Teoria polivagală, starea de siguranţă și sensibilitatea viscerală

Stephen W. Porges, cel care a fundamentat acest model, și-a concentrat eforturile și atenția asupra modului în care sistemul nervos autonom funcționează „ca o platformă neurală” în scopul reglării comportamentului adaptativ.

Teoria polivagală subliniază că evoluția oferă un principiu organizator pentru identificarea circuitelor neurale care promovează comportamentul social și două categorii de strategii defensive.

>> „Un simptom psihic este o experienţă pe care o simţi scăpată de sub control”

Aceste comportamente adaptative / categorii de strategii defensive sunt, desigur, mobilizarea (respectiv răspusurile de luptă sau de fugă) și imobilizarea (şi anume înghețarea), ambele în funcție de măsura în care din jur – cu accent pe relațiile și interacțiunile semnificative – sunt percepuți indici ai siguranței sau securității.

În cadrul acestui model, felul în care privim, ascultăm și vocalizăm transmite informații care le spun celorlalți dacă apropierea de noi e sigură,

afirmă Stephen W. Porges. În funcție de aceste repere sociale, organismul reacționează și analizează măsura „stării de siguranță”: concret, din perspectivă polivagală, aceasta fiind starea asociată apartenenței și siguranței în relațiile hrănitoare și de atașament sigur.

>> Stephen W Porges ne spune de ce apărarea interferează cu vindecarea: o perspectivă polivagală asupra terapiei

Teoria polivagală explicată de Stephen W. Porges

Teoria polivagală explică importanța stării fiziologice asemenea unei variabile intermediare

care influențează comportamentul și capacitatea noastră de a interacționa cu alții.

Teoria a permis, scrie Stephen W. Porges,

înțelegerea modului în care riscul și pericolul modifică starea fiziologică pentru a susține apărarea.

Utilitatea cea mai mare sau, cel puțin, cea mai evidentă din acest punct de vedere al apărării și al siguranței se remarcă în contextul discuției despre traumă:

supraviețuitorii traumei trec adesea prin viață fără oportunitatea de a-și înțelege reacțiile corporale la traumă sau de a-și reface starea de reglare și coreglare a stării lor fiziologice comportamentale,

neputând deci nici să integreze evenimentul traumatic.

>> Spontaneitate şi vis în psihoterapie

Cu atât mai mult și nu doar în legătura cu trauma, teoria polivagală

explică pe larg cum siguranța nu înseamnă eliminarea pericolului,

sentimentul de siguranță depinzând mai degrabă „de indiciile unice din mediul ambient și din relațiile noastre” – anume, nu de contextul obiectiv al siguranței ambientale, ci de evaluările subiective interrelaționale.

Procesul neural prin care se realizează această evaluare inconștientă a riscului în mediu se numește neurocepție, Stephen W. Porges descriind modul în care corpul reacționează ca fiind asemenea unui „poligraf”. Astfel, teoria polivagală poate fi definită drept

un model de sensibilitate viscerală care evaluează schimbările în reglarea neurală a stării autonome

și care

oferă baza pentru un model complementar focalizat pe înțelegerea și respectarea stării fiziologice

ce determină exprimarea a „diferite categorii de comportamente adaptative”.

Siguranța e decisivă în a le permite oamenilor să-și optimizeze potențialul în mai multe domenii.

Disponibilitatea sistemului neural ce susține comportamentele sociale și, desigur, și procesele de reglare emoțională există numai atunci când sistemul nervos

apreciază că mediul e sigur;

atunci echilibrul este asigurat, iar resursele deopotrivă psihologice și fiziologice pot fi îndreptate în direcția eficacității și funcționalității.

De aceea implicațiile și utilitatea modelului sunt vaste: de la sistemele de asistență socială, la cele medicale și (psiho)terapeutice la cele educaționale și chiar politice, teoria polivagală aduce laolaltă „dependența reacțiilor noastre psihologice, fizice și comportamentale de starea fiziologică”. Astfel,

calmarea stării fiziologice promovează oportunități de creare a unor relații sigure și de încredere

prin transmiterea indiciilor de siguranță, ceea ce extinde „oportunitățile de coreglare a stării comportamentale și fiziologice”.

Trebuie să înțelegem ce trăsături în lume perturbă sentimentul nostru de siguranță și să realizăm care este costul pentru potențialul uman pe care-l plătim într-o lume nesigură. Înțelegând vulnerabilitatea noastră la pericol și amenințarea vieții, trebuie să începem să respectăm importanța comportamentului social și a sistemului de angajare socială în inhibarea sistemelor defensive, permițându-ne astfel să formăm legături sociale puternice și susținând în același timp sănătatea, creșterea și recuperarea.

>> Mediul timpuriu şi construcţia Sinelui – influenţe şi esenţe necesare

Bibliografie: Stephen W. Porges, Ghidul teoriei polivagale. Puterea de transformare pe care ți-o oferă starea de siguranță și conectare, Editura Herald, Bucureşti, 2022, pp. 14-68.