În calitate de istoric al medicinei şi cercetând istoria vaccinurilor mi-a devenit clar că aceia care promovează antivaccinarea folosesc în mod constant un set standard de strategii. Deși poate fi greu să vezi în trecut un model pentru contextul modern, o privire în urmă, la un caz istoric de epidemie și dezinformare, oferă un studiu de caz util pentru a dezvălui strategiile antivaccinare recurente de astăzi.

Popularul pamflet publicat în 1885, în timpul epidemiei de variolă din Montréal, constituie un excelent exemplu. Un veac mai târziu, avem avantajul de a trăi într-o lume care a eradicat variola folosind un vaccin. Cu toate acestea, în trecut vaccinarea împotriva variolei a fost extrem de contestată, în ciuda dovezilor în favoarea eficacității sale.

Publicat de un reprezentant de frunte al antivaccinării, dr. Alexander M. Ross, acest pamflet a fost difuzat pe scară largă în timpul epidemiei de variolă din 1885 de la Montréal, în vreme ce oficialii din domeniul sănătății publice se străduiau să crească numărul de vaccinări.

Ross a profitat de oportunitatea pe care a văzut-o în sporirea măsurilor sanitare pentru a câștiga în autoritate, notorietate și faimă personală. El s-a portretizat pe sine ca erou în propria sa poveste, ca fiind „singurul doctor care a îndrăznit să se îndoiască de fetișul” vaccinării. În ciuda acestui fapt, s-a descoperit că fusese vaccinat de curând în timpul epidemiei, fapt care a fost relatat cu veselie de către marile ziare de la acea vreme.

Pamfletul său servește ca o ilustrare de manual a strategiilor folosite de cei care susţin antivaccinarea – atât atunci, cât și acum. Aceste argumente nu sunt noi și s-au schimbat prea puțin în timp. A învăţa să le recunoşti reambalate într-o formă modernă poate ajuta la combaterea eficientă a puterii lor.

>> Epidemia de rujeolă care a îndoliat România este efectul nemijlocit al campaniilor antivaccinare, spune Ministerul Sănătăţii: „Vaccinarea, imunitatea eului-piele şi sucul de pătrunjel”

Minimalizează amenințarea reprezentată de o boală

Ross și acoliţii săi antivaccinare s-au grăbit să respingă ideea că variola ar reprezenta vreun pericol. În ciuda ratelor de mortalitate cuprinse între 30 și 40 la sută și a contagiozității extreme a bolii, cei care se pronunţau împotriva vaccinării susţineau de regulă că variola este doar o amenințare minoră pentru o populație.

Ross a denunțat „panica lipsită de sens” cauzată de oficialii din domeniul sănătății și de medici referitor la epidemie, susținând că variola nu este, de fapt, epidemică, și că orașul are „foarte puține cazuri”. Numerele oficiale de cazuri al epidemiei vor crește în cele din urmă la 9 600 de cazuri raportate, cu 3 234 de decese – aproape doi la sută din populația din Montréal de la acea vreme. Alte 10 000 de cazuri au fost înregistrate în provincia Québec, dar istoricii cred că numărul lor real era probabil cu mult mai mare. Povestea acestei epidemii şi a numărului de cazuri au fost povestite de istoricul Michael Bliss în cartea sa nonficţională Plague: A Story of Smallpox in Montreal.

Minimalizarea unui pericol este o tactică obișnuită și în dezbaterile contemporane. Mulți dintre cei care promovează agenda antivaccinare susțin că vaccinurile sunt mai periculoase decât boala.

Pretinde că vaccinul provoacă boala sau că nu este eficient sau ambele

Deși argumentele moderne s-au concentrat pe afirmația falsă că vaccinurile cauzează autism, argumentele istorice au fost mult mai variate în acuzațiile lor că vaccinul împotriva variolei ar produce infectări. Cei care au susţinut în trecut antivaccinarea susţineau că vaccinarea provoacă un spectru complet de boli, de la variola însăși la sifilis, febră tifoidă, tuberculoză, holeră și „otrăvirea sângelui”.

Aceste afirmații nu au fost întotdeauna nefondate, dar riscurile lor au fost consecvent exagerate. Se ştia că mai apar cazuri de transmitere secundară a bolii din cauza practicilor deficitare. Unii medici practicau vaccinarea braț la braț – adică utilizau același instrument pentru a vaccina un întreg şir de oameni – sau foloseau vaccinul preparat dintr-o sursă umană mai degrabă decât dintr-o sursă bovină. Lipsa dezinfectării între operații sau utilizarea vaccinului preparat de la o persoană infectată puteau duce la cazuri rare de transmitere secundară a bolii.

Descoperirea unor astfel de transmisii (cu nişte ani mai devreme) a condus la unele dintre primele reglementări în ceea ce privește pregătirea și administrarea vaccinului și a generat o îngrijorare puternică în cadrul comunității medicale cu privire la siguranța vaccinurilor – o preocupare care a continuat să constituie o bornă sau un reper al producției de vaccin până în prezent.

>> „Experiment psihologic (2): cum reacţionează nişte adulţi care văd fotografii cu copii care plâng”

Declară că vaccinarea face parte dintr-o conspirație mai mare

Pamfletul lui Ross era de necliniti cât priveşte rolul atât al presei, cât și al profesiei medicale în provocarea temerilor legate de infecție, ca parte a unei campanii „nebunești” pentru a câștiga bani. La fel ca astăzi, epidemiile au creat oportunități pentru forţa de muncă și pentru cercetarea din domeniul medical. Cu toate acestea, acestea au fost descrise ca instrumente de exploatare imorală a săracilor, în valoare de „un milion de lire sterline”, mai degrabă decât ca un efort în combaterea suferinței și a morții a mii de oameni.

În plus, măsurile de sănătate publică au fost descrise ca un atac asupra drepturilor personale și o depășire a atribuţiilor puterii guvernamentale. „Nu mai vorbiți despre tirania rusă”, perora Ross, căci „nu este atât de formidabilă” precum oficialii sanitari ai orașului. Argumentele sale sunt încă repetate ca un ecou după un secol în pandemia actuală, susţinând permanent credinţa într-o conspirație pentru a limita libertățile (printre alte teorii ale conspiraţiei, dintre care unele chiar extreme).

>> Despre lupta antivaccinarii totale, de teama autismului… „Utopii care se doresc nebigote”

Invocă autorităţi alternative care să îţi legitimizeze argumentele

Nu în ultimul rând se face apel la autorități menite să ajute la legitimarea argumentelor antivaccinare. Mișcarea modernă antivaccinare o probează din plin, fiind condusă de Andrew Wakefield, fostul medic, acum discreditat, care a publicat anterior fraudulosul studiu care leagă vaccinul MMR (rujeolă, oreion, rubeolă – measles, mumps, rubella) de autism.

Însă mișcarea antivaccinare are o îndelungată tradiție în promovarea declaraţiilor „experților” care le susţin povestea. În secolul al XIX-lea, dezbaterile privind vaccinarea erau purtate adesea într-un mic cerc de medici care vituperau împotriva vaccinării, numind-o o practică „murdară” și „malefică”. Deși argumentele lor au fost infirmate de mulți specialişti din comunitatea medicală, ei au câștigat o aură de prestigiu durabilă în rândul antivaccinatorilor ca vocile cu autoritate care au oferit „dovada” de care era nevoie.

Nu vom întocmi lista exhaustivă a strategiilor antivaccinare – fie ele istorice sau contemporane. Au existat şi există întotdeauna persoane care capitalizează crizele medicale pentru a-și impune propria agendă, iar în epoca modernă a mass-media digitale strategiile de dezinformare au evoluat și s-au extins. La fel ca Ross, liderii acestor mișcări câștigă un ascendent social descriindu-se pe ei înşişi ca pe nişte cruciați singuratici.

Pe măsură ce ne apropiem* de o distribuție mondială a vaccinului COVID-19, ne putem aștepta să vedem tot mai mulți astfel de cruciați care publică argumente împotriva vaccinării. Analiza modelelor nu o dată repetate în trecut poate oferi o lecție utilă pentru combaterea lor în viitor.

Citiţi mai multe la Cafe Gradiva despre pandemia de coronavirus / COVID-19 

* Articolul a fost publicat iniţial la 4 octombrie 2020. Între timp a fost iniţiată, la sfârşitul anului 2020, vaccinarea împotriva COVID-19 (n. trad.)

Traducere de D. L. Bîtfoi

Articolul „Cei care susţin antivaccinarea în pandemia COVID-19 folosesc aceleași argumente de acum 135 de ani” a fost publicat iniţial în The Conversation. Îl puteţi citi în original aici.