Scrisul ca modalitate terapeutică

Simbolul servește drept intermediar între idee și / sau afect și reprezentarea sa „brută”, totodată simbolul fiind cel care înlocuiește actul atunci când acesta nu este posibil:

„Reprezentarea simbolică înlocuiește reprezentarea «brută» atunci când aceasta lipsește.”

Principala caracteristică a simbolului, afirmă Ariane Bilheran, constă în capacitatea de a opera printr-o „corespondență analogică”, preferându-se simbolul ce „corespunde cel mai bine reprezentării, precum și ideii și afectului care îi sunt asociate”. De aceea, simbolizarea poate fi privită și drept un act de „transformare a trăirilor problematice”.

>> Scrierea creativă ca act de reparație şi resemnificare a traumei

Scrisul ca modalitate terapeutică

Psihoterapia, în acest context, presupune o muncă „de securizare”, dar și „de abandonare” a „atitudinilor defensive”, terapeutul având rol de îndrumător al pacientului în acest demers de explorare a „unei arii tranziționale” care îmbină „realitatea internă și realitatea externă” într-o zonă putem spune neutră, ce permite reflecția.

De aceea, continuă Ariane Bilheran, limbajul reprezintă principalul mijloc de simbolizare terapeutică:

Relația cu limbajul sugerează un proces de simbolizare extrem de elaborat. Modul în care o persoană folosește limbajul trădează procesele psihice cu care se confruntă.

Cu ajutorul și prin intermediul limbajului, de-a lungul procesului terapeutic, se poate astfel rescrie istoria, pacientul putându-și recupera, transforma și integra trăirile. Reflectând asupra trecutului, acesta poate fi înțeles și recunoscut, încetând să mai contamineze prezentul, permitând recuperarea poveștii de viață:

>> Art-terapia şi terapia ocupaţională*

A-ți recupera povestea înseamnă a-ți recupera controlul de sine, a identifica emoțiile asociate pentru a te concentra punctual asupra lor și a le pune acolo unde le este locul.

De aceea scrisul ca modalitate terapeutică poate fi un exercițiu mai mult decât util, întrucât permite „și o detașare, o conceptualizare, o verbalizare care însoțește subiectul din tăcerea specifică victimelor”.

Scrisul devine astfel reinventare:

>> Despre traumă, heterosexualitate şi familie (câteva asocieri libere în timp ce schimb canalul de televiziune)

căci a scrie înseamnă a opri lumea în loc potrivit perspectivei noastre,

renunțând în același timp la „alte versiuni ale aceluiași trecut”, ceea ce creează „necesitatea de a alege, deci de a face doliu”.

Bibliografie: Ariane Bilheran, Psihopatologia autorităţii, Editura Trei, Bucureşti, pp. 222-227.

Foto: freepik

>> Psihoterapeut: 4 profiluri în Braşov, Bucureşti şi Constanţa