Totuși, frica poate fi și condiționată, dincolo de a se limita la a fi un răspuns automat, instinctual. Modelarea socială, alături de experiențele personale și de asocierile făcute determină persoana să tragă anumite concluzii și să formuleze unele judecăți cu privire la cauzele și efectele diferitelor evenimente, în funcție de care să ajungă, astfel, să-și regleze conduita ulteriorară.

Se poate spune astfel că, dincolo de simpla condiționare (sau programare) biologică, „pentru om frica se și învață”. Contextul cultural și social în care o persoană se formează și trăiește contribuie în măsură semnificativă la modelarea reprezentării față de obiectele fricii și la răspunsurile adecvate față de aceasta.

>> Îndoieli şi trăiri obsesiv-compulsive

Spre exemplu, în perspectivă cognitiv-comportamentală, frica poate fi un răspuns condiționat de feedback-urile negative primite din partea celor din jur, mai mult sau mai puțin semnificativi. Pedepsele educative, alături de sancțiunile, dar și de recompensele aplicate par a fi definitorii pentru ceea ce poate fi numit structurare a comportamentului.

Ca parte a fobiilor, agorafobia reprezintă teama exagerată de spații publice aglomerate, în care persoana poate suferi de atacuri de panică și care gerenează un comportament de evitare și retragere socială extremă.

Mircea Lăzărescu despre corporalitate şi spaţiu

Ca patologie distinctă a fricilor iraționale, în relație cu agorafobia, Mircea Lăzărescu aduce în discuție la un moment dat un aspect interesant, referitor la corporalitate și la spațiul în care omul trăiește. Corpul, ca instrument principal de acțiune, trezește nevoia de protecție cea mai intensă, astfel că situațiile – sau, mai degrabă, spațiile – dificile, potențial amenințătoare (precum cele aglomerate ori înguste) pot trezi reacții primitive de apărare, cum ar fi chiar retragerea.

„Implicarea propriului corp în perceperea ambianței ca un spațiu al acțiunii posibile” face astfel, întrucâtva, plauzibilă varianta în care fobia de spații largi și deschise, fără puncte de sprijin, să fie un soi de vulnerabilitate angoasantă, de expunere la un număr de potențiale pericole și amenințări.

De asemenea, referitor la fobiile întâlnite în cazurile obsesionale, se remarcă o pondere semnificativă a gândirii de tip magic. Mircea Lăzărescu afirmă că

magia este un model explicativ supranatural în care intervine o destructurare a relaționărilor spațiale, de data aceasta a spațialității mental-teoretice care vizează cauzalitatea.

Mircea Lăzărescu

>> Mircea Lăzărescu Despre colecționarism și ordine patologică în obsesii

În cazul fricilor obsesive de a nu-i răni pe cei din jur, spre exemplu, parcurgerea distanțelor reale și cunoscute devine irelevantă și nenecesară pentru a putea acționa asupra cuiva. De o manieră supranaturală, magia apropie cumva lucrurile între ele și asta într-un cu totul alt spațiu decât cel fizic, material, întrucât

magia sare peste distanțele structurate, intră în contact direct într-un spațiu „topologic” și rezolvă lucrurile, făcând bine sau rău de la distanță.

Modul acesta în care corporalitatea aduce împreună noțiuni atât ale psihopatologiei, cât și ale antropologiei umane reprezintă o temă importantă, afirmă Mircea Lăzărescu, a „actualei filosofii a minții, a cognitivismului, neofenomenologiei, dar și a psihologiei developmentale și evoluționiste”, recent incluzând și preocupări referitoare la încorporarea conștiinței și a sinelui atât din punct de vedere experimental, cât și filosofic.

>> Tristeţea reactivă şi patologia depresivă

Bibliografie: Mircea Lăzărescu, Ce este tulburarea mentală, Editura Polirom, Iaşi, 2014

Foto: Oleg Ivanov / Unsplash