Caroline Andrew va participa, alături de un „desant” de şapte colegi (!), la Conferinţa „Another chance to be real. Core sensitivities, disorders of self and the process of change through procedural memory”, eveniment organizat la Bucureşti de Institutul Masterson din Australia în perioada 4-6 octombrie.
Caroline Andrew este psihoterapeut în practică privată în Sydney, din anul 1989. A studiat abordarea Masteson în cadrul Masteratului de Psihoterapie, Westmead, a Masteratului de Psihoterapie UNSW şi a Institutului de Psihiatrie NSW. Munca sa a fost supervizată de Dr. James F. Masterson, profesor emerit de psihiatrie la Universitatea de Medicină Cornell şi de Dr. Ralph Klein.
Interviul cu Caroline Andrew este realizat de Bianca Lupu, psihoterapeut şi co-organizator al Conferinţei de la Bucureşti.
Caroline Andrew despre depresia de abandon şi memoria procedurală
Caroline Andrew în dialog cu Bianca Lupu
BIANCA LUPU: Caroline, ne poți spune de ce International Masterson Institute din Australia organizează această conferință? Ce face această conferință unică?
CAROLINE ANDREW: Da, desigur. Acum mai bine de treizeci și cinci de ani, mă aflam în Bay Area, SUA, unde urmam un program postuniversitar în psihologie. În acea perioadă din viața mea, exploram diferite forme de terapie – psihoterapie somatică / psihosomatică, terapii cognitive de scurtă durată, unele dintre ele fiind bazate pe gândirea umanistă, care era foarte populară la acea vreme.
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
Urmăriţi-ne pe WhatsApp
Abonaţi-vă la Newsletter
Am devenit din ce în ce mai interesată de ceea ce, de fapt, facilitează schimbarea reală pentru pacienți; deoarece experiența mi-a arătat că doar simpla modificare a tiparelor cognitive sau facilitarea „descărcărilor” cathartice nu durează foarte mult timp. De ce pacienții păreau să „regreseze” la un tipar disfuncțional care, totuși, le oferea stabilitate? Participând la un stagiu de practică, am început să învăț despre abordarea Masterson și am fost intrigată de aceasta. Structura teoretică pe care o oferea părea să răspundă la multe dintre întrebările mele. Intervențiile clinice pe care le învățam erau însă destul de diferite de tot ceea ce experimentasem până atunci.
BIANCA LUPU: Sunt curioasă în legătură cu asta. În ce fel erau diferite?
CAROLINE ANDREW: Mi-a luat mult timp să înțeleg cu adevărat răspunsul la această întrebare! Acum văd că James F. Masterson era cu mult înaintea timpului său în acest sens; intervențiile sale vizau perturbarea funcționării memoriei procedurale, cu mult înainte ca progresul în neuroștiințele afective să sublinieze importanța a ceea ce în zilele noastre înțelegem ca fiind „cunoaștere relațională implicită”.
Masterson nu folosea acest limbaj – el a publicat primele sale cărți înainte de avansul și explozia neuroștiințelor, care au început în special în ultima decadă a secolului al XX-lea. Acum înțelegem mult mai bine complexitatea sistemelor mnezice și cum sunt acestea organizate în creierul uman. Ceea ce ne permite să înțelegem și mai în profunzime că sistemul non-declarativ, la care nu avem acces conștient, în special memoria implicită este cheia înțelegerii tulburărilor de personalitate.
BIANCA LUPU: Ne poți spune mai multe despre asta? În ce fel memoria implicită este cheia înțelegerii tulburărilor de personalitate?
CAROLINE ANDREW: Marea contribuție pe care James F. Masterson a adus-o în domeniul sănătății mintale a fost descoperirea a ceea ce el numește „depresie de abandon”. Aceasta este o formă de depresie care apare în cursul dezvoltării unui individ, se întămplă în afara ariei de conștientizare și se formează / structurează în primii ani ai copilăriei. Înțelegerea acestui concept înseamnă pur și simplu înțelegerea faptului că atunci când un copil este captiv într-un mediu în care nu există suficientă disponibilitate a celui care are rolul de îngrijitor, copilul va dezvolta răspunsuri emoționale inconștiente la ceea ce i se oferă sau la ceea ce nu i se oferă, iar aceste răspunsuri emoționale inconștiente ramân blocate în sistemul nervos al copilului, sistem aflat încă în dezvoltare. Este o experiență teribil de dureroasă. Copiii vor dezvolta tot felul de strategii inconștiente pentru a regla această depresie de abandon, iar aceste strategii stau la baza a ceea ce înțelegem în zilele noastre ca memorie procedurală, care este un tip de memorie implicită. Sinele Real al copilului este „deformat” de aceste strategii inconștiente, care încep să se cristalizeze doar în adolescența timpurie.
BIANCA LUPU: Așadar, ca să punem cap la cap ce am discutat păna acum, memoria procedurală, implicită și depresia de abandon sunt cheia înțelegerii tulburărilor de personalitate?
CAROLINE ANDREW: Din experiența mea, da. Am învățat și testat această teorie timp de aproape patruzeci de ani. De aceea organizăm această conferință la București. Pentru a împărtăși ceea ce am învățat.
