Este diagnosticul psihiatric o metodă de „profiling spiritual” care poate distruge vieţi?

Într-un articol ceva mai vechi publicat pentru The Huffington Post, psihiatrul Peter Breggin pune în discuție un subiect destul de controversat, anume cel al justeții și legitimității stabilirii unui diagnostic – practică despre care afirmă că reprezintă mai degrabă o metodă de „profiling spiritual” care poate distruge vieți.

Cunoscut pentru eforturile sale de a denunța abuzurile profesiei de psihiatru, psihiatrul Peter Breggin argumentează cum aparenta eliberare dată de un diagnostic este, de fapt, înșelătoare.

Diagnosticele psihiatrice sunt seducătoare,
Peter Breggin

atractivitatea lor venind din sentimentul de ușurare al normalizării stabilite prin numire.

>> Căutaţi psiholog, psihoterapeut, psihiatru

Citeştedespre

Psihiatrul Peter Breggin despre diagnosticele psihiatrice

Însă caracterul failibil al oricărui diagnostic este dat de mai multe aspecte.

În primul rând, „etichetarea prefabricată” pe care o conțin manualele de diagnostic este imperfectă și nepotrivită atât de multor oameni, care nu pot fi pur și simplu „încadrați” într-un tipar – motiv pentru care aceste manuale sunt supuse în mod frecvent revizuirilor, fiindu-le de fiecare dată adăugate noi și noi clasificări, astfel încât să fie create noi și noi încadrări tipologice.

În al doilea rând, „diagnosticele psihiatrice sunt mereu negative” – prin aceasta psihiatrul Peter Breggin dorind să sublinieze faptul că se pierd din vedere caracteristicile pozitive și resursele persoanei, a cărui întreagă viață este astfel definită printr-o categorizare simplistă și reducționistă.

Nu în ultimul rând, stabilirea unui diagnotic presupune și prescrierea unei cauze externe, aflată în afara controlului, ceea ce atrage în mod consecvent sentimente de neputință legate de propria persoană.

>> Psihiatria preventivă – o perspectivă asupra violenţei globale şi a traumei

Sentimentul de incapacitate de a ne transforma viețile ne determină să ne simțim mai puțin responsabili pentru propria vindecare psihologică și spirituală – aruncându-ne practic, am putea spune, într-o viziune defetistă cu privire la existența personală.

Psihiatrul Peter Breggin de asemenea scoate în evidență diferența dintre diagnosticul medical și diagnosticul psihiatric: dacă cel dintâi presupune determinarea unor cauze obiective și măsurabile în concordanță, atunci cel din urmă este mai degrabă supus susceptibilității la invaliditate, nefiind determinat în mod absolut de cauze biologice, ci mai degrabă sociale.

Cauze sociale, da, deoarece stabilirea capacității sau a incapacității se face în funcție de criterii și de perspective care țin de standardele de funcționare culturală și de adaptare la conținuturile acesteia – care trebuie să însumeze caracteristicile unui produs al liniei de asamblare.

Iar în acest punct se produce un efect foarte subtil odată cu acceptarea unui diagnostic – atât față de noi înșine, cât și al unei persoane dragi nouă: empatia este eliminată din ecuație.

În loc de a învăța despre afecțiunea respectivă și a o identifica în sursele durerii și suferinței noastre emoționale și în eșecurile noastre în viață, ne ignorăm viețile reale și ne găsim o explicație plauzibilă în diagnostic.*

Trebuie să ne pese de detaliile vieții dinaintea noastră, (…) trebuie să ne acordăm timp să privim la noi înșine într-un fel empatic și afectuos. (…) Trebuie să fim îndeajuns de curajoși și să privim cu ochi înțelegători trauma, abuzul sau stresurile obișnuite ale maturizării pe care le îndurăm cu toții. Trebuie să fim capabili să vedem lecțiile greșite pe care le-am învățat din viețile noastre astfel încât să le putem corecta și să trăim apoi vieți mai responsabile.

Iar acesta este îndemnul lui Peter Breggin și atunci când vine vorba de ceilalți, fiind așadar o încurajare către empatie și înțelegere față de unicitatea celui din fața noastră, dar și a noastră proprie, care nu poate fi nici redusă și nici explicată prin clasificare:

în schimb, este nevoie să-ți deschizi inima și mintea pentru a cunoaște ceea ce a ai îndurat, greșelile pe care le-ai făcut, dar și deciziile bune pe care le-ai luat și lucrurile bune pe care le-ai făcut și care te-au condus la acest moment din viața ta.

Așadar, să nu renunțăm niciodată la noi înșine reducându-ne la un diagnostic psihiatric pentru toată viața, ne mai spune psihiatrul Peter Breggin, concluzionând cu ceea ce poate părea o elegantă prescriere a simptomului: potențialul pentru o viață minunată este direct proporțional cu intensitatea sentimentelor copleșitoare, căci altfel nu ar putea exista un sentiment atât de intens de frustrare decât pe măsura unei resurse spirituale în consecință.

>> Psihoterapeuţii despre relaţia dintre clinică şi practicile diagnostice

* Citatul este preluat așa cum apare în Gnaulati, E. (2017). Înapoi la normalitate: De ce copiii sănătoși sunt greșit diagnosticați cu ADHD, autism și tulburare bipolară. București: Trei, pp. 89-90.