Sindromul de fragilitate la vârstnici. Vă puteţi imagina o lume fără demenţă?

La nivel global numărul persoanelor diagnosticate cu demență se dublează la fiecare 20 de ani.

Pentru anul 2030 se estimează că vor fi 82 de milioane de pacienți, conform prezentării cu titlul „Politici globale privind demența” – speaker-i: prof. univ. dr. Alexander Kurz și psih. Lea Pfäffel.

A doua zi de conferință a debutat cu un memento moderat de psiholog Maria Moglan și cu participarea unei invitate speciale – asistent medical Mirela Livia Brown. Ea este autoarea unei cărți în 2 volume (aproape 1 000 de pagini), Suspendați între amintiri, inspirată din experiența personală de îngrijire a persoanelor diagnosticate cu demență.

În cuvintele doamnei Mirela Livia Brown:

În demență, fragilul echilibru al ființei umane este pus la grea încercare.

Nici nu vreau să mă gândesc la câte frustrări a adus pandemia.

Profilaxia senilității să se facă de foarte timpuriu.

Vă invit să urmăriți aici un interviu acordat de doamna Mirela Livia Brown cititorilor Booknation.ro. [1]

Din deschiderea conferinței, aș dori să vă împărtășesc câteva informații pe care le-am considerat utile și importante:

Doamna prof. univ. dr. Cătălina Tudose consideră că excluderea și izolarea socială, cu determinisme multiple, reprezintă o vulnerabilitate în plus pentru pacientul vârstnic diagnosticat cu boala Alzheimer. Anul acesta, spre deosebire de anii anteriori, n-au participat la fel de mulți pacienți și aparținători, în principal din cauza dificultăților de conectare prin internet.

>> Sindromul geamănului pierdut

Doamna consilier prezidențial, conf. univ. dr. Diana Loreta Păun a atras atenția că stigma și lipsa (parțială) de informații ce înconjoară demența reprezintă o problemă globală, ce trebuie adresată urgent. În special în România, aș adăuga eu.

Conform comisiei Lancet 2020 pentru prevenirea, intervenția și îngrijirea demenței, au fost decelați 12 factori modificabili pentru profilaxia bolii Alzheimer: fumatul, obezitatea la mijlocul vieții, tensiunea arterială crescută, depresia, izolarea socială, poluarea, diabetul, inactivitatea fizică, traumatismele creierului, educația scăzută, pierderea auzului, consumul excesiv de alcool. Acești factori vor constitui în continuare un domeniu de cercetare, pentru validarea lor.

Doamna prof. univ. dr. Doina Cozman ne-a amintit despre acele generații de oameni valoroși, unii dintre ei care au trăit războiul, apoi perioada care a urmat. Ei sunt cei care ne-au ajutat să progresăm.

Să rămânem în iubirea acestor gânduri și să analizăm în continuare particularități ale demenței în timpul pandemiei Covid-19, prin intermediul prezentării susţinute de prof. univ. dr. Cătălina Tudose și psiholog Maria Moglan.

Câteva din multele mesaje primite de Centrul Memoriei ne-au arătat:

• reacțiile de doliu ale membrilor familiei;
• incapacitatea familiei de a găsi cea mai bună variantă de îngrijire pentru pacient;
• suferința psihică și neputința îngrijitorului;
• calitate scăzută a îngrijirii în anumite cămine pentru vârstnici;
• informare insuficientă;
• lipsa consilierii juridice;
• provocările aduse de îngrijirea la domiciliu, în contextul pandemiei;
• dificultăți în procesul de diagnosticare, precum și în cel de monitorizare a pacienților.

Emoționante mesaje. Am văzut, în ceea ce-i privește pe îngrijitori: neputință, disperare, lacrimi, nervi, îngrijorare, frică, „anesteziere” emoțională și multe altele …

Ce ar fi avut nevoie:

• să găsească soluții inovatoare pentru menținerea contactelor sociale;
• să aibă posibilitatea de a-și îngriji părinții acasă. Însă, în contextul telemuncii și al unui spațiu locativ insuficient, nu au putut face acest lucru;
• să păstreze îngrijitorii (privați sau comunitari) ai pacienților;
• să poată gestiona toate simptomele bolii, în condițiile restrictive aduse de starea de urgență / starea de alertă;
• să facă față altor probleme ale persoanelor de suport (financiare, de sănătate, de la job).

Scriam și în articolul de ieri și revin asupra necesității serviciilor de susținere a îngrijitorilor. Ei au nevoie în principal de:

• consiliere psihologică;
• participare la grupuri de suport;
• instruire pentru identificarea infecției cu SARS-CoV-2;
• timp pentru relaxare.

Sindromul de fragilitate la vârstnici

Persoanele cu tulburări preexistente de sănătate mentală au un risc mai mare de infecție cu SARS-CoV-2 comparativ cu cele fără tulburări. Este vorba aici de Sindromul de fragilitate la vârstnici, iar această corelație a fost evidențiată și de prof. univ. dr. Gabriel Ioan Prada.

Fragilitatea sau Sindromul de fragilitate la vârstnici este un sindrom geriatric complex, caracterizat prin scăderea vitalității și creșterea vulnerabilității. Sindromul de fragilitate la vârstnici este frecvent întâlnit la persoanele peste 60 de ani și adesea este însoțit de dizabilitate și polipatologie. Odată cu creșterea speranței de viață și a tendinței de îmbătrânire demografică, se estimează o creștere a prevalenței pacienților fragili (cu Sindromul de fragilitate la vârstnici). Este necesar să dezvoltăm metode eficiente de prevenție, diagnostic și tratament a fragilității (respectiv Sindromul de fragilitate la vârstnici), pentru a menține autonomia la populația vârstnică. Un bun management al polipatologiei vârstnicului poate duce la creșterea calității vieții și scăderea numărului de pacienți cu Sindromul de fragilitate la vârstnici. [2]

Pandemia Covid-19 a avut și are un impact semnificativ asupra persoanelor diagnosticate cu demență, incluzând familiile acestora. Efectele sunt, dar nu se limitează la următoarele:

• creșterea ratei mortalității;
• izolare socială;
• deprivare;
• comunicare insuficientă;
• prevalență crescută a tulburărilor psihice și de comportament (depresie, anxietate, stări de confuzie);
• folosire crescută a tratamentului medicamentos;
• scădere a îngrijirilor medicale.

Pe măsură ce vor fi disponibile studiile referitoare la efectele pandemiei Covid-19, opinia mea este că vor fi identificate și alte efecte, ceea ce va fi provocator pentru specialiștii din domeniul sănătății mentale.

Au fost identificate și activarea fricii de moarte, care este uneori însoțită de absența ritualurilor de înmormântare, deci de un doliu brusc. În cuvintele aparținătorilor:

Nu mi-am putut lua la revedere de la ei

sau

Au rămas cuvinte nespuse.

Închei această relatare cu prezentarea prevalenței simptomelor psihice moderate până la severe, la personalul medical ce îngrijește pacienții cu Covid-19:

• anxietate: 12-20%;
• depresie: 15-25%;
• insomnie: 8%;
• stres posttraumatic: 35-49%.

Sursa: studii – Italia (Rodolfo Rossi, mai 2020), China (Jianbo Lai, martie 2020).

Ne propunem să revenim asupra acestui subiect care este foarte actual şi vă aşteptăm întrebările / sugestiile / opiniile pe adresa de e-mail: psihologtdobrescu@gmail.com.

Articolul de astăzi a fost scris în principal pe baza prezentării susţinute de prof. univ. dr. Cătălina Tudose și psih. Maria Moglan, precum şi a studiului individual.

>> Utilizarea dramei creative şi a artei povestirii în îngrijirea persoanelor cu boala Alzheimer

>> Citiţi aici toate relatările de la A 11-a ediţie a Conferinţei Naţionale Alzheimer 2021

Citiţi mai multe la Cafe Gradiva despre pandemia de coronavirus / COVID-19 

Referinţe bibliografice

[1] Interviu cu Mirela Brown, autoarea cărții „Suspendați între amintiri” – Booknation.ro

[2] Sindromul de fragilitate – Revista Galenus (despre Sindromul de fragilitate la vârstnici)

Foto: Philippe Leone / Unsplash