Sunt atât de ofuscat şi de obosit de (aşa-zisa „terapie bazată pe dovezi”, de) pretenţia psihologilor şi psihiatrilor academici că o psihoterapie este „eficientă” deoarece studiile de cercetare arată că este mai bună decât a nu face nimic (de exemplu, lista de așteptare de control).
Fără a se deranja măcar să ia în considerare dacă cineva de fapt se face bine (pentru terapiile care sunt promovate în mod activ și comercializate ca „terapie bazată pe dovezi” cei mai mulți pacienți nu se fac bine – iar asta e un fapt).
Și totuși nimeni nu pare să știe acest lucru (în ciuda faptului că dovezile sunt clare). Nu o știu pentru că oamenii care nu sunt ei înșiși cercetători formați nu sunt capabili să citească și să interpreteze sursele primare și, prin urmare, trebuie să se bazeze pe cercetătorii academici pentru a le interpreta pentru ei. Iar cercetătorii academici sunt prea împotmoliți în propriile lor narațiuni și camere de ecou pentru a vedea hainele noi ale împăratului.
„Terapie bazată pe dovezi”: cei mai mulţi pacienţi nu se fac bine
Iată un fapt simplu: 70 % dintre persoanele care primesc așa-numita „terapie bazată pe dovezi” pentru depresie (cea mai cercetată afecțiune) fie nu se ameliorează deloc, fie recidivează rapid. Asta arată cercetările. Cu toate acestea, oamenii fac referire la aceste cercetări și susțin literalmente că acestea arată că terapiile „sunt dovedite ca fiind eficiente”.
Cum să fie un tratament „eficient” atunci când majoritatea covârșitoare a persoanelor care îl urmează nu se însănătoșesc? Doriți să elaborăm? Vedeți interviul meu cu Awais Aftab @awaisaftab în Psychiatric Times.
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
Urmăriţi-ne pe WhatsApp
Abonaţi-vă la Newsletter
Doriți să analizați și să examinați sursele primare? Consultați articolul meu „Unde sunt dovezile pentru terapia «bazată pe dovezi»?”
Literatura de cercetare este clară. Acum a venit timpul să începem să spunem adevărul.
Mai departe: o parte din a spune adevărul înseamnă să adresezi întrebările care contează versus sofisme de genul red herrings. Întrebările care contează pentru clinicienii și pacienții din lumea reală sunt: Ce procent din persoanele care beneficiază de acest tratament se însănătoșesc și rămân sănătoase (cel puțin pentru un interval de timp rezonabil)? Cât de mult se însănătoşesc (exprimat printr-o măsură rezonabilă și inteligibilă)? Acum, dacă știi că răspunsurile arată rău, ce-i de făcut? În cercetarea psihologică soluția a fost simplă: să le deviezi şi să schimbi subiectul.
În loc de a discuta dacă pacienții se însănătoșesc, se subliniază în schimb că cercetările arată diferențe „semnificative din punct de vedere statistic” între grupurile de tratament și grupurile de control netratate. Acesta este modul în care întrebările importante sunt deviate, iar toată atenția se îndreaptă către altceva.
Acum putem vorbi pe larg despre „semnificația statistică” (un termen artistic pe care puțini oameni îl înțeleg). Iar întrebările inițiale – cele care contează – trec în plan secund.
A spune adevărul înseamnă a răspunde la întrebările care contează. Nu a crea o perdea de fum.
>> O discuţie despre ce înseamnă „terapie bazată pe dovezi” şi cât de legitimă este puteţi citi în interviul „Psihoterapia psihanalitică şi «psihoterapia bazată pe dovezi»”, un interviu cu psihanalistul Jonathan Shedler realizat de dr. Jessica Yakeley pentru British Psychoanalytic Council / Consiliul Britanic de Psihanaliză.
Acest text a fost tradus şi publicat la Cafe Gradiva cu acordul autorului Jonathan Shedler @jonathanshedler. Titlul, subtitlurile şi imaginile sunt inserate de redacţie.
Foto pentru articolul „«Terapie bazată pe dovezi» pentru depresie: 70% din pacienți nu se fac bine”: rawpixel.com pe Freepik
