În situațiile de amenințare, spune Stephen W Porges, teoria polivagală identifică mai multe profiluri de reacție defensivă, distingând între un sistem ce conține reacțiile „luptă” și „fugi”, și un al alt sistem distinct ce conține reacția de tip „îngheață”.
Astfel, dacă primul sistem are specifice reacțiile de mobilizare, cel de-al doilea este caracterizat de imobilizare – deopotrivă psihică și comportamentală, întâlnite în reacțiile de deconectare și disociere.
Abordarea polivagală privește ambele tipuri de reacții ca fiind adaptative în sine din punctul de vedere al mecanismelor psihologice, întrucât scopul principal al acestora este supraviețuirea. Cu toate acestea, din punct de vedere al supraviețuirii fiziologice și funcționale, reacțiile celui de-al doilea mecanism reprezintă mai degrabă „o stare unică și potențială letală”.
Stephen W Porges numește acest al doilea sistem „sistem defensiv de imobilizare” și îl include în setul de strategii defensive ale sistemului nervos – subliniind astfel caracterul involuntar al acestuia:
În afara domeniului conștient, sistemul nostru nervos evaluează în permanență riscurile din mediu, face aprecieri și stabilește priorități pentru comportamente care sunt adaptative. Aceste procese au loc fără ca noi să ne dăm seama și fără procesele mentale conștiente pe care le atribuim funcțiilor „executive” implicate în luarea deciziilor.
Stephen W Porges despre traumă şi sentimentul de siguranţă
Înțelegerea acestor mecanisme involuntare și inconștiente este importantă și relevantă în abordarea terapeutică a traumei, spune Porges. Pe de o parte, din acest punct de vedere, cunoașterea de către clinicieni și practicieni a semnelor non- și para-verbale caracteristice reacțiilor defensive de imobilizare nu doar că facilitează identificarea lor atunci când sunt prezente, ci și facilitează o intervenție în acord cu nevoia de securizare a sistemului – element de bază în mijlocul abordării polivagale.
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
Urmăriţi-ne pe WhatsApp
Abonaţi-vă la Newsletter
>> Cât de prezentă este trauma psihică în viaţa noastră şi cum facem faţă efectelor ei?
Schimbările de stare în reglarea neurală a sistemului nervos autonom, de obicei, nu sunt voluntare, deși ele au un impact profund asupra comportamentului. Schimbările de stare apar într-un mod reflexiv atunci când suntem confruntați cu indicii specifice în mediul ambient. Deși deseori clienții nu sunt conștienți de indiciile care declanșează schimbarea de stare, ei sunt de obicei conștienți de reacțiile lor corporale.
Aceste stări fiziologice „contribuie la reacțiile și sentimentele” clientului, de aceea, spune Stephen W Porges, clinicienii au nevoie să înțeleagă „indiciile contextuale” pentru a ști cum să le folosească astfel încât să-l poată însoți pe client și să-l „transpună într-o stare mai calmă, de încredere” – cu alte cuvinte, să-l poată securiza.
Dincolo de aspectele legate de eficiența intervenției terapeutice, Stephen W Porges subliniază relevanța teoriei polivagale și în direcția prevenției: modul în care este modelat sentimentul de siguranță în relațiile atașament și a felul în care sistemul nervos la rândul său își modelează reacțiile în funcție de gradul acestui sentiment permit crearea unor abordări psihoeducative care să sprijine dezvoltarea unor medii – familiale și sociale deopotrivă – mai sigure, scăzând astfel și vulnerabilitatea la traumă.
>> Tipuri de psihoterapie. Explicaţii pe înţelesul tuturor
Dintr-o perspectivă polivagală aspectul esențial este cum putem ajuta un alt om să se simtă în siguranță. Siguranța este un concept puternic ce implică trăsături din mai multe procese și domenii, incluzând contextul, comportamentul, procesele mentale și starea fiziologică.
Sentimentul de siguranță, așadar, afirmă Stephen W Porges, „este condiția prealabilă care asigură succesul tratamentului”, în special din punct de vedere funcțional. Exercițiile și activitățile neurale care activează această stare, continuă autorul, funcționează pentru că îi oferă persoanei „o resursă personală pentru a-și inhiba strategiile defensive astfel încât să susțină reglarea stării prin sistemul de angajare socială” – iar terapia și relația terapeutică, în sine, sunt ele însele o astfel de strategie reparatoare, vindecătoare.
>> Teoria polivagală, starea de siguranţă și sensibilitatea viscerală
Teoria polivagală consideră că „nu există reacție rea”, ci „există doar reacții adaptive”. Sistemul nervos „încearcă să facă ceea ce este necesar” pentru supraviețuire, iar cunoașterea și respectarea acestor mecanisme corporale contribuie la conferirea de sens, înțelegerea reacțiilor, îndepărtarea stigmei și, în fond, „contribuie funcțional la procesul de vindecare”.
Bibliografie: Stephen W Porges, Ghidul teoriei polivagale. Puterea de transformare pe care ți-o oferă starea de siguranță și conectare, Editura Herald, Bucureşti, 2022, pp. 69-98.
Foto: Wikipedia
