Neurastenie, psihastenie și starea de oboseală: burnout-ul în secolul al XIX-lea

Ulterior, starea de oboseală a ajuns să fie inclusă în rândul senzațiilor de foame, sete și plăcere, fiind totodată asociată cu „sentimentul trăirii corporale globale, numit cenestezie”.

Interesul atât de mare acordat oboselii în acea perioadă era determinat însă nu atât de o motivație umanitară, cât mai degrabă capitalistă: oboseala și epuizarea scădeau randamentul de muncă, afectând astfel producția într-o societate ce tocmai își lua avântul în noua epocă industrială.

>> Mobbing sau Nefericirea din spatele „zâmbetului” angajatului

Neurastenie. Epuizare. Oboseală. Şi aşa mai departe.

Denumiri similare pentru epuizare și oboseală erau totuși în circulație încă din secolul anterior, pentru starea generală de slăbiciune corporală asociat diferitelor boli utilizându-se în special termenul de „astenie”. La fel, se mai întâlneau și denumirile de „adinamie”, „iritabilitate” și chiar „lasitudine”.

Termenul de „neurastenie” a fost propus de către neurologul american George Miller Beard, cuprinzând simptomele pe care astăzi literatura clinică le cunoaște drept anxietate, cefalee, nevralgie, stare de depresie.

Conform lui Beard, neurastenia descrisă de el în 1869 se caracterizează în principal prin sentimentul şi starea de oboseală, având la bază epuizarea neuronilor (vedem, astfel, o perspectivă predominant fiziologică, axată pe funcționarea neuronală). Beard propune mai bine de o sută de simptome ale neurasteniei, printre care regăsim: amețeli, insomnie, bufeuri, senzație de apăsare, durere în corp, greață, voce stinsă, iritabilitate, dispepsie nervoasă, dar și durere de spate, spasme sau crampe musculare, impotență, vertigo, frici de contaminare ori lipsă de decizie și scăderea controlului mental.

În ceea ce privește condițile favorizante ale neurasteniei, Beard menționează în special folosirea mașinii cu aburi, diseminarea excesivă a materialelor tipărite; telegraful, știrile și libertatea civilă și religioasă, dar și activitatea mentală a femeii (!).

Observăm astfel că sunt precizate în special cauze ce țin de specificul social și cultural al vremii, întrezărind întrucâtva o descriere ce tinde către caracteristicile burnout-ului modern.

>> Cum influenţează psihoterapia viaţa terapeuţilor

Câțiva ani mai târziu, în 1894, Pierre Janet introduce termenul de „psihastenie”, tulburare cauzată în special de scăderea tensiunii psihice și care cauzează o reducere a capacității de „sinteză a realului”. Psihastenia lui Janet este similară, în ceea ce privește simptomatologia, neurasteniei, ajungând de asemenea să fie asociată categoriei de sindroame anxioase și depresive.

În fine, un concept similar este cel al „anhedoniei”, propus în 1896 de Théodule Armand Ribot pentru a descrie pierderea capacității persoanei de a se bucura ori de a trăi plăcerea. De remarcat este faptul că anhedonia este cea care a rămas în descrierea clasică a tulburării depresive și a schizofreniei.

În prezent, psihopatologia clinică utilizează conceptul de burnout pentru a descrie epuizarea profesională, incluzând atât dimensiunea psihologică, cât și pe cea fiziologică a simptomatologiei. Termenul a fost propus de către psihologul american Herbert Freudenberger în 1974 și cuprinde în special manifestări precum dureri de cap, iritabilitate și nervozitate.

Cu toate că ediția a cincea a DSM nu recunoaște Sindromul burnout drept o tulburare specifică, ediția a zecea a ICD o face, existând atât țări (precum Olanda), cât și asociații medicale (precum The Royal Dutch Medical Association) care includ sindromul de burnout în manualele medicale și asigură personalului medical și psihologic instruire corespunzătoare deopotrivă în recunoașterea și în intervenția burnout-ului.

>> Tinerii se îneacă într-un val de perfecţionism

Bibliografie: Mircea Lăzărescu, Ce este tulburarea mentală, Editura Polirom, Iaşi, 2014

Foto: Luis Villasmil pe Unsplash