Psihanalistul Salman Akhtar: În vreme ce cultura modelează limbajul, limbajul codifică, la rândul său, cogniția.
Urmând această definiţie, psihanalistul Salman Akhtar pornește, în cartea Sursele bucuriei, la operaționalizarea sacrificiului de la originile etimologice ale cuvântului, şi anume de „act care sacralizează” (sacer, lat. „sacru” ; facer, lat. „a face”).
Specificând faptul că termenul are definiții mult mai nuanțate de-a lungul culturilor și societăților lumii, psihanalistul Salman Akhtar își propune să realizeze o descriere „clinică și culturală” a semnificațiilor sacrificiului în imaginarul omenesc.
Conform lui Benjamin Lee Whorf, pe care îl parafrazează, psihanalistul Salman Akhtar afirmă că este cultura cea care modelează limbajul, care la rândul său ajunge să modeleze și să codifice cogniția:
În mod implicit, cuvintele vorbite și scrise afectează gândurile și comportamentul oamenilor. (pp. 218-9)
Putem afirma astfel, odată cu psihanalistul Salman Akhtar, că imaginarul individual, în ceea ce privește reprezentarea cognitivă a lumii înconjurătoare, este într-o destul de mare măsură (pre)determinată de modalitatea în care imaginarul socio-cultural ajunge să definească fenomenele observabile; percepția interioară a realității exterioare este astfel condiționată de modul în care s-a realizat inițial percepția exteriorului.
>> Psihanalistul Vera Şandor despre adevărurile profunde ale psihanalizei
Psihanalistul Salman Akhtar despre sacrificiu
Referitor la sacrificiu, psihanalistul Salman Akhtar extinde acest argument și afirmă că „încorporarea idealurilor sacrificiale în limba unui popor” determină măsura respectului acelui popor față de actele sacrificiale, acestea putându-se „grefa în psihicul cultural împărtășit al unei comunități” pentru a „transforma comportamentul uman”, evidențiind contextele în care se cerea realizarea unui sacrificiu.
Aspectele fundamentale ale actului sacrificial se pot referi, pe de o parte, la „predarea voluntară a ceva valoros”, înțeleasă, așadar, drept renunțarea la ceva „semnificativ emoțional sau intens dorit”; pe de altă parte, această renunțare se bazează pe o intenție „de a realiza un scop de valoare mai înaltă”, putându-se constitui în idealuri religioase, politice ori culturale.
>> Cum îşi face doliul un oraş?
Interesantă aici este analogia între renunțarea sacrificială și așa-numitele sacrificii „teroriste”, asupra căreia autorul indo-american Salman Akhtar atrage atenția; dacă sacrificiul autentic presupune renunțarea la propriul sine, la confortul și la identitatea personale în numele unei cauze mai mari – suprapersonale –, atunci pe această perspectivă se poate grefa și motivația sacrificială a actelor de terorism:
Dacă putem să ne asumăm poziția curajoasă de empatie față de perspectiva Celuilalt, am putea observa un element de sacrificiu în unele acte „teroriste”. Spre exemplu, regăsindu-se captiv în circumstanțe umilitoare și dezumanizante, care fac imposibilă exprimarea de sine și generativitatea, un soldat kamikaze și-ar putea transmite „ultimul strigăt de luptă” în serviciul unei cauze politice prețuite (p. 220).
>> Căutaţi un psiholog, psihoterapeut, psihiatru sau psihanalist
Am ales citarea extensivă tocmai pentru a sublinia dubla-măsură (cel puțin) a dimensiunii perceptive a actelor sacrificiale – din această perspectivă însă putându-ne la fel de bine întreba care este prețul unui asemenea act, dincolo de cel al vieții celui sacrificat.
>> Vedeţi Safe & Sorry – Terorismul şi supravegherea în masă
Bibliografie: Salman Akhtar, Sursele bucuriei. Curajul, rezilienţa, recunoştinţa, generozitatea, iertarea şi sacrificiul, Editura Trei, Bucureşti, 2018
Foto: Artem Maltsev / Unsplash
