Mulți pacienți cu tulburări de personalitate narcisică se plâng de prezența unui sentiment de fragmentare, constând în mod specific dintr-o senzație de separare dintre experiența Sinelui și diverse funcții fizice și mentale.
Fragmentarea temporară a unui Sine aparent insuficient investit, ce vine ca o consecință a progresului terapeutic, în care pacientul ajunge să fie absorbit de scopuri externe, apare frecvent și temporar în perioadele mai târzii ale unei analize de succes a personalităților cu tulburări narcisice. Coeziunea mai bună a Sinelui, ce a fost atinsă în analiză, aduce o îmbunătățire a diferitelor funcții ale Eului, ceea ce conduce la canalizarea interesului către scopuri vocaționale și interpersonale. Fascinat de noua experiență, pacientul se poate lăsa absorbit de un scop anume și dintr-o dată își dă seama că are preocupări anxioase hipocondriace cu privire la funcțiile fizice și mai ales vizavi de cele mentale. Totuși, aceste tensiuni tind să dispară repede când pacientul înțelege că această situație este cauzată de faptul că Sinele său a fost temporar deprivat de investirea narcisică coezivă ce a fost absorbită, în mod necontrolat, de acțiunile sale. Această înțelegere are loc la început cu ajutorul interpretărilor analistului, pentru ca mai târziu să apară spontan.
>> Despre fragmentarea Sinelui, cu domnii Kohut, Kafka si K
De exemplu, dl M., un bărbat în vârstă de treizeci de ani (aflându-se în analiză cu o terapeută pe care o supervizam) își percepea munca drept nesatisfăcătoare, în ciuda succesului rezonabil pe care îl avea în profesia sa. Astfel se angajase în nenumărate activități sociale care îl oboseau, dar care erau destinate să șteargă o senzație apăsătoare de gol interior. Procesul perlaborării i-a permis în mod treptat să își consolideze Sinele grandios nuclear și să fie capabil nu doar să se lase purtat de fantasme exhibiționiste (de exemplu, ideea de a cânta la vioară unui public imaginar numeros), dar și să se dedice muncii sale obișnuite cu mai mult zel și inițiativă. (Muncă ce chiar îi furniza o scenă pentru îndeplinirea dorințelor exhibiționiste într-o formă acceptată social.)
Totuși, în timpul unei perioade de tranziție, pacientul a fost copleșit de niște atacuri anxioase atât în momentele în care cânta la vioară, cât și atunci când se lăsa absorbit de munca sa. În fiecare situație investigarea detaliată a trăirilor a relevat faptul că anxietatea era cauzată nu doar de o stimulare hipomaniacală amenințătoare, provocată de intruziunea exhibiționismului insuficient îmblânzit, ci și de un sentiment de pierdere a Sinelui (o dezinvestire a Sinelui însoțită de amenințarea reluării fragmentării) atunci când se abandona scopurilor și activităților sale. Adică atunci când le investea cu libido narcisic. Totuși, aceste trăiri anxioase au avut loc doar în perioade limitate. Mai târziu el a devenit capabil să combine investirea narcisică a activităților plăcute și a scopurilor „Sine-sintonice” cu o sporire a coeziunii Sinelui ce reprezintă acompaniamentul normal al exercitării cu succes a funcțiilor Eului.
>> Legat de fragmentarea Sinelui mai citiţi şi Heinz Kohut: Sinele narcisic tulburat şi complexul Oedip
Momentele critice din cursul analizei (ca cel descris din analiza dlui M.), când investirile la nivelul Sinelui sunt în pericol de a fi confiscate de noile scopuri investite, trebuie să fie diferențiate de condiția patologică și cronică ce îi împinge pe oameni să fie tot timpul în acțiune, pentru că doar prin aceste activități reușesc să se simtă vii. Acțiunile lor nu sunt percepute de ei înșiși ca o consecință a planurilor, scopurilor și idealurile lor (acțiunile nu sunt bazate pe o experiență stabilă a Sinelui), ci reprezintă niște substitute pentru Sine.
Un simptom similar, a cărei existență este recunoscută deseori doar în analiză, constă în faptul că pacientul nu se percepe coeziv pe axa timpului. Inițial, astfel de pacienți se plâng adesea că nu pot să își amintească conținutul ședințelor lor terapeutice de la o zi la alta. Această impresie are tendința să persiste în mod subiectiv chiar dacă poate fi demonstrat că este obiectiv incorectă de vreme ce pacientul poate de fapt să își amintească ședințele precedente. Prin contrast, astfel de pacienți încep să se simtă în plan subiectiv întregi și compleți (inclusiv la nivelul continuității lor în timp) când analistul dă dovadă că își amintește relatările și stările emoționale precedente ale pacientului – un semn clar al faptului că analistul (în transferul-oglindă) a început să îndeplinească o funcție (pre)structurantă importantă în menținerea coeziunii Sinelui pacientului.
>> Heinz Kohut despre personalităţile narcisice
Fragment din Analiza Sinelui. O abordare sistematică a tratamentului psihanalitic al tulburărilor de personalitate narcisică de Heinz Kohut, volum în curs de apariție la Editura Trei. (Fragment publicat cu acordul editurii).
Foto: Unsplash
