copilărie, iar stimulii imaginari și simbolici – în anii preșcolari. Stimulii care generează frică devin mai concreți și mai realiști atunci când copiii sunt la vârsta școlară. Totodata, desenele obiectelor imaginare de care copiii se temeau au scăzut odată cu vârsta (de la grădiniță până la 11 sau 12 ani), în timp ce reprezentările vătămării corporale au crescut;
Cum poţi aborda politicul prin intermediul unor scenarii de filme de groază? >> De ce mă dezgustă ravioli chinezeşti
(8) Adolescenții caută filmele de groază sau filmele horror din nevoia de a evita problemele, dar și din dorința de a se răzvrăti, deoarece părinții le-au interzis când erau mici, dorință care vine împreună cu un sentiment crescut de independență. De asemenea, stimulii de violență grafică sunt destul de atrăgători la vârsta adolescenței;
(9) Copiii folosesc diferite strategii de coping pentru a depăși spaima generată de filmele de groază, iar succesul acestora depinde de vârsta copilului. De exemplu, copiii foarte mici (sub 2 ani) experimentează mai puțin frica prin acoperirea ochilor, în schimb la copiii de 3–5 ani acest comportament crește sentimentul de frică;
(10) La copiii preșcolari au mai mult succes strategiile de coping fizic, precum o pătură sau o jucărie pe care să o țină în brațe sau popcorn-ul ronțăit în timpul filmului. La vârsta școlară mai multe detalii despre stimulul de temut reduce frica și crește plăcerea atunci când copiii vizionează un film care prezintă stimulul respectiv;
(11) De pe canapea, stimulii auditivi precum un zgomot brusc, un scârțâit de ușă, un țipăt de copil creează o senzație de pericol care se amplifică în prezența stimulilor amenințători, vizuali;
(10) Indivizii tind să prefere și să urmărească tot mai puțin filme de groază pe măsură ce înaintează în vârstă, dar deocamdată există puține dovezi în această direcție;
(12) Din punct de vedere neurologic, amigdala cerebrală este una dintre regiunile creierului implicate în recunoașterea și în menținerea fricii, dar cunoaștem încă foarte puțin despre rolul neuropsihologiei în răspunsul psihologic al indivizilor la filmele de groază sau horror;
(13) Starea fiziologică pe care o au oamenii atunci când urmăresc un film de groază (respirație accelerată, puls și tensiune arterială crescută) poate persista chiar și după ce filmul s-a terminat. De asemenea, zgomotele din jur sunt percepute ca având o intensitate mai mare ca urmare a spaimei experimentate în timpul filmului de groază.
>> Agresivitatea în creaţiile culturale pentru copii
E important să identificăm și limitele care există în literatura de specialitate, iar acestea includ gama de stimuli de groază sau horror observaţi în studii, decalaje privind metodele folosite, eșantioane restrânse și lipsa cercetării despre diferențele și asemănările interculturale.
În continuare sunt explorate idei pentru cercetări viitoare pe tema filmelor de groază, iar o posibilă extindere ar fi să examineze dacă reactivitatea amigdalei cerebrale este asociată cu plăcerea de a viziona filme de groază (cei cu amigdala extrem de reactivă se pot teme sau se pot bucura de senzațiile de groază mai mult decât cei cu amigdala mai puțin reactivă) sau dacă amigdala devine din ce în ce mai activă atunci cand stimulii sunt mai înfricoșători.
Bibliografie: Martin GN (2019), (Why) Do You Like Scary Movies? A Review of the Empirical Research on Psychological Responses to Horror Films
Foto: Poltergeist (regia de Tobe Hooper, subiect de Steven Spielberg, 1982)
