În cartea Ces enfants qui veulent guérir leurs parents, psihoterapeutul Bruno Clavier prezintă numeroase cazuri de copii care au preluat în mod inconștient asupra lor istoria familială a părinților și au transpus-o sub forma unor diverse simptome, încercând astfel să-și vindece părinții de povara genealogică.
Orice s-ar întâmpla, oricare ar fi dificultățile relațiilor și orice vârstă am avea, noi repetăm, conștient sau nu, diverse mecanisme din copilărie.
Iată ce afirmă psihoterapeutul Bruno Clavier în deschiderea volumului, motivul acestor preluări constând în „dragostea necondiționată, uriașă” pe care copilul o poartă părintelui sau acelora care se îngrijește de el: Indiferent de ce a fost, indiferent de ce se întâmplă, copiii îi iubesc și vor să îi vindece.
Uneori, chiar cu prețul propriei sănătăți sau vieți, așa cum o dovedesc studiile de caz din care este alcătuit volumul Ces enfants qui veulent guérir leurs parents, cazuri clinice care scot în evidență diferitele mecanisme psihice ale repetiției și loialităților familiale inconștiente.
>> Cum îţi alegi psihoterapeutul potrivit?
Psihoterapeutul Bruno Clavier despre simptomele copiilor
Simptomele copiilor sunt întotdeauna cereri de vindecare care trec dincolo de propria lor persoană,
consideră psihoterapeutul Bruno Clavier, vindecare ce poate fi în egală măsură înțeleasă din punct de vedere fiziologic, cât mai ales psihologic. Copilul devine „moștenitorul blocajelor suferite de generațiile precedente”, iar mecanismul loialității, alături de cel al repetiției, se manifestă adeseori cu precădere la vârstele semnificative și reprezentative pentru arborele genealogic:
la aceeași vârstă, copilul repune în scenă trauma părintelui.
>> Trauma iubirii și fenomenul parentificării: când copilul renunță la sine pentru afecțiunea mamei
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
Urmăriţi-ne pe WhatsApp
Abonaţi-vă la Newsletter
Absența cuvintelor – a rostirii, a (re)cunoașterii conștiente – este cea care duce la constelarea traumei și a blocajului afectiv, astfel că, atâta vreme câtă părintele este deconectat de la suferința sa, el nu doar că va fi incapabil să vadă la adevărata sa lumină suferința propriului copil, ci nici nu va fi capabil să-i ofere acestuia eliberarea de o povară ce nu-i aparține.
„Depozitar al emoțiilor ascunse ale părinților și ale propriilor strămoși”, copilul este doar ultima verigă a unui
lanț transgenerațional care determină transmiterea, din generație în generație, a unor patologii ce acționează asupra corpului, a psihicului și a vieții descendenților.
De subliniat faptul că, totuși, nu orice traumă este vizată de un astfel de proces de transmitere, scrie psihoterapeutul Bruno Clavier, ci doar aceea care,
printr-un ansamblu de circumstanțe, nu a putut fi asimilară, depășită, procesată emoțional de cel care a trăit-o.
Fantomele familiale care ajung să bântuie, în mod veritabil, corpul și psihicul copilului „sunt întotdeauna legate de emoțiile” părintelui, transmise prin mecanisme pe care știința abia începe să le înțeleagă (precum epigenetica și sistemele de atașament).
>> Tipuri de psihoterapie. Explicaţii pe înţelesul tuturor.
Astfel se întâmplă că
un copil poate avea un coșmar cu o traumă parentală despre care nu știe nimic
a priori: deoarece
tot ceea ce nu este spus este repetat,
psihoterapeutul Bruno Clavier dovedește prin numeroasele cazuri din experiența sa clinică:
Cu cât părintele va vorbi mai puțin despre traumele sale cu copilul lui, cu atât posibilitatea ca acestea să-l stânjenească va fi mai mare.
Paradoxal, într-adevăr, dar nu imposibil, ci dimpotrivă; dat fiind faptul că
psihicul părintelui este inclus în acela al copilului,
de aceea este vorbirea – conștientizarea prin rostire și asumarea prin cuvânt – atât de importantă: prin discursul său despre traumă, părintele are acces la propriile experiențe pe care și le reclamă de drept, eliberând astfel atât psihicul copilului, cât și corpul acestuia de durerea poverii inconștiente a genealogiei sale.
>> Caută un psiholog sau psihoterapeut
Bibliografie: Bruno Clavier, Ces enfants qui veulent guérir leurs parents, Éditions Payot & Rivages, Paris, 2019
Foto: Dejan Zakic / Unsplash
