Filmul numit la origine No mires a los ojos (r. Félix Viscarret, 2022), redenumit (pentru străini) Cu ochii pe străini, ar fi putut fi tradus, egal adecvat și sugestiv, Nu privi cu ochii. Deoarece-n el mai degrabă e vorba de superficialitatea ochilor fizici și a rațiunii, de deschiderea revelatoare a „ochiului minții” sau a „celui de-al 3-lea ochi”. Și ne va introduce în tainele, de imprevizibilă profunzime și poate teribile consecințe ale, pentru început, voyeurismului; iar, în sfârșit: ale androginiei.
Debutul, cu-o scenă de șou teve popular (narațiunea protagonistului ce-și va conștientiza și mărturisi aventura), are doar menirea de-a ne preveni că vom avea de a face cu explorarea neobișnuitului, bizarului, spectaculosului. Urmează un episod justificativ și explicativ, ce ilustrează ieșirea accidentală din banal și intrarea într-un altfel de real (dat afară din slujbă, protagonistul e agresiv și, fiind urmărit, se-ascunde-n dulapul care va fi imediat transportat într-o locuință). Cadrul / tabloul 3: scenă de interior domestic, realist. Unde se și declanșează, practic, descoperirea sinelui voyeurist, aceasta făcându-se cu sau printr-un un preludiu ținând de fetișism. E prima scenă cu adevărat revelatoare, una aparținând filmării de sub pat. Realul dinamic e doar un joc de teatru schematic, adevărul este tainic, abisal. Omul nostru se ascunsese sub patul matrimonial al familiei la care fusese transportat, iar de acolo tot ce vedem prin ochii-i este dansul pantofilor pășind prin casă, mai ales al cizmelor cu toc înalt ale Femeii. Ambigua scenă constituie și nu constituie o introducere în fetișism, deoarece „dansul” doar declanșează o primă fixație a privirii în abisalul din sine. Căci este lege: făptură de subsol / demisol, Sinele stă întotdeauna la pândă, căutând debușeuri propice, breșele insinuării înspre sau ale irumperii peste Eu.
>> Desenează-mi o mică prinţesă – Eva Ionesco între fotografie şi voyeurism
După această vedere / vizionare printre gene și franjuri ca înspre jocuri de umbre (vezi plăcerea copiilor de-a se ascunde sub pat, cearceaf, masă, pian ori alte coperăminte mobiliere egal protective și introspectiv stimulante, vezi ulterioara spaimă față de ce-ar putea ieși / năvăli-n lumină dinspre aceleași dedesubturi), protagonistul realizează șansa accesului la revelație tocmai prin rămânerea în abisalul secret. Iar acolo, prin privire piezișă printre și peste lucruri, oameni, fapte, conjuncturi, transformându-se în observator pur, cvasi-inert. Desfășurată din treapta-n treapta afundării în subconștient și a ascultării submisive a acestuia, exact ca într-un proiect sau proces sofoclean-freudian, va urma și revelația / autodescoperirea prin gesturi și acte comportamentale complete.
Întâmplător, așadar, are loc o noapte pe care Bărbatul o petrece sub un pat străin, cutreierarea întregii case familiale, realizarea lentă a faptului că ar putea (și se va decide) să petreacă ceva vreme ascuns aici. Somnul Bărbatului sub patul cuplului domestic va consta în perioade de vis cu mai mult sau mai puțin interesant coșmar (frici „normale”, tipice oricărei interpretări psihologico-psihanalitice ale onirismului) și mai ales cu perioade de veghe prin colindarea casei. Veghe rezumată la explorarea / examinarea atmosferei fiecărui cotlon, a situațiilor relevate de fotografii și de ferestre (mai ales cele cu draperii trase dând spre un exterior prozaic, totuși bizar prin faptul că e oarecum interzis realului de interior domestic), ca și a gesturilor de hrănire sau prelevare de haine în care să ducă o viață, deși ilicită, teoretic firească.
Orfan și solitar, Bărbatul își permite luxul de-a dispărea din obișnuit, mai ales în contextul provocării inedite, adusă de întâmplarea numită îndeobște Destin. Era de-altminteri și un visător, imaginându-și călătorii pe Marte (pentru a scăpa de pământenii prin definiție dezamăgitori). Și fiindcă viața-i pare a trebui să aibă și punți de legătură cu realul comun, punct de inserție în concret, absolut total inconștient îi vine și și-și va materializa gândul, fixație curată, de a spăla întotdeauna vasele murdare abandonate de familia-gazdă în chiuvetă. Actul său de contribuție domestică, va mărturisi la teve, îi dădea „liniște sufletească”. Adică sentimentul normalității sale fantomatice, beneficul viețuirii-i secrete.
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
Urmăriţi-ne pe WhatsApp
Abonaţi-vă la Newsletter
E important să vedem ce rol crucial joacă însuși dulapul cel vechi și masiv în filmul ăsta de admirabilă subtilitate psihologică. O dată, el e fleacul care-l transportă – nu ca barcă funestă ori sicriu învechit, ci ca adevărată navă spațială, de dus / adus pe tărâmul visării, al somnului fericit, al împlinirii în solitudinea care-i dă distanța și libertatea de a auzi și vedea „totul”, cu luciditate realistă și coerență fantastă. Fiindcă dulapul e pus chiar în fața blocantă a unui șifonier comun, omul se va putea retrage oricând din „nacela” lemnului vechi și masiv, ocupată de-acum de haine, prin fundul ori spatele său mobil, în celălalt dulap, ce-i devine pat / dormitor. Iar când Femeia va veni în gura vechiului dulap, pentru a se adresa spiritului care face curat în bucătărie zilnic și pe care-l ia drept spiritul fratelui ei iubit și mort, adresarea directă va deveni cea mai erotică și mistic transcendentă legătură. Așadar avem de-acum două euri, cel al Bărbatului care se comportă tot mai mult cu „firescul” psihanalitic al apropierii de-un sine abisal, cel al Femeii, care regresează și repară trauma separării infantile de completivul frate. Avem așadar două peșteri inițiatice, două leagăne, landouri și nacele, în care eul celui ascuns (retras în dulap) se completează și se întregește egal inițiatic și psihopomp cu eul Femeii, străinul identificându-se cu fratele decedat, ea reunindu-se cu evanescentul frate.
>> Citiţi Despre iubire, masochism şi filme porno
În copilărie, Femeia (Lucia = lumina / luminoasa / iluminanta) se juca în acel dulap cu fratele geamăn. Iar pe latura exterioară a dulapului erau scrijelite liniuțele de creștere-n înălțime ale amândurora. Chiar și după moartea fratelui, fetița intra și stătea în acest vechi dulap invocându-i și așteptându-i revenirea. Tot mai convinsă că spiritul fratelui mort e prezent, matura Femeie de-acum va începe să-i vorbească în / prin dulap. Bărbatul de „dincolo” aude tot și se integrează în identificare (asumare sau autotransfer consimțit), totul petrecându-se cu mutuală satisfacție (reîntregire de sine). Nicidecum nefiind cazul de șmecherie meschină, profit oportunist, fals gratuit, ci chiar dimpotrivă, de revelație, achiziție sau îmbogățire pozitivă. În ciuda noilor adevăruri profunde, năvala de real ireal ajunge-n mintea familiei o spaimă față de imaginarul destabilizator, teama de confuzia numită (prost, popular, așadar ignorant) nebunie insinuându-se în mintea tuturor. Femeia nu va spune familiei sale că nu ea spăla noaptea vesela, Bărbatul urmând să-i bănuiască și motiveze discreția prin aceea că „nu voia să mă împartă cu altcineva”.
Cuplarea Bărbatului cu geamăna Femeie îl duce inclusiv la preluarea, de ocazie și strict necesară, chiar a rolului de soț al ei, mai exact de tată al fiicei adolescente tratate hidos de către un nociv iubițel. Intervenind pentru a-i porunci prin amenințări radicale îndepărtarea de inocenta adolescentă, Bărbatul va deveni denunțat drept soț și părinte familial, confuziile generând și mai multă înstrăinare și tensiune domestică.
Avansând în subtilitate, filmul ne va descoperi inclusiv că recurenta emisiune confesivă din studioul teve are loc tot în imaginarul Bărbatului. Turnura se face brusc, într-un moment dialogic dominat chiar de către Bărbat, care declară ferm că șoul mediatic și publicul sunt ireali, doar el și fantasma sa fiind reali. Ceea ce și conduce la preluarea de către Bărbat a rolului de „director” / regizor / creator, lucrurile revenind a se supune dorinței sale (publicul dispare, gazdele de emisiune se schimbă, dialogul mutându-se inclusiv în celula sau chilia de șifonier). Un prezentator mai bătrân al aceluiași șou popular va alterna mereu în proiecția imaginară preferențială a Bărbatului, dat fiind că respectivul era un cunoscător sau un intuitiv mult mai subtil într-ale psihologiei profunde. Cu „demonstrația” de tot mai amplă limpezime asupra supremației subonștientului abisal și a imaginarului se completează nu doar Freud, ci se integrează perfect și absconsul Jung, în reliefarea convingătoare cum că fantasmele Sinelui au mult mai multă consistență (în real) decât fasonările proprii Eului (convenționale, văduvitoare, păstrate suferitor fiindcă-s nonarhetipice).
În film apare și muzica unei casete vechi, din copilăria personajelor, ca și murmurul unor versuri muzicale care-s împărțite și împărtășite de căre Cei Doi, vorbind sugestiv despre întâlnirea în întuneric a două suflete amoroase. Așadar emoții operaționale în, pe de o parte, declanșarea regresiei recuperante / reintegrante, pe de-altă parte în confirmarea și consfințirea autenticității regăsirii și împlinirii androgine. Ea întinsă pe pat, El stând drept în dulap, simultaneitatea și împlinirea respectivă va fi ilustrată / materializată și printr-un autoerotism orgasmic, simultan, deși separat.
Altădată, ridicând la alt nivel integrarea-n revelația sinelui ca autor de (nou) eu, prin crăpătura dulapului Bărbatul va putea asista preț de câteva zile tot la câte-un sex propriu-zis. Mai puțin vizual-voyeurist (căci protagonistul se retrage) și mai mult auditiv, moralistul cel invaziv fiind naturalmente gelos. Soțul Femeii are în același pat, egal confesiv și sexual, o amantă. Gelozia și ura se declanșază dominator în Bărbatul-Frate, atașamentul său protectiv față de Femeia-Soră luând-o razna. De pe net va afla cum se pot procura viespi (soțul era alergic), va umple cu insecte iritabile coșul de gunoi al bucătăriei, la eliberare înțepăturile urmând a fi fatale. Și va privi indiferent lunga agonie și zadarnica cerere de-ajutor a bietului om căzut pe podea. Episod despre Bărbatul mărturisește că s-a simțit „ca un zeu”, ori ca un păianjen, la locul său discret / nevăzut, dar ubicuu și care „trage toate sforile universului”.
>> Stăpânii sexului / Masters of Sex
Moartea soțului nu lasă mare traumă în viața Femeii (din dulap, Bărbatul și noi toți înțelegem ezitarea sau încremenirea ei, deoarece auzisem că nu răspundea la solicitările urlate ale oedipeicei lor fiice). Ea preferă iutea întoarcere în același dormitor și rămânerea în preajma intimistă a dulapului, a sinelui geamăn care hălăduie acolo, cu a cărui recuplare dăruia sens și gratificare superioară. În această primă noapte a reunificării cvasi-androgine, Bărbatul se va lungi pe pat lângă trupul Femeii aparent adormit, îi va pune ușor mâna pe un umăr, ea va deschide treji ochii, preferând apoi să-i închidă la loc. Și cu asta se termină și filmul, ecranul negru al genericelor și distribuțiilor completând totul cu o cântare ca de leagăn, ieșind din gura unei copilițe ori pubere care visează și speră ideal.
Pe scurt, schema psihanalitică (de rol nu doar imaginar, ci chiar realizată-n cotidianul prozaic, deoarece psihologic se substanțiază și desăvârșește progresiv, tot mai plenar) este mai apropiată de mitul incestului fraternal. Incestul convertit fie în autosacrificiu (Antigona și Polinike), fie în solidarizare oedipeică (Electra și Oreste). În viața necunoscută și-n biografia reală a Femeii, Bărbatul străin substituie fizic fantoma fratelui geamăn. „La nevoie” îl elimină și substituie și pe soțul ei, așa dublând Femeii golul și plinul care i-ar fi acoperit necesarul socio-relațional. În cele din urmă rămânând singur cu ea, pentru a realiza împreună androginul de tip de-a dreptul astral: Isis-Osiris.