Surplusul-realitate, sindromul de aniversare şi intervenţia psihodramatică

Funcționarea sindromului de aniversare se explică prin loialitățile invizibile care ne fac să repetăm evenimentele marcante,

bolile de care suferim sunt deseori legate de identificarea cu un trecut neîncheiat.

Realizarea procesului de doliu corespunzător permite ulterior atât „repararea” pierderilor din trecut, dar și „curățarea” arborelui genealogic, astfel încât persoana să-și poată relua propria viață și să nu mai repete trauma transmisă transgenerațional.

În ceea ce privește procesul de reparare în sine, autoarea Anne Ancelin Schützenberger menționează puterea pe care o pot avea actele simbolice de reprezentare, putere ce poate fi transpusă terapeutic prin metoda psihodramei sau jocului de rol terapeutic. Permițând încheierea lucrurilor rămase neterminate, „gestaltul” poate fi astfel reîntregit, iar căutarea finalizată.

>> Inventatorul psihobiografiei s-a aflat la Academia Română

Surplusul-realitate în psihodramă sau dezvoltarea prin joc de rol a situaţiei

Specific psihodramei este ceea ce se numește surplus-realitate, adică dezvoltarea prin joc de rol a situației, antrenând în acest fel nu doar conținuturile cognitive și emoționale, ci și pe cele corporale (senzorio-kinestezice), care sunt, de multe ori, depozitarele desemnate ale unor trăiri specifice, aflate în legătură cu evenimentul-cheie.

Surplusul-realitate nu este o compensare a lucrurilor dificile ale vieții,

afirmă Schützenberger.

Proiectul său [al surplusului-realitate – n. aut.] este acela de a permite încheierea interacțiunilor într-o realitate psihodramatică interacțională, terminarea unei situații, a unei tensiuni sau a unei relații într-o manieră mai satisfăcătoare.

>> Am să mă întorc bărbat: Analiza unui caz de întoarcere a obiectelor rele

De aceea, surplusul-realitate poate și trebuie să fie privit ca fiind diferit de proiecția în viitor, în care este vorba mai degrabă despre o pregătire pentru ceea ce nu s-a întâmplat încât, dar care este probabil să se producă.

În schimb, în cazul tehnicii psihodramatice, surplusul-realitate jucat în psihodramă corespunde, în primul rând, cu ceva ce ține de trecut și care ar fi putut fi făcut diferit. De asemenea, poate la fel de bine să reprezinte ceva ce nu a existat niciodată, dar care poate să fie astfel „reparat” prin acțiune concretă, tangibilă – de aici și importanța antrenării dimensiunii senzorio-kinestezice.

Această „sarcină neterminată” care se transmite în timp de-a lungul arborelui genealogic

își poate lăsa amprenta prin evenimente și boli fizice și / sau psihice care se repetă din generație în generație,

afirmă terapeuta Anne Ancelin Schützenberger. Reparația pe care psihodrama o permite, chiar și la nivel simbolic, are un efect de completare, care preia și finalizează ceea ce a fost întrerupt.

>> Sindromul de aniversare şi loialitatea familială invizibilă. Vocabular de psihogenealogie

Totodată, astfel sunt aduse în lumina conștientizării și acele loialități invizibile ce restrâng libertatea individuală și frânează dezvoltarea personală:

este important să o facem să devină vizibilă și să oprin repetiția nedorită, nefericită, nesănătoasă, chiar nefastă a traumelor, a deceselor sau a bolilor.

Simbolicul intervine pentru a se adresa emoționalului și inconștientului, rezultând astfel un complex de forțe ce susțin persoana și o ajută să lucreze cu și să se elibereze de povara moștenirii genealogice.

>> Mai multe despre psihogenealogie şi despre Anne Ancelin Schützenberger

>> Copil de înlocuire, repetiţii şi doliuri patologice de-a lungul generaţiilor

>> Din jale netrăită se întrupează fantoma – despre cripta decriptată

Bibliografie: Anne Ancelin Schützenberger, Psihogenealogia: vindecarea rănilor familiale şi regăsirea de sine, Editura Trei, Bucureşti, 2014

Foto: Venus Soberanes, Album de familie 9, parte din seria de colaje „Psihogenealogie”