Personalitatea copilului: potenţial înnăscut, îngrijire şi educaţie

Măsura în care

reușim să adaptăm experiențele la calitățile unice ale fiecărui copil crește probabilitatea ca acel copil să se dezvolte sănătos din punct de vedere fizic, intelectual și emoțional și, astfel, să fie capabil să împlinească așteptările familiei și societății

– în sensul de a deveni o persoană sănătoasă și funcțională, integrată în mediul familial, social și cultural în care s-a născut (p. 148).

Această perspectivă subliniază nevoia ca eterna dispută dintre natură și mediu ca factori primari de dezvoltare şi pentru personalitatea copilului să fie regândită, afirmă autorii:

nu există o cursă între natură și educație, în care să se poată spune că inteligența, abilitățile sociale sau temperamentul constituie X% educație și X% natură,

ci, mai degrabă, este vorba despre potențialul înnăscut care se manifestă în funcție de influențele și experiențele facilitate de mediu (pp. 150-151).

>> Iubirea părintească, singura al cărei singur scop e despărţirea

Personalitatea copilului între factorii înnăscuţi şi stilul de îngrijire

Educația, interacțiunile pe care le oferim copiilor noștri colaborează apoi cu natura cam la fel cum face o cheie într-un lacăt. Experiențele potrivite pot să deschidă lacătul naturii și să ajute copiii să își realizeze potențialul (ibid.).

Personalitatea copilului este un astfel de concept care face dovada interacțiunii dintre mediu și natură, numeroase dintre trăsăturile sale derivând nu dintr-o singură caracteristică genetică determinată ci, din contră, din interacțiunea complexă dintre mai mulți alți factori.

>> Despre personalitatea copilului citiţi şi Copilul, corporalitate şi limbaj al dorinței părinților

Unul dintre acești factori este chiar modul în care persoana care se îngrijește de copil reacționează la semnalele acestuia, precum și măsura în care propria-i personalitate se „potrivește” cu personalitatea copilului, aflată în plină dezvoltare. Aceasta deoarece, cu toate că există unele „tendințe generale ale personalității” care „sunt determinate parțial de caracteristicile fiziologice”, ele se încadrează totuși „oriunde” pe un

continuum, de la tulburare la sănătate, în funcție, în parte, de felul în care interacționează persoanele de îngrijire cu copilul (p. 152).

Acest lucru se întâmplă pentru că multe dintre cele mai importante trăsături de personalitate – încrederea și aproprierea sau capacitatea de a relaționa cu cei din jur – sunt

în mare măsură determinate de modul în care hrănim caracteristicile înnăscute ale unui copil (ibid.).

Prin interacțiunile dintre trăsăturile fiziologice ale bebelușului și comportamentul persoanei de îngrijire iau naștere caracteristicile personalității. (p. 153)

În lumina acestor informații, cunoașterea stilurilor de îngrijire ale persoanei care se ocupă de copil este mai mult decât relevantă, întrucât ele pot să „sprijine sau să neutralizeze tiparele fiziologice specifice”: aceeași combinație de trăsături biologice (deci de predispoziții) poate fi dezvoltată și transformată în „talente prețioase” precum curiozitatea, autodisciplina, empatia etc. sau, alternativ, poate servi drept „bază pentru apariția lipsei de inhibiții, iraționalității, cruzimii” ș.a.m.d. (pp. 154-155).

Dacă aceste tipare fiziologice specifice vor deveni talente sau probleme depinde, pe scurt, de modul în care este îngrijită și educată zestrea biologică a copilului” (ibid.).

De aceea, insistă T. Berry Brazelton & Stanley I. Greenspan în cartea Nevoile esenţiale ale copiilor,

nu poți să subcontractezi factorul uman. Învățarea are loc prin intermediul relațiilor și interacțiunilor. (…) Liantul care face mintea să se dezvolte este liantul interacțiunii umane (p. 191).

>> În continuare citiţi şi Personalitatea copilului moare din cauza lipsei de relaţie

Bibliografie

T. Berry Brazelton, Stanley I. Greenspan, Nevoile esențiale ale copiilor, Editura Trei, Bucureşti, 2013, pp. 31-41

Foto: rawpixel.com pe Freepik