„Eram foarte invidioasă pe casa lor”… Gelozia faţă de obiecte nonumane în psihoterapie şi viaţa cotidiană

Spre exemplu, nu se întâmplă rar să descoperim că pacientul este gelos pe o plantă din cabinetul analistului, o plantă care îi aminteşte de cele pe care mama pacientului le îngrijea cu devoţiune şi iubire, plante care reprezentaseră pentru mamă obiecte transferenţiale inconştiente, reprezentările externe ale unor obiecte interne cu care fusese implicată în relaţii de intimitate şi afecţiune, excluzându-l astfel pe copil şi stârnindu-i gelozia.

Implicarea aici a unui element care face parte în realitate din mediul nonuman îşi are rădăcinile într-o diferenţiere incompletă în istoria de dezvoltare a eului uneia sau ambelor persoane implicate, de mediul nonuman. […]

>> Despre atasament si tulburarea de personalitate borderline (I)

Afirmaţia unei paciente borderline, „eram foarte invidioasă pe casa lor” (referindu-se la noua casă a unui cuplu cu care erau prieteni ea şi soţul ei), constituie un exemplu tipic de frazeologie care, indiferent cât de banală ar fi în termenii utilizării gramaticale, trădează absenţa inconştientă la vorbitor a diferenţierii între animat şi inanimat, precum şi dorinţa sa inconştientă de a fi obiectul posedat inanimat al persoanelor care reprezintă, la nivel conştient, obiectele invidiei sale, stârnite de posesiunea acelui obiect. Cu alte cuvinte, frazeologia dezvăluie faptul că, deşi vorbitorul o invidiază conştient pe cealaltă persoană pentru că deţine obiectul respectiv (în acest caz, noua casă), inconştient şi-ar dori nu să fie posesorul uman al acelui obiect inanimat, ci obiectul propriu-zis, deţinut şi preţuit de cealaltă sau celelalte persoane. Inconştient, invidia se bazează pe o năzuinţă de identificare cu mult mai primitivă decât pare să fie vorba la suprafaţă.

Experienţa cu mulţi pacienţi m-a convins că, în privinţa a ceea ce este cunoscut ca fiind această frazeologie comună a exprimării invidiei („Îi invidiez noua maşină”, „Îi invidiez noua rochie” etc.), nu ne confruntăm numai cu o scurtare gramaticală, menită a înlătura necesitatea mai greoaiei „Îl invidiez pentru noua lui maşină” sau „O invidiez pentru noua ei rochie”. În multe cazuri, astfel de comentarii aparent banale au servit în a-mi semnala faptul că un pacient sau altul deţine un palier important, dacă nu chiar predominant, al identităţii personale, care există, la nivel inconştient, sub forma subiectivă a unui obiect inanimat sau a altei entităţi nonumane, şi se află într-o competiţie marcată de invidie nu cu alte fiinţe umane – pentru că, subiectiv, el nu a atins încă o identitate a eului predominant umană -, ci cu elemente propriu-zis nonumane ale lumii dimprejur.

>> Despre atasament si tulburarea de personalitate borderline (II)

Îmi pare că în general pacientul dominat de invidie este mai puţin avansat, în termenii realizării diferenţierii de mediul nonuman, decât pacientul dominat de gelozie. Spre exemplu, pacientul care invidiază noua maşină a unui coleg este un pacient care tinde să se simtă atât de înrudit cu mediul său nonuman, atât de departe de a se simţi asumat ca fiinţă umană printre fiinţele umane din jurul său, încât să se simtă cu uşurinţă angajat într-o competiţie cu maşini şi alte posesiuni materiale ale fiinţelor umane dimprejur. Pe de altă parte, pacientul care este gelos pe colegul lui pentru că deţine o maşină frumoasă şi, chiar mai mult, pacientul care este gelos pe o cunoştinţă pentru „posesia”, ca să spunem aşa, a unei soţii frumoase, reacţionează mai mult în termenii dorinţei arzătoare de a fi persoana care deţine aceste obiecte, identificările sale umane şi, alături de acestea, identitatea sa ca fiinţă umană sunt mai puternice decât în cazul pacientului anterior, ale cărui identificări sunt relativ mai mult realizate cu varii elemente ale lumii nonumane. […]

Aici nu doresc decât să menţionez că, în ce priveşte cauzele externe ale acestei situaţii, faptul că un copil observă că părintele său dovedeşte o mai mare afecţiune în relaţionarea, spre exemplu, cu plante, animale de companie, mobila din casă şi variate posesiuni materiale preţuite decât cu ceilalţi membri umani ai familiei tinde să împingă copilul înspre o competiţie cu aceste elemente nonumane ale mediului înconjurător din copilărie. O cauză internă frecventă se leagă de încercarea copilului de a se refugia din lumea oamenilor din mediul său, o lume interpersonală percepută de acesta – fără îndoială că parţial în mod realist, nu doar prin intermediul proiecţiei – ca fiind impregnată cu o competivitate marcată de gelozie criminală. Copilul evadează, astfel, într-o identificare cu lumea mai puţin înspăimântătoare, mai stabilă, din jurul său, cea nonumană – spre exemplu, fiind sau rămânând o parte a mobilierului casei, mai degrabă decât să-şi asume orice parte identificabilă din, spre exemplu, certurile violente dintre părinţii săi sau o competiţie cu fraţii temuţi sau favorizaţi de părinţi. Evadarea într-un astfel de refugiu – aşa cum se poate observa cel mai limpede la pacienţii schizofrenici – tinde să aibă în cele din urmă un efect de bumerang, înrăutăţind extrem de mult situaţia pacientului, întrucât mediul nonuman însuşi ajunge să personifice pentru acesta obiectele ameninţătoare ale rivalităţii sale marcate de gelozie, astfel încât întreaga lume nonumană poate ajunge să-i pară înfricoşător de ostilă.

>> A desena afectiunea psihica: tulburarea de personalitate borderline

(Fragment din Harold F. Searles, Cum lucrez cu pacienţii borderline, traducere de Laura Netea, Editura Trei, Bucureşti, 2019, pp. 150-153)

Foto: Lava Lavanda pe Unsplash