Nu toată lumea poate ucide

I s-a întâmplat cuiva pe care îl cunosc. A fost jefuit sub amenințarea armei. A dat portofelul. Apoi tâlharul a țintit la cap și a apăsat pe trăgaci. A fost împușcat în față. A supraviețuit. Agresorul a fost prins și a mers la închisoare.

Dar nu după mult timp a primit vestea că bărbatul care l-a împușcat va fi eliberat. I s-a spus data. A încercat să se gândească la asta. Persoana care a încercat să îl ucidă urma să fie liberă. A devenit obsedat să îl găsească și să îl ucidă. Noapte și zi a agonizat, în furie și angoasă.

>> Scurtă povestire taoistă despre un ghidaj inconştient prin Munţii Zhongnan

În disperare de cauză, a apelat la sfatul sensei-ului său, un renumit maestru de arte marțiale. În această școală de arte marțiale caracterul conta. Scopul final al antrenamentului era de a șlefui caracterul. O centură neagră își lua angajamentul de a trăi onorabil. Nu era un sport. Era un mod de viață.

Existau povești. Povești despre oameni care făcuseră ceva impardonabil. Care au fost deposedați de centuri și interziși pe viață. Nu am văzut niciodată să se întâmple așa ceva. Dar existau povești. Desigur, crima era de neiertat. Nu ar fi fost uciderea în legitimă apărare. Nu uciderea pentru a proteja pe altcineva. Nu uciderea ca un războinic. Nu pentru o cauză onorabilă. Ar fi fost crimă pentru răzbunare.

>> Visul confucian: Pentru unii vis, pentru alții coșmar

Nu toată lumea poate ucide. Altceva e să vorbești despre asta. E nevoie de o mentalitate. El a avut-o în el. Putea să o facă. A cerut sfatul sensei-ului său. Aşa cum povestea a ajuns la mine, sensei-ul i-a spus că are dreptul. Nu era o dezonoare. Își va păstra centura neagră. Putea continua să se numească elevul sensei-ului. Nu era o dezonoare. Mai era doar un singur lucru. Mai avea pentru ce să trăiască? Își dorea ceva mai mult de la viață? I-a spus sensei-ului său că da. Avea o logodnică. Voia să se căsătorească. Voia o familie. Iar sensei-ul i-a spus: Atunci trebuie să fii pregătit să renunți la asta. Aceasta este alegerea. Există două căi. Ambele sunt onorabile. Îți vei păstra centura neagră. Ești încă elevul meu. Dar trebuie să faci această alegere.

Aceasta este povestea așa cum mi-a fost spusă. Este o poveste adevărată. Care este morala poveștii? Are vreuna?

Și aceasta este o alegere.

>> Copilul şi sanctuarul

Acest text a fost tradus şi publicat la Cafe Gradiva cu acordul autorului Jonathan Shedler @jonathanshedler. Titlul, subtitlurile şi imaginile sunt inserate de redacţie.

Foto: Ron pe Pixabay