Franz Ruppert: În viaţa unui om există situaţii cărora psihicul nu le poate face faţă

dacă în psihicul nostru domnește haosul, producem haos și în exterior,

Relevanța acestui fapt este pusă în contextul dezvoltării identității sociale, în special în cazul societăților traumatizate, afirmă Franz Ruppert. Până la reformarea societăților însă și, implicit, potențiala lor vindecare, este necesară mai întâi cercetarea zonelor personale de umbră:

Trebuie să invităm conștientul nostru să se arate și să devină accesibil unei verbalizări lămuritoare. (pp. 26-27)

Relația dintre traumă și dezvoltarea identității este elaborată amplu de-a lungul volumului Cine sunt eu într-o societate traumatizată? (2021, Trei), Franz Ruppert aducând în discuție legătura dintre procesul de integrare a traumei și cel de dezvoltare a identității:

cine are goluri de memorie, care sunt frecvent condiționate de traume, nu-și poate asuma întreaga identitate și nu poate răspunde la întrebarea: cine sunt și ce vreau? (p. 33).

>> Franz Ruppert despre traumă şi psihoterapia traumei

Franz Ruppert despre „al treilea nivel al realităţii”

Necesitatea de a lua „conștient decizia de a aduce lumină în întunericul propriului trecut” (ibid.) vine din faptul că va trebui să ne asumăm dezvoltarea presupune depășirea, cu multă trudă, și a modului în care psihicul uman își

poate născoci pentru sine o lume absolut proprie, desprinsă de realitatea obiectivă (p. 34),

lume pe care o prelucrează subiectiv. Acest fenomen, denumit de Franz Ruppert „al treilea nivel al realității”, se referă în fapt la acea narațiune pe care psihicul și-o spune, despre sine și despre lume, pentru a se apăra de povara, copleșitoare, altfel, a traumei.

Unele dintre modurile de structurare-exprimare a acestei narațiuni alternative despre realitate pot fi identificările, atribuirile și delimitările.

În primul rând, identificările, în special cele de rol, se referă la „ceva cu care omul se echivalează” și care „există în afara lui și separat de el”, ecuația aplicată fiind eu = tu și nereprezentând decât „o formă de adaptare la lumea înconjurătoare” („eu sunt creștin / soț sau soție / medic” etc.).

>> Despre bani și traumatizare: „Cine nu muncește nu mănâncă!”

Totuși, afirmă Franz Ruppert în cartea Cine sunt eu într-o societate traumatizată?, identificările nu sunt mecanisme nici funcționale, nici fiabile pe termen lung, întrucât

ele nu sunt decât subordonări în fața altor oameni și instituții, care sunt mai puternice decât noi înșine.

Pericolul lor rezidă în faptul că sunt și volatile, putându-se „evapora brusc”, iar atunci când acest lucru se întâmplă (căsnicia se destramă, locul de muncă este desființat), persoana însăși se destramă, pentru că identitatea se pierde odată cu rolul (pp. 39-40).

În al doilea rând, atribuirile reprezintă un alt set de „false presupuneri asupra identității”, constând în

garnisirea de către alți oameni sau instituții cu o serie de caracteristici care corespund obiectivelor și scopurilor lor.

Ecuația atribuirilor este tu = eu, exemplele date de Franz Ruppert referindu-se la dezvoltarea identității prin atribuirile conferite de notele de școală ori chiar de diagnosticele psihiatrice: atât nota atribuită elevului, cât și diagnosticul atribuit pacientului le conferă acestora un loc și anumite caracteristici în cadrul colectivului, fără a spune însă „nimic despre identitatea persoanei” (p. 40).

De fapt, prin atribuiri oamenilor le sunt repartizate niște caracteristici și sunt exprimate la adresa lor

niște așteptări pe care ei trebuie să le împlinească din perspectiva celui care le atribuie

– putând considera, așadar, că este vorba despre o veritabilă serie de prescripții de rol (ibid.).

Nu în ultimul rând, delimitările constau în definirea propriei identități „ca fiind altfel de a altora”, adeseori prin opoziție: nu sunt american, sunt german; nu vreau să fiu / nu sunt ca mama mea sau ca tatăl meu; sunt bărbat, nu sunt femeie etc. Ecuația delimitării este eu ≠ tu / voi, iar punctul de referință în ceea ce privește descrierea identității „rămâne permanent ceva exterior” (p. 41).

Astfel, nici când vine vorba despre delimitare nu se poate răspunde la întrebarea

Cine sunt eu?

– cine sunt ceilalți și cine nu sunt eu nu-mi spune nimic despre cine sunt și ce reprezint, în fapt: „un bărbat tot nu știe ce să facă dacă nu vrea să fie femeie” (ibid.).

De aceea, „formula corectă a identității” ar trebui să fie eu = eu, Franz Ruppert explicând că în cazul acestei ecuații

identitatea unui om este suma tuturor experiențelor lui, pe care le-a făcut încă de la începutul vieții, modul în care el a reacționat la acestea și cum se raportează în continuare la ele (p. 43).

Acest model propus cu privire la conceptul identității „are în vedere viața unui om de până în momentul respectiv”, fiind în același timp „deschis la evoluția lui ulterioară”, întrucât „fiecare om este un sistem deschis evoluției” (ibid.).

Și tot de aceea, insistă Franz Ruppert în cartea Cine sunt eu într-o societate traumatizată? ,

trebuie să privim în ochi adevărul că e necesar să ne confruntăm mai profund și mai intens cu noi înșine dacă nu vrem să devenim prizonierii psihicului propriu (p. 53),

înțelegând și acceptând că psihicul nu este infailibil, ci dimpotrivă:

este extrem de sensibil și ușor dereglabil

și, în ciuda numeroaselor sale

mecanisme de echilibru și reparare (…), în viața unui om există totuși multe situații suprasolicitante cărora psihicul nu le poate face față (p. 51),

lucru valabil încă din – sau cu atât mai mult în – copilăria cea mai mică și primele zile de viață.

Cine vrea să aibă la dispoziție un psihic cât mai sănătos pentru propria-i viață, trebuie să aibă grijă de el cum trebuie. (…) Este o mare iluzie să credem că dispunem per se de un psihic sănătos (ibid.).

>> Experienţa traumatică şi reacţia imediată la stres

Bibliografie: Franz Ruppert, Cine sunt eu într-o societate traumatizată? Cum ne determină viaţa dinamicile relaţiei agresor-victimă şi cum ne eliberăm de acestea, Editura Trei, Bucureşti, 2021

Foto: Ehimetalor Akhere Unuabona / Unsplash