Pentru Tilia
Aceasta este o istorisire adevărată și personală despre o vizită din 2018 la templul Louguantai, de lângă fosta capitală a Chinei imperiale, Chang’an, orașul Xi’an de astăzi. Atunci, fără vreo intenție inițială, m-am aflat vizitator în pragul reședinței venerabilului taoist Ren Farong, după o serie de întâmplări și întâlniri care păreau să mă ghideze inconștient către a-l întâlni. Întâi, biletul în aparență ermetic al oracolului taoist de la templul Shangqing din Shenyang, sugerându-mi să aleg Chang’an ca destinație următoare. Ajuns în cartierul vechi al orașului, după numai cinci ore cu trenul de mare viteză luat din Bejing, am devenit conștient că taoistul ar trebui să se afle în vecinătate, văzând postere cu el în Curtea Caligrafilor; dar în acel moment mi s-a părut o simplă coincidență, fără vreo legătură cu planul meu conștient: să vizitez cât mai curând Munții Huashan. Însă planul inițial a încetat să îmi mai ocupe mintea, pe măsură ce întâlneam oameni cu care vorbeam și care îmi arătau către o altă direcție, nouă și din ce în ce mai atrăgătoare: Munții Zhongnan. Dintre cei întâlniți, Weiping mi-a devenit companioană.
Abia ajuns la piciorul muntelui Zhongnan am înțeles că acolo era locuința taoistului și m-am gândit să-l vizitez, dar, de data asta, o serie de obstacole aproape că m-au făcut să-mi pierd speranța…
Quest
De fapt, nu e nimic misterios în călătoria mea în China din anul 2018, dar mi-a rămas ca o amintire plăcută, amuzantă și chiar miraculoasă la un moment dat.
Mă pregăteam să îmi iau rămas bun de la grupul de studenți aflat încă în Shenyang la finalul unei tabere de vară organizate de Universitatea din Brașov. Eram nehotărât în legătură cu direcția pe care urma să o aleg pentru următoarele șapte-opt zile de voiaj pe cont propriu. Mai rămăseseră pe listă două orașe: Xi’an și fermecătorul Xiamen. Timpul era scurt și nu puteam alege decât unul dintre cele două.
Fără să mă fi așteptat, am primit un răspuns printr-un bilet de oracol în timpul unei vizite la templul taoist Shangqing. Lucru straniu însă, pentru că întrebarea adresată în minte privea viața mea personală, nu alegerea următorului loc de vizitat. Am citit catrenul. Nici un indiciu romantic; în schimb, cea mai explicită îndrumare geografică din istoria divinației:
Dacă aștepți vreo veste, ia aminte: Ale Chang’anului alei îs luminate ca-n poveste.
Mi-am luat bilet, m-am îmbarcat și nici nu mi-am dat seama când eram deja destul de aproape de Xi’an. Cu vreo jumătate de oră înainte de a ajunge, am zărit pe partea stângă a căii ferate Munții Huashan. Urma așadar să petrec o noapte în oraș, iar în dimineața următoare să purced înapoi către Huashan.
O dată ajuns în pensiunea din orașul vechi, cazat într-un dormitor comun cu paturi etajate, Sophie (o chinezoaică de fapt) – cu care am început să vorbesc imediat ce ne-am cunoscut -, îmi ascultă planul pentru a doua zi. Apoi, cu un aer nepăsător, dar serios, îmi pomenește de alți munți: Zhongnan, nici ei departe de Xi’an, unde sunt eremiți, care în general evită vizitatorii. Bineînțeles, dacă nu sunt impostori în căutare de ceva comerț cu spiritualitate.
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
Urmăriţi-ne pe WhatsApp
Abonaţi-vă la Newsletter
>> Citiţi despre Comunicarea de la Inconştient la Inconştient
În dimineața următoare, Sophie mi-a spus că trebuie să plece și a părăsit rapid scena. Iar eu a trebuit să îmi caut altă cazare, pentru că locul meu era rezervat de altcineva. În a doua pensiune – amenajată într-un subsol imens și care semăna cu un colț de orășel tradițional, cu alei, ferestre decorative și lumini care făceau ca totul să pară că se află în exterior – am întâlnit-o pe Weiping. Cum m-a văzut, m-a întrebat direct dacă nu cumva eu sunt cel care plănuia să meargă în Munții Zhongnan. Anterior, vorbisem cu băiatul de la recepție despre asta… Am spus da imediat și am decis să plecăm împreună ziua următoare.
În stația de autobuz (nu mă informasem deloc în legătură cu munții și nici nu m-am organizat în vreun fel) m-am aflat din nou în fața unei dileme, dar de data asta trebuia să iau rapid o decizie (fără ajutorul vreunui oracol!). În sala de așteptare aglomerată, vânzătoarea de la casa de bilete m-a întrebat calmă și cu un aer ocupat: ,,Către Zhongnan, am înțeles, dar în partea budhistă sau în cea taoistă?”
,,Cea taoistă!” – am răspuns într-o clipă, în vreme ce companioana mea își întorcea privirea către mine ca să îmi surprindă expresia.
Vremea era super-caniculară. Un taxi ne-a luat de la autostradă către piciorul muntelui. În timp ce conducea, șoferul a insistat să ne fie ghid și – doar cu mâna stângă pe volan – a scos repede la iveală o fotografie plastifiată cu portretul faimosului călugăr taoist și caligraf Ren!
Pentru mine a fost un al doilea motiv de uimire: cu o zi în urmă văzusem deja portretul lui pe un poster lipit chiar lângă pensiunea subterană din Curtea Caligrafilor. Mi-am spus: ,,ce interesant”, crezând că taoistul se afla în Xi’an. Totuși, călătoria mea spre Zhongnan devenise prioritatea… cu toate astea, îmi trecuse prin minte un posibil quest dedicat lui Ren, dar numai după întoarcerea de la munte.
Legat de Ren: de fapt, știam bine de el încă de pe la începutul anilor 1990, când studiam Cartea despre Tao într-un mod pe care acum îmi place să-l descriu ca ,,hessean”. Și nu doar că știam de el, ci el a însemnat enorm pentru formarea mea. Cu toate acestea, nu am planificat niciodată să îl vizitez, nici în trecut, nici acum. Dar iată-mă aproape de el, ajuns fără intenție, purtat de semne și de oameni providențiali, fără vreun plan conștient.
Îi datorez șoferului de taxi revelația că Ren se afla aici, pe munte, și nu în Xi’an. Totuși am refuzat cu ingratitudine propunerea lui de a ne fi ghid. Am plătit călătoria și am pornit pe jos cu Weiping și am ajuns la poarta de acces către temple. Am luat biletele și am continuat să urcăm – când, de nicăieri, a apărut un șmecher local – un fel de speculant – care s-a oferit să ne introducă la faimosul taoist Ren contra sumei de 3 000 de yuan!
>> „În conștiinţa noastră mișună mulţi intruşi”… Criptomnezie și inconștient genealogic
Pentru mine a fost un adevărat moment de deznădejde (unul naiv, de genul ,,păi Dao chiar e de vânzare??!”). Dar și un început discret al unei stări de seninătate, pentu că, din acel moment, nu am mai avut așteptări, iar tot ce îmi mai doream era să vizitez locul împreună cu Weiping. Nu m-am simțit iritat nici de a treia apariție, manifestată prin persoana unei femei pitorești care s-a oferit să ne aranjeze o ,,sesiune foto” cu Ren…
Mă simțeam curajos și motivat alături de companioana mea, chiar dacă și ea păruse, în anumite clipe, la fel de derutată ca mine. Însă acum era dornică să hoinărească și să exploreze mai departe în ciuda oricărei deziluzii.
Se făcuse ora unu. Ora siestei pentru orice chinez cumsecade, dar nu și pentru noi doi, preumblându-ne fără țintă sub arșița amiezii printre clădirile de lemn fără etaj.
Iar în clipa în care ne aflam în spatele unei astfel de case, după ce-i dădusem ocol, pe neașteptate Weiping a întrebat, cu o voce mai puternică decât era necesar și într-o manieră dramatică: ,,Ia stai ! Oare venerabilul Ren nu locuiește chiar aici, în această casă?!” Atunci noi, din spatele casei, am ocolit prin stânga o dată și încă o dată, într-o mișcare circulară în sensul invers al acelor de ceasornic, aflându-ne probabil pentru a treia oară în fața intrării – de data asta însă, în locul verandei goale, îl zărim pe venerabilul Ren zâmbindu-ne, șezând picior peste picior în fotoliul de bambus și făcându-și vânt cu evantaiul.
L-am salutat naiv într-un mod învățat în tinerețe din filmele cu arte marțiale și m-am prezentat (el era deja în picioare). În fața acestei întâlniri surprinzătoare am început să construiesc așteptări îndăznețe și îmi imaginam deja cum stăm cu Ren la ceai și povestim pe îndelete. Aflând că sunt un traducător al Cărții despre Tao, venerabilul a intrat în casă cu agilitate, întorcându-se nu cu un ceainic și cu trei cești, ci cu o carte – cea mai recentă ediție a cunoscutei sale interpretări a Cărții (o ediție de care eu încă nu aflasem). Și cam asta mi-a fost porția, el comunicându-mi parcă: ,,șederea ta e scurtă, iată o carte pentru tine, drum bun”.
Nici eu și nici Weiping nu ne-am gândit o clipă să-i cerem să facem un selfie cu el, ci ne-am continuat cu inima ușoară hoinăreala pe la temple, iar ea într-un final m-a invitat să ne așezăm turcește pentru o clipă lângă intrarea templului Louguantai, unde Cartea despre Tao a fost cândva revelată.
Epilog
Am întâlnit demult căutători versați în ale alchimiei, discipoli ai maeștrilor chinezi.
Iată de ce povestea mea poate părea un simplu basm, deloc util învățăturii lor.
>> C. G. Jung despre funcţia transcendentă, capacitatea psihologică de integrare a personalităţii
Varianta în limba engleză a fost citită la Conferința de studii taoiste care a avut loc la Sofia în mai 2021. O versiune ușor modificată a fost publicată în Journal of Daoist Studies (JDS) în februarie 2022.
