Terapeuţi, pacienţi şi companiile de asigurări şi farmaceutice. La începutul anilor ’90 nutream o uşoară speranţă ca această carte să aibă o oarecare influenţă asupra asigurărilor din domeniul sănătăţii mintale şi a concepţiei noastre cultural împărtăşite cu privire la psihoterapie, care începuse să se transforme de o manieră tulburătoare. Nici vorbă de un aşa noroc: amploarea şi profunzimea schimbării de atunci încoace sunt uluitoare.
Dintr-o mulţime de motive interdependente, modalităţile psihodinamice – şi chiar cele general umaniste […] – de a înţelege şi de a trata oamenii au devenit lipsite de valoare, iar probabilitatea ca un pacient cu o patologie caracterială semnificativă, marcă a majorităţii curelor psihodinamice, să beneficieze de ajutor real şi de durată în cadrul sistemului de sănătate mintală s-a redus dramatic. Pe măsură ce mişcarea cognitiv-comportamentală a continuat să se dezvolte, unii dintre practicanţii acesteia au devenit la fel de nemulţumiţi de actuala tendinţă ca şi psihanaliştii; colegul meu Milton Spett, adept al terapiei cognitiv-comportamentale (TCC), recent şi-a exprimat nemulţumirea […] faţă de această tendinţă:
Noi tratăm pacienţi, nu boli.
Milton Spett
>> Citiţi Şi terapeuţii au nevoie de terapie
Terapeuţi şi pacienţi, la voia corporaţiilor farmaceutice şi de asigurări*
Factorii economici şi politici au contribuit mult la aceste schimbări ([…] la istoria politică a schimbării de paradigmă din domeniul patologiei mintale „de la entităţi cuprinzătoare, definite pe criterii etiologice şi aflate pe un continuum cu normalitatea la tulburări bazate pe simptom, categoriale” […]). Cel puţin în Statele Unite interesele corporatiste – cele mai importante aparţinând companiilor de asigurări şi industriei farmaceutice – au reformat rapid psihoterapia, redefinind-o astfel după scopurile lor: profituri maxime. De dragul controlului costurilor pe termen scurt a existat o anulare a progresului de zeci de ani din domeniul tratamentului persoanelor cu probleme complexe de personalitate – nu pentru că ne-ar lipsi capacitatea de a le ajuta, dar companiile de asigurări, după ce le-au vândut angajatorilor pachete de servicii medicale cu promisiunea că vor furniza servicii „integrate” de sănătate mintală, ulterior au refuzat în mod arbitrar să ia în calcul tulburările de pe Axa II.
>> Aflaţi aici terapeuţi Cafe Gradiva
În acelaşi timp, companiile farmaceutice, sub imperiul unei mize considerabile, vor construirea problemelor psihice ca boli distincte şi cu un caracter material, pentru a livra pieţei medicamente pentru fiecare tulburare în parte. Prin urmare, accentul nu se mai pune pe vindecarea profundă a conflictelor individuale pervazive, ci pe efortul limitat de a schimba acele comportamente ce aduc atingere funcţionării paşnice la locul de muncă sau la şcoală. Când am scris prima ediţie a acestei cărţi, nu am realizat cât de mult avea să se agraveze prognoza pentru terapia centrată pe personalitate (ca fiind opusă celei orientate pe simptom) în anii de după publicare […].
>> Aflaţi Cum influenţează psihoterapia viaţa terapeuţilor
Climatul în care terapeuţii din ţara mea [din Statele Unite, în anul 2011 – n. revistei] îşi desfăşoară în mod curent activitatea este mult mai aspru decât în 1994. În prezent, terapeuţii sunt asaltaţi de pacienţi aflaţi în suferinţă care au nevoie de tratament intensiv, de lungă durată. (Poate cineva să argumenteze în mod pertinent de ce psihopatologia se diminuează în contextul schimbărilor actuale sociale, politice, economice şi tehnologice?). Se aşteaptă de la terapeuţi să vadă un pacient o dată sau la două săptămâni sau chiar mai rar şi să aibă un număr de cazuri atât de mare, încât legătura autentică şi grija pentru respectivul pacient devin imposibile. Terapeuţii sunt copleşiţi de rapoarte, de efortul de a justifica unor angajaţi anonimi ai companiilor de asigurări până şi cel mai modest tratament, astfel încât eforturile lor de a-şi ajuta pacienţii să-şi construiască un eu-agent ajung să se traducă în sloganuri precum „progres spre comportamente dezirabile”. Sub astfel de presiuni, „diagnosticul” oficial poate fi adesea cinic în fond şi prin funcţia sa, din moment ce clinicienii pun pacienţilor diagnostice care să fie acoperite de asigurare şi care în acelaşi timp să-i stigmatizeze cât mai puţin.
>> Căutaţi aici un psiholog sau un psihoterapeut (la cabinet sau online)
* Intertitlul aparţine revistei.
(Fragment din Diagnosticul psihanalitic. Structuri de personalitate revelate în procesul clinic de Nancy McWilliams, Editura Fundaţiei Generaţia, Bucureşti, 2014, pp. XV-XVII)
Foto: Inside Weather / Unsplash
