Necrofilia, în sensul ei nonsexual și noncorporal se referă la o fascinație față de tot ce este mort, lipsit de viață, față de tot ce are de-a face cu dezmembrarea și distrugerea relațiilor vii. Necrofilul nu este motivat de dragoste de viață, ci de o atracție pur mecanică.
Necrofilia înseamnă, etimologic, iubire de moarte. (Nekros înseamnă cadavru.) Dar, în sens psihologic, necrofilia nu este iubire de moarte, ci o iubire față de lucrurile moarte, față de tot ce nu e viu. Opusul său e dragostea de viață, o iubire față de tot ce crește, are structură, formează o unitate, nu este dezmembrat.
Dar să ne întoarcem la Hitler: el era un om care simțea o ură profundă pentru tot ce avea viață. Dacă spunem că Hitler îi ura pe evrei, avem desigur dreptate, dar îi ura și pe germani. Pentru că atunci când victoria i-a scăpat printre degete și a văzut că nu-și poate realiza ambiția, a vrut ca toată Germania să piară împreună cu el. El exprimase această dorință încă din 1942. El a spus că, dacă Germania pierdea războiul, atunci germanii nu meritau să trăiască. Hitler este un exemplu extrem al unui necrofil ale cărui promisiuni că va schimba lucrurile în bine i-au ascuns adevăratul caracter față de cei ce l-au urmat.
Hitler avea o expresie facială caracteristică necrofililor. Ei arată ca și cum ar fi mirosit ceva stricat, dar nu există niciun miros urât în preajmă. Acest tip de oameni consideră lucrurile vii, nu cele moarte, ca fiind murdărie și, deci, se relaționează cu ele la modul arhaic – mirosindu-le și adulmecându-le. Von Hentig a citat multe cazuri de acest soi din literatura criminologică, indivizi cărora le place să simtă mirosuri fetide, de exemplu. Aceasta este caracteristica criminalilor. Aceste persoane sunt atrase de mirosuri urâte, de excremente sau de cadavre. Perversiunea este vizibilă din expresiile lor faciale. În cazul tipurilor necrofile, fața rămâne imobilă. Ei nu reacționează – sunt înghețați. În cazul oamenilor biofili, fața arată o mare varietate de expresii și se luminează în prezența a orice e viu.
>> Erich Fromm despre caracterul necrofil si caracterul biofil
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
Urmăriţi-ne pe WhatsApp
Abonaţi-vă la Newsletter
Un alt mod în care putem să exprimăm aceasta ar fi să spunem că necrofilul este extrem de plictisitor. Un biofil nu este niciodată plictisitor. Nu contează despre ce vorbește. Subiectul poate fi nesemnificativ, dar tot ce spune acesta este marcat de vitalitate. Un necrofil poate să spună ceva inteligent, dar nu se animă. Am avut cu toții experiența de-a auzi un intelectual spunând ceva extrem de inteligent, dar am fost plictisiți. Invers, o persoană mult mai puțin strălucită poate spune ceva simplu și nu suntem deloc plictisiți. Din contră, suntem stimulați, pentru că viața vorbește pentru noi. Suntem deja atrași de ceea ce este viu. Vitalitatea îi face pe oameni atractivi.
În ziua de azi lumea pare să creadă că oamenii se pot face atrăgători și iubiți dacă își vopsesc fețele în anumite moduri sau dacă adoptă o anumită expresie care ar trebui să fie modernă și irezistibilă (așa spunem noi, bărbații, iar industria cosmetică încearcă să le convingă pe femei că așa este). Mulți oameni sunt seduși de această idee, în general oamenii care nu au o personalitate foarte puternică. Există un singur lucru care ne atrage, și aceasta este vitalitatea. Vedem aceasta la oamenii care se îndrăgostesc. În dorința lor de a îi mulțumi și atrage pe alții, ei au ajunși de fapt mai animați decât sunt de obicei. Singura problemă cu acest lucru este că, odată ce și-au atins scopul și „se au” unul pe celălalt, dorința lor de a fi însuflețiți se reduce mult. Devin deodată diferiți, de parcă nu s-ar mai iubi unul pe altul. Ei nici nu știu de ce s-au îndrăgostit la început. Partenerii lor s-au schimbat. Ei nu mai sunt frumoși, pentru că nu mai au acea frumusețe care vine din vitalitatea feței.
>> Heinrich Himmler: un caz clinic de sadism anal-acumulator
Fața unui necrofil nu este niciodată frumoasă pentru că nu este niciodată vie. Se poate observa aceasta în pozele cu Hitler. El nu putea râde liber și spontan. Speer mi-a spus cât de plicticoase erau cinele cu Hitler. El tot vorbea și nu observa cât de plictisiți erau toți. Și era el însuși atât de plictisit încât uneori adormea în timp ce vorbea. Această lipsă de vitalitate este tipică necrofilului.
Citiţi mai multe despre Adolf Hitler, aici >>
Fragment despre personalitatea necrofilă a lui Adolf Hitler din cartea lui Erich Fromm, Din dragoste de viață, traducere din engleză de Ruxandra Vișan, volum în curs de apariție la Editura Trei, 2020. (Publicat cu acordul editurii.)
