Un pervers manipulator narcisic nu suportă realitatea atunci când aceasta nu este în avantajul său și o reinventează imediat…

Nu puține sunt instrumentele de care perverșii narcisici manipulatori se folosesc pentru a se impune asupra celor pe care îi aleg drept victime, ne spune autoarea și terapeuta Julie Arcoulin, acești indivizi alegând să „pună totul în mișcare” numai pentru a-și atinge obiectivele.

Indiferent că vorbim despre tactici utilizate în cadrul relației de cuplu ori de cele la care recurge un părinte pentru a-și domina copilul, metodele folosite de perverşii narcisici sunt în speță aceleași și acționează în principal asupra psihicului persoanei țintă prin fragilizarea și fragmentarea coerenței acestuia.

Fazele manipulării trebuie văzute ca un cerc fără sfârșit,

ne spune terapeuta Julie Arcoulin, trecând printr-o perioadă de „lună de miere” doar pentru a fi urmată de o etapă în care adevăratele „culori” interioare sunt revelate – prea târziu, însă, pentru victimă, care a fost deja prinsă în plasa de amăgiri întinsă de perverşii narcisici manipulatori.

>> Ce inseamna „a intra in pervers” si unde este plasata perversiunea

Citeştedespre

Concret, în „luna de miere” manipulatorul caută să se facă pe cât mai plăcut posibil. El (sau ea!) copleșește victima cu atenție și lucrează la a crea un atașament puternic, întreținut de dependență afectivă. Treptat, perverşii narcisici manipulatori se insinuează însă în spațiul personal al victimei, căutând să ocupe cât mai mult loc, acaparând-o astfel în mod constant atât la propriu, cât și la figurat.

Etapa în care încep să-și arate adevărata față este cea de „devalorizare”, când perverşii narcisici încep în mod evident „atacurile”: dependența victimei este deja creată, iar de acum nu mai trebuie decât întreținută. Acționând la nivelul comportamentului, dar și al convingerilor afective și cognitive, manipulatorul erodează încet și sigur încrederea de sine, capacitatea de analiză și simțul critic al victimei sale până când aceasta ajunge să se piardă cu totul în umbra manipulatorului.

Ca metode la care perverşii narcisici manipulatori recurg, darul otrăvit este, poate, unul dintre cele mai „corozive”; generozitatea aparentă este de fapt o formă de îndatorare prin trezirea sentimentelor de vinovăție. „Cadoul” creează obligații și leagă astfel victima printr-o relație de „debitor-îndatorat”.

Cu cât darul are o valoare mai mare, cu atât mai strâns se realizează legătura și cu atât mai puternică va fi manipularea. Spre exemplu, un partener îi poate oferi celuilalt o sumă mare de bani cu titlu de împrumut de a începe o afacere sau de a cumpăra un imobil, pretinzând ulterior drepturi asupra achiziției sau a profiturilor și insistând despre cât de generos a fost el și cât de nerecunoscător este celălalt.

Julie Arcoulin, Părinții toxici — Julie Arcoulin, *Părinții toxici*, Editura Philobia, Bucureşti, 2020

O altă tactică utilizată de perverşii narcisici manipulatori este aceea a dublei constrângeri sau a „injoncțiunii paradoxale”, propunându-se de fapt, într-un singur enunț, două idei sau îndemnuri contrare, unde nici una dintre variante nu este cea satisfăcătoare. Spre exemplu, o mamă poate alege să-i ofere fiicei drept cadou de ziua sa două rochii, una verde și una albastră. Când o va vedea purtând-o pe una dintre ele, o va întreba dacă cealaltă nu-i place, și viceversa…

Injoncțiunile paradoxale induc la rândul lor sentimente de culpabilizare și mai ales nesiguranță, întrucât de fiecare dată victima se va întreba dacă alegerea va fi sau nu pe placul manipulatorului:

tata mă îndeamnă să-mi trăiesc viața și să fiu responsabil de propriile alegeri, amintindu-mi în același timp să fiu un fiu bun și să nu-i uit sfaturile, să nu-mi uit părintele…

Ce poate alege fiul într-o astfel de situație, devreme ce oricare dintre cele două alegeri – a-și urma propriile alegeri sau a se conforma sfaturilor tatălui – presupune trădarea unui îndemn sau altul din partea manipulatorului?

Mecanismul „eficienței”, în cazul ambelor exemple mai sus oferite, este de fapt cel al conflictului interior: victima se simte nesigură pe sine și constrânsă prin vinovăție să se conformeze, însă aceasta înseamnă trădarea propriei persoane și renunțarea la propriile alegeri. Manipulatorul reușește astfel să inducă o stare de scindare interioară, creând și întreținând victimei un perpetuu conflict cu sine însăși, amplificat de angoasa față de ceea ce s-ar putea petrece dacă nu s-ar conforma.

Tactici precum acestea acționează asemenea unei lampe cu gaz, încetul cu încetul epuizând resursele și stabilitatea interioară a victimelor manipulatorilor. Incertitudinea constantă acționează astfel încât ajunge să erodeze și cele mai sigure repere de interacțiune din cadrul relației cu perverşii narcisici manipulatori, victima ajungând în final să adere la „ideologia” abuzatorului său și la viziunea acestuia față de propria persoană și de realitatea așa-numit obiectivă pe care i-o propune.