Anatta în budism reprezintă ideea de non-sine care spune că a crede că suntem aceiași de la un moment la altul ori de la un an la altul este o deziluzie.
Încă din anii 1980, budismul și neuroștiințele au început să se intersecteze tot mai mult, mai ales spre sfârșitul decadei când HH Dalai Lama, alături de o echipă de savanți, a creat Mind and Life Institute, organizația propunându-și să cerceteze legăturile dintre minte și creier, dar mai ales să surprindă modul în care antrenarea minții poate schimba creierul.
Anatta în budism, așa cum este percepută drept mișcare continuă a identității și a reprezentării sinelui, se intersectează și cu ideea de non-atașament a credinței budiste, ceea ce i-a condus pe numeroși filosofi și cercetători psi să afirme faptul că Sinele – înțeles, deci, ca reprezentare de sine-stătătoare ori cu care ne identificăm – nu există decât în măsura în care acesta este înțeles ca dimensiune fluidă, aflată în continuă schimbare și evoluție.
Referitor la relația dintre științele neuropsihologiei și tradiția budistă, Kagam Morten Clausen (învățător budist) afirmă că budismul este o știință a minții bazată pe „observații” verificate – și verificabile – „empiric prin propria experiență”: ideea conform căreia ne putem schimba viața schimbându-ne mintea este astfel în acord cu ceea ce Buddha afirma cu privire la fericire și pace interioară, anume că acestea nu pot fi explorate decât prin propria experiență și din propria capacitate de antrenare a minții.
>> McMindfulness: În magazia cu himere sau cum ne îmbolnăveşte mindfulnessul
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
Urmăriţi-ne pe WhatsApp
Abonaţi-vă la Newsletter
Anatta în budism şi concepţiile psi de azi
Corelând aceste idei cu concepția non-atașamentului și anatta în budism, putem traduce cu ușurință perspectiva budistă într-una psi ceva mai „clasică”: este vorba de a renunța la proiecțiile și a reprezentările de sine pe care ni le atribuim la un moment dat de-a lungul experienței de viață.
Anatta în budism trimite, în registrul psi de azi, la a renunța că ne mai identificăm exclusiv prin prisma experiențelor avute, de a nu ne defini prin relațiile ori posesiunile noastre materiale și de a înțelege că suntem mai degrabă forme de existență dinamică, ce evoluează odată cu experiențele în măsura în care reușim să nu rămânem agățați de ele.
Credința că nu există nici un sine consistent, precum implică anatta în budism, nu ar trebui, așadar, să ne arunce într-un haos existențial, ci dimpotrivă: ne poate deschide perspectiva către ceea ce poate să reprezinte potențial nelimitat pentru dezvoltare și reinventare de sine. Gândurile, emoțiile și evenimentele nu ne reprezintă și nici nu ne definesc decât în măsura în care le preluăm ca parte a identității noastre și achiesăm la semnificația pe care tot noi le-o atribuim.
Atunci când reușim să nu ne ancorăm într-un set de credințe autolimitative și restrictive, adesea chiar profetice, despre sine, reușim de fapt să ne deblocăm resursele – iar această dinamică este reflectată de cercetările asupra neuroplasticității, care par să confirme perspective vechi de sute de ani referitoare la sine, identitate și dezvoltare personală, așa cum psihologia modernă abia de curând a început să le conceptualizeze și să le integreze în modele terapeutice consistente, transdiciplinare.
>> Neuroştiinţele şi psihanaliza – reperele unei alianţe
Bibliografie: Lori Chandler, Science and Buddhism agree: there is no ”you” there
Foto: Thomas Oxford / Unsplash
