Fumul din hornuri, de exemplu, a fost legat, la nivel individual, cu furia sau cu tensiunea interioară, iar, la nivel interpersonal, cu tensiunea dintre oamenii din cadrul unei familii, însă datele nu sunt foarte concludente, având în vedere că foarte mulți copii reprezintă constant fumul care iese din hornuri în desenele caselor.

Casele plutitoare, mai concret casele care nu sunt poziționate la un nivel de bază sau la marginea inferioară a hârtiei, apar și ele în desenele copiilor prezentând familii sau peisaje. Copiii mai mici desenează de foarte multe ori case fără a se preocupa de localizarea lor sau de existența unui nivel al solului. De aceea, nu este neobișnuit să vedem o casă în aer sau o casă reprezentată invers în desenele lor. Când întreb copiii de ce nu au desenat un nivel de bază pentru casa lor, ei răspund adeseori astfel:

Păi, cerința a fost de a desena o casă, așadar am desenat numai o casă.

De aceea, ceea ce pare a fi o casă plutitoare, fără un nivel al solului care să o susțină, poate constitui, pur și simplu, complianța copilului la instrucțiunile terapeutului.

>> Desene cu monstri ale copiilor, recreate de artisti

În perioada în care m-am ocupat de copiii din cămine violente, de cei cu stiluri de viață instabile și de cei fără adăpost, am văzut multe desene ale unor case care plutesc deasupra nivelului solului (vezi desenul de mai sus) sau altele care sunt înconjurate de un labirint de linii, ca și cum ar fi fost cuprinse de o tornadă sau de o furtună puternică. Este greu să nu reflectăm la posibilele legături ale acestor case aflate „în aer” cu mediile înconjurătoare, uneori turbulente, cu viețile de familie dezechilibrate și adeseori violente ale acestor copii. Oricum, este la fel de important să ținem minte că desenul unei case plutitoare poate indica, în unele cazuri, întârzierea în dezvoltare a copilului sau acțiunea altor factori.

Deși detaliile propriu-zise din desenul unei case, precum hornurile, ferestrele, ușile și alte amănunte, sunt interesante, poveștile împărtășite de copii despre casele reprezentate sunt, de obicei, mult mai consistente și îi pot spune terapeutului mai multe despre viața de familie din interiorul casei decât caracteristicile singulare ale desenului.

Pentru a descoperi și mai multe informații specifice, îi pot cere copilului să deseneze un anumit moment legat de casă, cum ar fi:

Desenează cum arată casa ta chiar înainte ca tu să pleci la școală,

sau

Desenează cum arată casa ta într-o dimineață de duminică.

Aceasta încurajează copilul să ilustreze o scenă specifică din familia sa pe lângă casa propriu-zisă; de multe ori, rezultă niște ilustrații transparente (de tip „raze-X”) care lasă să se vadă ce se petrece în interior.

>> Ai putea sa-mi desenezi un elicopter?

De exemplu, când a fost rugată să realizeze un desen al casei sale în timpul nopții, o fetiță de șapte ani a desenat pe toată lumea în pat: cele două surori, fratele, tatăl și mama sa erau la etaj în paturile lor, iar ea era la parter în pat, lângă televizor. Când am întrebat-o despre distribuirea dormitoarelor din căminul ei, în mod special despre motivele pentru care ea dormea departe de restul familiei într-un pat de la parter, ea a spus că lucrurile stăteau astfel

pentru ca tatăl meu să poată veni jos noaptea, în patul meu de la parter și să sară pe mine.

Fetița era abuzată sexual de tatăl ei pe durata nopții și stătea separat de restul familiei pentru a-l găzdui. Desenul cuprinde câteva detalii relevante; de exemplu, se pare că televizorul, cel mai mare obiect din încăpere în desen, era pornit pe durata abuzului, pentru a estompa sunetele fetiței din timpul acestuia.

>> Copilul are cosmaruri. Cum il ajuti sa le digere?

Fragment din volumul Să înțelegem desenele copiilor de Cathy A. Malchiodi, cel mai nou titlu din colecţia „Psihologie-Psihoterapie” a Editurii Trei. Publicat cu acceptul editurii.