A XVI-a Conferinţă Anuală a Societății Române de Psihanaliză (octombrie 2024), care a avut tema centrală Intuiția, a propus un program ce a cuprins ultimile cercetări psihanalitice din perspective teoretice diverse: de la abordări psihanalitice teoretice (Bion) până la neuroștiințe și metafizică inspirată de fizica cuantică.
Prezența unor autori celebri precum psihanalistul Antonio Pérez-Sánchez sau neuropsihanalistul Mark Solms, alături de prezentările nu mai puțin provocatoare din spațiul psihanalitic românesc au creat un eveniment științific și cultural plin de dinamism.
Intuiţia – în prezentările Conferinţei
Antonio Pérez-Sánchez (autor al cărții Interviu și indicatori în psihanaliză și psihoterapie, Editura Trei, 2021) ne-a oferit o minunată ilustrare la lucru a conceptului de intuiție, prin prezentarea unui studiu de caz care a pus în lumină cum este folosită intuiția, din perspectivă bioniană, pentru a produce cunoaștere și vindecare în lucrul cu pacienții.
Mark Solms (inițiator al domeniului de cercetare numit neuropsihanaliză și autor al cărții Izvorul ascuns – De ce și cum se naște conștiința, Editura Polirom, 2022) a oferit probabil cea mai clară explicație – cu statut de definiție aș zice – a modului în care intuiția, ca formă de cunoaștere apare și se dezvoltă în aparatul psihic – acel gut feeling ale cărui origini biologice Mark Solms le-a pus în lumină prin intermediul cercetărilor din neuroștiințe.
Mark Solms ilustrează viziunea neuropsihanalitică despre intuiție ca formă de cunoaștere prin prezentarea comparativă a schemei aparatului psihic folosită în neuroștiințe, cu schema aparatului psihic propusă de către Freud – de asemenea preocupat de neurologie la începuturile carierei sale – prin punctarea asemănărilor, dar și a deosebirilor dintre ele.
Un element-cheie din prezentarea sa a fost distincția dintre memoria non-discursivă (specifică memoriei acumulată până la doi ani) și memoria discursivă. Dacă amintirile discursive pot fi conștiente sau inconștiente, memoria non-discursivă nu poate fi decât inconștientă și imposibil de adus în conștient prin simplul apel la voință – adică de a fi transformate în gând, logos, cuvânt – pentru că sunt non-discursive. Ele apar la lucru prin multitudinea de lucrurile pe care le facem fără sa fim conștienți de ele, se manifestă prin acțiune, adică prin act – făcând astfel legătura cu conceptul psihanalitic de acting-out.
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
Urmăriţi-ne pe WhatsApp
Abonaţi-vă la Newsletter
>> Citiţi Mark Solms: Statutul ştiinţific al psihanalizei
În prezentarea „Intuție și creativitate”, psihanalistul Anatol Reghintovschi pune în legătură intuiția și creativitatea prin apel la teoriile gândirii însăși, ca o legătură ce este implicită în însuși actul percepției – kantian nu putem cunoște lucrul în sine, însă avem acces la cunoasterea fenomenului pe care îl creăm și îl intuim în același timp. Anatol Reghintovschi pune în lumină acest rest de creație care se află chiar la baza percepției fenomenelor și prin urmare al gândirii (Bion).
Anatol Reghintovschi aduce o serie de exemple din domeniul descoperirilor științifice, al chimiei și al fizicii cuantice, pentru a ilustra anumite momente în care intuiția este pusă la lucru, ideea centrală din prezentare fiind în cele din urmă ca o parafraza după Bion: „creativitatea este chemată la existență pentru a face față intuițiilor”.
Ca răspuns la această deschidere către intuițiile din descoperirile științifice, dr. Cătălin Popescu – în comentariul său elaborat la prezentarea lui Anatol Reghintovschi, abordează ultimile încercări de teoretizare a realității sub-atomice, care, în dorința lor de a realiza o teorie unificată, sunt nevoite să devină puternic metafizice – iluzia realității amintind mai degrabă de concepția hindusă numită Maya – iluzie. Prin această abordare suntem invitați de Cătălin Popescu să reflectăm la provocările pe care comportamentul „obiectelor” din realitatea psihică ni le pun atunci când ele sunt abordate cu instrumentarul și metoda specifice psihanalizei.
Cuvântul „contraintuitiv” îl aud menționat spre finalul conferinței în intervenția mai puțin tipică a Ioanei Lazăr, psihiatru și Bogdan Popa – profesor de studii americane, cu referire la contextul politic în care Freud scrie Moise și monoteismul, cu o implicită întrebare provocatoare despre gestul contraintuitiv ca psihanaliștii să iasă în spațiul cetății, să se exprime public și, astfel, poate, să contribuie la tratarea patologiilor sociale.
Personal, conferința mi-a inspirat interogații despre problema cunoașterii: aparatul nostru psihic pare că e cel mai bine adaptat să cunoască realitatea fizică (mediul înconjurător) și foarte neadaptat să cunoască realitatea subatomică.
Dar realitatea psihică? Și, mai ales, spațiul psihic pe care îl abordează psihanaliza: este ea un fel de realitate sub-psihică, a cărei cunoaștere ne pune provocări asemănătoare lumii sub-atomice? Conceptele de obiect/ identitate, cauzalitate, terțul exclus, timp – se topesc aici. Şi atunci nu este întemeiată întrebarea cu privire la metafizică?
>> Despre rezonanţă şi căile ascunse ale inconştientului
Deși pare că la un moment dat am avut acces la cunoașterea acestei realități, asa cum afirma Eric Fromm în cartea sa Limbajul uitat (Editura Trei, 2019), se pare că am uitat această limbă pe care încercăm să ne-o reamintim. Rămâne de văzut cat este limbaj și cât nu, aşadar cât este vorba despre memorie discursivă și cât este memorie non-discursivă (Mark Solms) din ceea ce încercăm să ne reamintim sau să cunoaștem prin metoda psihanalitică. Cunoașterea pe care încercăm să o producem în laboratorul psihanalitic (cu o expresie inspirată de cartea Simonei Reghintovschi intitulată The Psychoanalytic „Laboratory”, Editura Trei, 2017) este o încercare de punere in cuvinte, de a transforma intuiția implicită în cunoaștere explicită și de a produce experiențe emoționale (intuiţii) corective.
Epistemologia inconștientului este o epistemologie ciudată, mai degrabă contraintuitivă, asemănătoare poate celei din realitatea sub-atomică (Cătălin Popescu) sau cu care împărtășeste mai multe, mai ales dacă apare tentația de a crea o teorie unificată a cunoașterii acestor straturi ontologice.
În concluzie aș relua afirmația coordonatorului conferinței, Anatol Reghintovschi, și anume că această capacitatea de a dialoga interdisciplinar denotă o încredere în adevărul metodei și conceptelor psihanalitice, o încredere că expunerea față de alte abordări nu (mai) atacă fundamentele teoriei și practicii psihanalizei și că dialogul poate fi creativ.
Ar mai fi de adăugat informația că prezentările cadrul conferinței – mult mai numeroase și mai consistente decât am reușit să punctez aici – vor fi publicate în următorul număr al Romanian Journal of Psychoanalysis, în prima parte a anului 2025.
Foto de Costel T. Popa