Glen O. Gabbard despre abordarea psihodinamică a consumului de substanțe

În Tratat de psihiatrie psihodinamică, psihiatrul şi psihanalistul Glen O. Gabbard dedică o secțiune tulburărilor datorate consumului de substanțe, şi anume consumului de droguri și de alcool. La începutul capitolului „Tulburările datorate utilizării de substanţe şi tulburările de comportament alimentar”, Glen O. Gabbard face referire la două tipuri diferite de perspective asupra cauzelor acestor tulburări legate de consumul de substanţe, anume modelul moral și cel de boală, cu relevanță, în special, pentru abordarea terapeutică ulterioară a tulburării.

Mai mult decât atât, cele două modele reprezintă conceptualizări diferite ale originii abuzului de substanțe. Astfel, dacă modelul moral consideră că persoana poartă responsabilitatea dependenței sale, comportamentul fiind un eșec al voinței individului, modelul de boală consideră că persoana prezintă o „dispoziție inerentă la adicția de substanțe exogene” (p. 326), factorii de personalitate fiind mai degrabă irelevanți; predomină, în acest caz, factorii de mediu și cei genetici.

>> A apărut „gabardul”

Glen O. Gabbard despre perspectiva psihodinamică asupra consumului de substanţe

Totuși, numeroși autori și numeroase studii atestă legătura dintre consumul de substanțe și diferitele structuri de personalitate, structuri al căror proces de formare poate fi urmărit până în perioada timpurie a experiențelor din copilărie. Aici intervine perspectiva psihodinamică.

Spre exemplu, Glen O. Gabbard citează studiul lui Vaillant din 1988 în care s-a constatat următorul fapt:

consumatorii de multiple droguri (…) sunt mai susceptibili să fi avut copilării instabile,

precum și prezintă o susceptibilitate mai crescută la comportamentul de consum de droguri ca formă de „automedicație” pentru diferite simptome psihiatrice (p. 331).

De asemenea, sunt numeroase cercetările citate care precizează faptul că

o parte din asocierea dintre tulburările de personalitate din Grupa B și tulburările cauzate de consumul de substanțe pot fi explicate prin trăsăturile de personalitate subiacente comune, cum ar fi autodistructivitatea și impulsivitatea (pp. 331-332).

În ceea ce privește conceptualizarea psihodinamică, Glen O. Gabbard precizează că, spre deosebire de formulările psihanalitice timpurii, care

au descris frecvent persoanele cu dependență de drog ca pe niște hedoniști căutători de plăceri,

formulările contemporane

înțeleg comportamentul adictiv mai mult ca pe o reflectare a unui deficit în capacitatea de a-și purta singur de grijă decât ca pe un impuls autodistructiv (p. 332).

>> Câteva considerații psihanalitice asupra consumului de droguri

Aparent, incapacitatea aceasta originează în tulburările de dezvoltare timpurii care determină internalizarea inadecvată a figurilor parentale, ceea ce lasă persoana dependentă de droguri „fără capacitatea de autoprotecție” (ibid.).

Citându-i pe Treece și Khantzian, Glen O. Gabbard menționează și „alterarea funcției de reglare a afectului și a impulsului și de menținere a autostimei” tot drept deficite semnificative care determină probleme „corespunzătoare în relațiile de obiect” (ibid.). De asemenea, se menționează și o incapacitate a persoanei de a „tolera apropierea personală”, ca factor important în problemele relaționale. (p. 333).

Indivizii dependenți se apără de un sentiment de lipsă de putere sau de neputință,

ceea ce determină nevoia de control excesiv al stărilor afective și o distorsiune în capacitatea de reglare a acestora:

ingestia unui drog poate atunci fi văzută ca o încercare disperată de a compensa deficite în funcționarea Eului (ibid.).

O altă perspectivă oferită este cea a lui Khantzian (1997), care privește perpetuarea durerii cauzate de abuzul de substanță drept o „manifestare a unei compulsii la repetiție a unei traume timpurii”, ca o modalitate de „a rezolva stări traumatice” pe care persoana nu și le poate aminti, dar care există sub forma unor „configurații presimbolice și inconștiente” (ibid.).

Astfel, afirmă Glen O. Gabbard,

motivul consumului de drog poate fi văzut ca fiind controlul suferinței mai mult decât eliberarea de ea (ibid.).

Nu în ultimul rând, referitor la tendința de a apela la consumul de droguri ca formă de automedicație, Gabbard menționează studiul amplu al lui Blatt și al colegilor (1984) care conchide faptul că

dependența de heroină este determinată multiplu de: 1) nevoia de a conține agresivitatea; 2) o nevoie de gratificare a dorințelor pentru o relație simbiotică cu o figură maternă și 3) o dorință de a diminua afectele depresive (ibid.).

>> Drogurile şi personalitatea

Mai mult decât atât, un studiu comparativ din același an al lui Glen O. Gabbard a concluzionat faptul că

persoanele cu dependență de opiacee sunt semnificativ mai deprimate decât consumatorii de droguri multiple (ibid.),

identificând, de asemenea, autocritica drept o componetă principală a depresiei acestor persoane – concluzii care au fost ulterior confirmate de noi cercetări.

Desigur, recent au început să fie tot mai mult incluse și aspectele neuronale și genetice în conceptualizările psihanalitice, unele dintre primele studii de acest gen fiind realizate în anii 1999 și 2001 de către Johnson, care afirmă că

trei forțe contribuie la tendințele adictive: 1) dificultatea de a tolera afectul, 2) probleme cu constanța obiectului care-l conduc pe consumator să vadă o substanță ca pe un substitut de obiect intern liniștitor și 3) o nevoie de drog cu baze biologice rezultată din schimbări în funcționarea cerebrală (p. 334).

Astfel, cercetările de acest gen devin necesare și sunt, deopotrivă, importante pentru înțelegerea aprofundată a modului în care dinamica personalității și procesul de formare a structurilor acesteia prind contur în contextul variatelor predispoziții și de ordin intern, biologic.

>> Smartphone-urile provoacă aceeaşi dependenţă ca drogurile, o ipoteză

Bibliografie: Glen O. Gabbard, Tratat de psihiatrie psihodinamică, Editura Trei, Bucureşti, 2007

Foto: Altin Ferreira pe Unsplash