Psihoterapia ca ţesătură între trecutul şi prezentul pacientului

Servind ca martor competent și validând experiența clientului, terapeutul devine „garantul” acesteia, conferind, în spusele lui Ariane Bilheran, „credibilitate în ceea ce privește moștenirea și trecutul său”. Astfel, prin limbaj, terapia face posibilă verbalizarea experienței, elaborarea gândirii în cuvinte și, așadar, simbolizarea lumii interioare prin vorbire.

>> Ce terapie psihologică ţi se potriveşte?

A te folosi de cuvânt, de propriul tău cuvânt, înseamnă să înveți să răspunzi pentru tine însuți, pentru actele tale și pentru consecințele lor

– întrezărind aici modalitatea prin care clientul se responsabilizează față de sine, deci se autonomizează. Cuvântul creează un „angajament”, astfel că terapia devine procesul prin care se deprinde abilitatea de rostire și asumare a responsabilităților, prin conștientizare și înțelegere.

>> Terapia prin cuvânt: de ce nu există scurtături pentru problemele tale

Ce funcţie are terapia?

Țesătura realizată pe parcursul terapiei devine o legătură între trecutul și prezentul clientului, între sine și moștenirea sa familială și culturală, al cărei scop este cel de a constitui o

cunoaștere de sine (…) care să-i permită subiectului autonomizarea psihică și afectivă.

Povestea despre sine – sau „biografia pacientului” – reprezintă „o înrădăcinare a trecutului în prezent, prin intermediul descendenței, al trecutului familial și a permanenței propriei identități” narative; de aceea, elaborarea terapeutică permite întrețeserea legăturilor dintre aceste elemente astfel încât să se poată realiza un tablou coerent al experienței personale.

În ceea ce priește autoritatea în terapie, rolul specialistului

rezidă în primul rând în a-și ajuta pacientul în efortul său de elaborare din perspectivă autobiografică a evenimentelor din viața sa,

afirmă Ariane Bilheran. Funcția sa este de ghidare a persoanei spre „autoistoricizarea trecutului” folosind narațiunea, înlesnind „subiectivizarea și intersubiectivizarea”. În acest fel, este „autorizată” (deci, permisă) trăirea suferinței, fiind validată și recunoscută – aspecte necesare eliberării de aceasta și, în consecință, sporirii autonomiei din plan psihic a clientului.

>> Tăcerea în terapia prin artă

„Depozitar al anxietății existențiale a pacientului”, terapeutul creează un „spațiu privat” în care permite (autorizează) exprimarea liberă, securizată, ceea ce permite la rândul său crearea unei „intimități protejate” și care asigură „reînnoirea legăturii cu propria temporalitate”.

Aceasta este esența muncii subiective de reconstrucție autobiografică specifică procesului și cadrului psihoterapeutic. De aceea, psihoterapia

este atât locul unde se stabilește ordinea succesiunii evenimentelor, cât și cel unde se reformulează istoricitatea Eului,

permițându-se astfel „reînsușirea (…) temporalității existențiale”.

>> Psihoterapia psihodinamică înseamnă mai mult decât să vorbeşti despre copilărie pe un divan

Bibliografie

Ariane Bilheran, Psihopatologia autorităţii, Editura Trei, Bucureşti, 2021, pp. 217-222.

Foto: pch.vector on Freepik