În cartea Nevoile esenţiale ale copiilor T. Berry Brazelton şi Stanley I. Greenspan abordează în detaliu nevoia relațiilor permanente de îngrijire, în special în perioada primilor trei ani de viață.
Dezbătând rolul factorilor biologici și genetici în dezvoltarea tiparelor de relaționare, Brazelton şi Greenspan afirmă că aceștia reprezintă mai degrabă o predispoziție, însă în nici un caz o determinare, fiind experiența cea care „pare să adapteze biologia copilului la mediul său” (p. 31).
Tiparele de relaționare se creează prin „schimbul dintre copii și persoanele de îngrijire”; nenumăratele interacțiuni subtile dau tonul emoțional și devin „vitale pentru ceea ce suntem și ceea ce învățăm”, modelând nu doar conduita viitorului adult, ci și „emoțiile, dorințele și imaginea de sine” (p. 33).
Locul emoţiilor pentru nevoile esenţiale ale copiilor
Dintre tiparele de relaţionare, emoțiile ocupă un loc central, fiind asemenea unor „arhitecți, dirijori sau organizatori interni ai minții”. Trăirile emoționale sunt cele care dictează „ce să gândim, ce să zicem și când să zicem sau să facem”, ajungând astfel să cunoaștem lucrurile cu ajutorul interacțiunilor afective, aplicate ulterior la cunoașterea lumii cognitive (p. 35).
>> De ce copiii „nu cresc de la sine” şi care sunt nevoile esenţiale ale copiilor
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
Urmăriţi-ne pe WhatsApp
Abonaţi-vă la Newsletter
Încă din primele luni de viață, sugarul și părintele (adeseori mama) traversează mai multe etape – sau niveluri de învățare reciprocă, așa cum le numesc Brazelton şi Greenspan în cartea Nevoile esențiale ale copiilor – în care cei doi își construiesc relația, răspunzând fiecare nevoilor celuilalt. Aceste interacțiuni se desfășoară asemenea unor „jocuri” în care părintele și copilul își răspund reciproc pe baza unor reguli nescrise, dar deprinse prin exercițiul constant bilateral.
Foarte importantă devine, în această etapă, capacitatea copilului de a prelua inițiativa și de a se „îndepărta” de mamă, construindu-și astfel sentimentul că „el este stăpân pe situație – un sentiment [sau proto-sentiment] de stimă de sine.” Este această etapă, în jurul vârstei de patru luni, afirmă Brazelton şi Greenspan despre nevoile esenţiale ale copiilor, în care apar primele semne ale conștiinței de sine (pp. 46-47).
Sunt aceste prime tipare de comunicare dintre părinte și copil cele care „pun temelia pentru tiparele următoare”. Reglarea comportamentului și managementul emoțiilor se realizează prin învățare treptată, pentru a se putea trece ulterior la posibilitatea de soluționare de probleme cu ajutorul sentimentelor. Mai mult decât atât, este astfel exersată și capacitatea de acțiune, în sensul în care copilul descoperă că poate modifica ceea ce se întâmplă în mediul din jurul său:
Dacă ceva li se pare neplăcut, pot face unele lucruri pentru a schimba situația și sentimentul respectiv. Dacă e un sentiment plăcut, își pot modifica mediul pentru a face să apară mai multe astfel de sentimente (p. 41).
Până spre vârsta de doi ani copiii, afirmă autorii cărţii Nevoile esențiale ale copiilor, au deja o experiență destul de vastă în care și-au exersat acest control asupra mediului din jur, după această vârstă ei putând să formeze și imagini mentale sub formă de simboluri și idei prin care „să eticheteze efectiv sentimentele care au apărut datorită reglajului fin” (p. 40).
>> Mediul timpuriu şi construcţia Sinelui – influenţe şi esenţe necesare
Măsura în care această capacitate este bine dezvoltată se vede în subtilitatea jocurilor simbolice în care se angajează copiii, în special în scenetele bogate în afecte – mânie, fericire, tristețe etc. În schimb, copiii al căror „reglaj” afectiv nu este atât de bine structurat manifestă nu doar o intensitate exagerată în afectele prezentate, ci și apelează mai degrabă la „tipare generale” (ibid.).
Astfel se dezvoltă empatia, se spune în cartea Nevoile esenţiale ale copiilor:
pe măsură ce cresc, pot să reflecteze asupra acestor sentimente și să le înțeleagă în contextul mai larg al relațiilor cu cei de o seamă cu ei. Pot să distingă zona de gri a sentimentelor. Cu cât cresc mai mari, cu atât această capacitate de gândire reflexivă devine tot mai puternică (pp. 40-41).
Bibliografie
T. Berry Brazelton, Stanley I. Greenspan, Nevoile esențiale ale copiilor, Editura Trei, Bucureşti, 2013, pp. 31-41
Foto: wayhomestudio pe Freepik
