Gânduri bune de la prima zi a Conferinței Naționale Alzheimer 2024 (ediția a 14-a), cu tema „Prevenție, diagnostic în stadiul preclinic și tratamente actuale”, organizată în format hibrid, la World Trade Center (București) și pe platforma v-CNALz 2024.
De la ceremonia pentru deschidere, câteva date statistice vin din partea doamnei conf. dr. Diana-Loreta Păun (consilier prezidențial din Administrația Prezidențială). În anul 2020 au fost diagnosticate cu boala Alzheimer (BA) peste 55 de milioane de persoane, din care 60% trăiesc în țările cu venituri scăzute și medii. Până în anul 2050 acest procent va crește până la 71%.
De pe site-ul Alzheimer’s Disease International aflăm evoluția numărului de cazuri noi până în 2050*.
>> Demenţa în România încă nu e recunoscută ca problemă de sănătate publică
Diagnostic în stadiul preclinic pentru boala Alzheimer
Din prezentarea dlui. prof. dr. Gabriel-Ioan Prada, aflăm că la persoanele vârstnice:
- evoluția și elementele caracteristice ale bolii Alzheimer sunt mai greu de estimat;
- medicația este mai puțin eficientă decât la adulții mai tineri fără demență;
- în stadiul preclinic al bolii Alzheimer ne atrag atenția simptome neuropsihiatrice precum: apatia, deficiențele în autoîngrijire, paranoia.
Din prezentarea doamnei prof. dr. Cătălina Tudose:
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
Urmăriţi-ne pe WhatsApp
Abonaţi-vă la Newsletter
- în contextul unei populații îmbătrânite și a creșterii prevalenței bolii Alzheimer, prevenția din stadiul preclinic este alegerea logică;
- prevenția secundară a bolii Alzheimer are ca obiectiv: prevenirea instalării declinului cognitiv (fie mild cognitive impairment, fie demență) la persoane fără afectare cognitivă, dar la care riscul calculat este ridicat pentru dezvoltarea bolii Alzheimer;
- inițiativele de la nivel european propun înființarea de Brain Health Services (Clinici de Memorie de a 2-a generație), cu intervenții în:
– evaluarea factorilor genetici de risc, precum și ai celor modificabili, incluzând patologia cerebrală;
– stratificarea și prezentarea riscului de a dezvolta boala Alzheimer;
– reducerea riscului prin intervenții multi-modale;
– realizarea unui plan de îmbunătățire a performanțelor cognitive (antrenament fizic și cognitiv).
Idei inovatoare în bolile neurodegenerative au fost aduse de prezentările susținute de doamna prof. dr. ing. mat. Adriana Alexandru și de dna. dr. ing. Marilena Ianculescu din cadrul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI București.
În ecosistemul românesc de cercetare și inovație corespunzător îngrijirii pe termen lung în boala Alzheimer, au fost identificați factori de risc:
- Vârsta înaintată.
- Susceptibilitatea genetică și istoricul familial (în special rudele de gradul întâi).
- Factori de risc cardiovascular.
- Stilul personal de viață.
- Alți factori, de exemplu traumatismele craniene.
Monitorizarea la distanță a sănătății pacienților:
- implică un ansamblu de proceduri pentru folosirea tehnologiilor și a dispozitivelor adaptate particularităților vârstei;
- se poate efectua în medii clinice și non-clinice (de exemplu în propriile spații de locuit).
Pentru îngrijirea la domiciliu, ICI propune RO-SmartAgeing – un software de monitorizare la distanță a stării de sănătate și a stilului de viață. Acesta integrează:
- senzori purtabili pentru achiziția parametrilor medicali;
- senzori de mediu;
- o platformă Cloud pentru stocarea și agregarea datelor colectate;
- diverse chestionare.
Obiectivul principal al acestui software este acela de suport pentru o îmbătrânire de succes: activă, independentă și sănătoasă.
>> Terapia bolii Alzheimer, o nouă speranță
Inteligenţa artificială pentru monitorizarea persoanelor cu boli neurodegenerative
O altă soluție inovatoare ICI prezentată la Conferinţa Alzheimer din acest an, cu tema „Prevenție, diagnostic în stadiul preclinic și tratamente actuale, este NeuroPredict – o platformă predictivă personalizată, bazată pe inteligență artificială, pentru monitorizarea de la distanță a persoanelor diagnosticate cu unele boli neurodegenerative prin achiziția de date referitoare la:
- semnele vitale;
- activitățile curente;
- comportamentul și stilul de viață,
printr-un mediu personalizat care include Internet of Medical Things (IoMT).
Platforma NeuroPredict va fi adaptată la particularitățile următoarelor boli neurodegenerative:
- boala Alzheimer (BA);
- boala Parkinson (BP);
- scleroza multiplă (SM).
Printre dispozitivele inteligente folosite sunt:
- șosete inteligente – pentru detecția simptomului de congelare a mersului (FOG) din BP;
- EEG (electroencefalograma) – pentru detecția activității creierului;
- Mood ring – pentru detecția receptivității emoționale și a efectelor dintre stres și funcția corporală.
Vă invităm să rămâneți alături de noi și în zilele următoare, vom veni cu informații relevante pentru personalul medical, pacienți și familiile lor, cu intenția de a forma o comunitate responsabilă.
Vă așteptăm întrebările / sugestiile / opiniile la adresa de e-mail: psihologtdobrescu@gmail.com.
#CNALz2024
Foto: Freepik