Caligrafia lui Freud.

În acest an, la 5 ianuarie, am împlinit 54 de ani, prilej cu care mi-am făcut două cadouri. Primul a fost o vizită de 3 ore și jumătate la Freud Haus în Berggasse 19, din Viena.

Pe la orele 11 și ceva mă aflam în fața unei alegeri frumoase: ușa din stânga, acolo unde a fost apartamentul familiei Freud, sau cea din dreapta, acolo unde fusese cabinetul de consultații al lui Sigmund. Nu am ezitat și am ales ușa din stânga, așa că am început vizita cu spațiul unde familia Freud a locuit timp de 47 de ani.

În 1938, când familia Freud a fost nevoită să plece din Viena ocupată de Germania nazistă, ea a luat tot și a golit apartamentul și cabinetul de consultații. În apartament nu se mai găsește nimic, astăzi, iar în cabinetul de consultații au fost păstrate originalele cuiere de lemn din holul de la intrare unde se puneau hainele, iar în camera de așteptare gravurile lui Louis de Boullogne (Aerul, Apa, Focul și Pământul), o canapea, câteva portrete și certificatele lui Freud de membru al Societății Britanice de Psihologie. De asemenea, în camera de lucru există o mică vitrină cu câteva rafturi pe care sunt așezate puține artefacte din colecția lui Freud, oferite de Anna Freud. În rest, nimic, iar camera de consultații, acolo unde se afla celebra sofa pe care stăteau pacienții, este complet goală. Totul se găsește la Freud Museum de la Londra.

Citiţi despre

Utilizarea dramei creative şi a artei povestirii în îngrijirea persoanelor cu boala Alzheimer

Terapeutul, pacientul şi o solicitare de sprijin în terapie

Sindromul geamănului pierdut

Revenind la camerele goale ale apartamentului unde a locuit familia Freud, am avut un déjà-vu. La fel de goale sunt și camerele de la Mozart Haus tot din Viena, iar asta pentru că artistul a locuit în Capitală doar 10 ani, între 1781 și 1791, anul în care a și murit în acel apartament. Interesant mi se pare că muzeul bogat în amintiri și în lucruri personale ale lui Mozart este la Salzburg, în casa în care s-a născut; în timp ce muzeul bogat în lucrurile și amintirile personale ale lui Freud se află la Londra, acolo unde a murit, în 1939, la un an după ce a plecat din Viena. Pentru mine este trist să văd cum un oraș atât de important nu a putut să păstreze obiectele personale ale acestor două genii.

Subscrieţi la Cafe Gradiva

Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.

Urmăriţi-ne pe WhatsApp

Abonaţi-vă la Newsletter

Dar, în apartamentul lui Freud, am găsit ceva care pare că a devenit o obsesie pentru mine sau cel puțin reprezintă o preocupare care-mi oferă o stare de liniște și plăcute momente de contemplare: caligrafia lui Freud.

>> Freud şi Jung: Povestea prieteniei dintre doi giganţi şi a schismei lor în inconştientul contemporan

Caligrafia lui Freud: Ce am văzut eu

Sub geamurile a două vitrine care se află în două camere diferite, există expuse o scrisoare pe care Freud a trimis-o pe 8 iunie 1922 lui Arthur Schnitzler (medic care a renunțat la meseria lui pentru a se dedica scrierii de romane și piese de teatru, evreu, considerat a fi cel mai important reprezentant al modernității vieneze) și câteva notițe scrise de mână care corectează și adaugă elemente noi unui text care este dactilografiat la mașina de scris și care reprezintă o pagină din lucrarea Moise și monoteismul. Pe acestea din urmă le-am văzut prima oară și am fost puternic atras de caligrafia lui Freud.

>> Cu gânduri rele: Arthur Schnitzler şi tinerele fete

Nu-mi place această caligrafie, dar mă atrage foarte, foarte mult. De prima oară când am văzut-o, m-am oprit asupra ei câteva minute la rând. Apoi am plecat și am revenit la ea, iar am plecat și iar m-am întors la aceeași vitrină. Am studiat liniile, înclinația literelor, am privit textul de deasupra, m-am aplecat puțin pentru a-l vedea dintr-un alt unghi. Nu cunosc germana, urmăream doar literele și celelalte urme lăsate de stiloul cu care a scris Freud. Am fotografiat notițele. Apoi, am ajuns la vitrina cu scrisoarea către Schnitzler unde am rămas câteva minute, am fotografiat-o și pe aceasta, dar m-am reîntors la notițele de mai devreme.

Am continuat să vizitez restul muzeului, dar, în cabinetul de lucru al lui Freud, am scos telefonul și am verificat fotografiile făcute, nu am fost mulțumit de ele așa că m-am întors la notițele lui pentru a le re-fotografia.

Și am petrecut alte minute, contemplându-le.

>> Sigmund Freud, teoretician al culturii

Eu nu sunt psiholog, psihanalist sau grafolog, sunt doar o persoană foarte atrasă de caligrafia lui Freud și care, cu ajutorul volumului: Tratat de grafologie: cunoașterea personalității prin scris al profesorului Andrei Athanasiu, publicat la Editura Humanitas, în 1996, am observat următoarele și mi-am pus câteva întrebări.

– Literele sunt foarte ascuțite ca niște săgeți sau sulițe ca și cum ar fi fost folosite într-o luptă. Să fi purtat Freud o luptă cu contemporanii săi pentru a impune o teorie nouă, revoluționară, respinsă din cauza antisemitismului și al altor motive? Freud, luptător?

– Literele sunt înclinate spre dreapta, de la stânga la dreapta. Pare că această direcție leagă trecutul de viitor. Este ca și cum Freud se adresa viitorului, iar el era un liant, o legătură între trecutul reprezentat de Moise și, în general, de toate temele de care el se preocupa și viitorul reprezentat de cei care vor urma după el și care îl vor înțelege și aprecia mult mai mult decât o făceau contemporanii săi (cu toate că Freud a fost foarte apreciat în afara spațiului cultural germano-austriac, să-l numesc așa). Freud, vizionar?

– Foarte interesantă este poziția la masa de scris pe care o avea Freud. Fotograful evreu Edmund Engelman a realizat o serie de fotografii cu doar câteva săptămâni înainte de a pleca familia Freud din Viena. În albumul fotografic care conține aceste poze, există una cu Freud la masa de scris. Corpul lui este ușor înclinat spre dreapta, ceea ce înseamnă că el stătea ușor spre stânga. De aici cred că vine ușurința cu care acesta scria literele înclinate spre dreapta. De asemenea, Freud avea și un scaun special pe care stătea la masa de lucru care a fost realizat de un meșter la indicațiile speciale ale Annei Freud pentru ca tatăl ei să stea cât mai comod la masa de scris. Am făcut chiar un experiment scenografic tridimensional: am așezat albumul deschis la această fotografie [1] care se întinde pe două p.ni, perpendicular pe masa mea de scris și am pus poza cu un text al lui Freud în fața ei ca și cum acesta ar scrie. Efectul a fost deosebit de interesant: Freud era centrul, locul de unde radiau literele-săgeți din textul lui direct spre mine, contemplativul din viitorul lui. Freud, emițător?

– Literele care încheie cuvintele au o trăsătură finală în sus. În special în cazul literei „u” care are două tipuri de trăsături finale: în diagonală și în acoladă care vine deasupra literei/ mame și o acoperă de la dreapta la stânga. Andrei Athanasiu scrie în Tratatul lui că

…orice trăsătură finală a unei litere, a unui cuvânt sau linie ar reflecta o ieșire a eului către tu, o luare de contact cu alții, cu viața, cu problemele și situațiile exterioare [2].

De cele mai multe ori, trăsătura finală a literei „u” este o diagonală în sus despre care Andrei Athanasiu spune că:

Într-o scriere lansată, rapidă, ascuțită sau discordantă reflectă atitudinea agresivă, polemică, revendicativă, violentă, opoziționistă și intransigentă a subiectului [3].

În mai puține cazuri, însă, linia finală a lui „u” se întoarce către stânga. Iată ce spune Andrei Athanasiu:

Este cu atât mai egoist și egocentric, reflectă cu atât mai mult instinctul proprietății, cu cât este mai mare tendința de a se întoarce anormal către zona inițială, către eu [4].

Freud, egocentric, agresiv, polemic, intransigent?

Literele cu care încep cuvintele, uneori, au o trăsătură inițială lungă. Andrei Athanasiu preciza importanța trăsăturii inițiale:

Mișcarea inițială este totdeauna legată de importanța problemelor intime ale subiectului, de intensitatea preocupărilor pentru sine, pentru existența sa, pentru apărarea sa. Se referă la amintirile, experiențele, rezonanțele afective și la trecutul personal al scriptorului [5].

În special în scrisoarea trimisă lui Arthur Schnitzler, foarte multe litere cu care Freud începe cuvintele au trăsături inițiale lungi și în curbă despre care Andrei Athanasiu spune că

reflectă atitudinile și nevoile eului: subiectul adoptă atitudinea cea mai abilă pentru a-și atinge scopul, a-și satisface ambițiile, gusturile, nevoile [6].

Repet, am constatat că acest tip de trăsătură inițială din caligrafia lui Freud, se întâlnește, în special, în caligrafia scrisorii pe care Freud o trimite lui Schnitzler și, foarte puțin, în notele de mână la fragmentul din Moise și monoteismul, care sunt instrumente de lucru pentru el sau pentru asistentul/ asistenta lui. Freud, persuasiv?

Literele „f” și „g” au buclele de jos (depasantele inferioare) foarte lungi, încât taie sau se înfig în literele cuvintelor de sub ele. Eu am văzut aici o luptă, ca într-un film, în care eroii sunt literele, iar scena este coala de hârtie. Am analizat, în special, două cuvinte care conțin literele „f” și „g”: al treilea cuvânt din primul rând și al doilea cuvânt din penultimul rând.

După cum se vede în cazul celui de-al treilea cuvânt din primul rând, depasantele inferioare ale literelor „f” și „g” sunt atât de lungi încât ele invadează spațiul cuvintelor din rândul de jos, care ce fac? În cazul depasantei inferioare a lui „f” un cuvânt îi barează trecerea, iar în cazul depasantei inferioare a lui „g”, aceasta este înconjurată de două cuvinte. Așadar, metodele prin care cuvintele din rândul de jos răspund agresiunii celor din rândul de sus sunt două: barajul și învăluirea. Dar ce înseamnă, oare, această agresiune? Ea vine de sus în jos. Oare de la Superior către Inferior? De la cel Puternic către cel Slab? Dacă așa este, atunci, ce ne spune, oare, Freud, că cel Inferior și Slab se apară, întâi prin a bara agresiunea literei „f” și, apoi, prin a înconjura agresiunea literei „g”? Să nu uităm că Freud trăia într-o societatea profund agresivă. În penultimul și în ultimul rând, lupta pare a se desfășura mult mai violent și se sfârșește odată pentru totdeauna. Al doilea cuvânt din penultimul rând conține literele „f” și, nu știu sigur, dar este posibil să fie litera „j”, oricum este o literă care are, la rândul ei, o depasantă inferioară lungă cu care invadează agresiv spațiul cuvintele de jos. Ce fac acestea? Pe depasanta inferioară a literei „f” o înconjoară, metodă cunoscută de mai sus, dar cu a doua depasantă inferioară invadatoare, lucrurile se schimbă radical pentru că prelungirea de început (trăsătura inițială) a primei litere din ultimul cuvânt (care pare a fi „f”, dar fără depasanta inferioară foarte lungă pentru că sub această literă nu mai venea nici un rând, deci agresiunea nu avea obiect) taie, de la rădăcină, depasanta inferioară a lui „j”. În felul acesta agresiunea celui Superior și Puternic este tăiată, repet, de la rădăcină, de cel Inferior și Slab, iar spațiul vital al literelor din rândul de jos este păstrat prin lupta care a avut loc la finalul textului. Binele a învins Răul, cel Slab pe cel Puternic, cel Inferior pe cel Superior, David pe Goliat! Am pus și eu semnul exclamării pentru că și Freud încheie textul său tot cu semnul exclamării, ceea ce înseamnă: Victorie! Freud, victorios?

>> De ce Freud avea dreptate despre isterie

Pentru analiza semnăturii lui Freud, am folosit două surse: Wikipedia şi fotografia pe care am făcut-o la Freud Haus, scrisorii adresate, la 8 iunie 1922, lui Arthur Schnitzler. Am observat că există două diferenţe semnificative între aceste surse pentru caligrafia lui Freud: prima se referă la faptul că pe Wikipedia semnătura lui Freud este compusă din prenume şi nume, în timp ce pe scrisoare acesta trece doar numele de familie, iar în al doilea rând, diferă literele „f” şi „d”; în rest cele două semnături par asemănătoare.

Despre prima diferenţă: pe Wikipedia, semnătura este compusă din prenumele „Sigmund”, în forma prescurtată de „Sigm.” şi din numele de familie „Freud”, în timp ce, pe scrisoare, semnătura este doar cu numele de familie „freud”. Mă întreb de ce, oare? Îmi este greu să cred că Freud folosea două, sau chiar mai multe tipuri de semnături, una pentru acte oficiale şi o alta pentru scrisori către prieteni sau scrisori colocviale, neoficiale, amicale. Mă gândesc că, de obicei, o persoană foloseşte un singur tip de semnătură pentru orice text pe care-l scrie, fie el oficial sau amical.

Despre a doua diferenţă: literele „f” şi „d” sunt caligrafiate diferit. În cazul scrisorii, „f” are o trăsătură inițială lungă, iar „d” o trăsătură finală lungă care se termină într-un punct. În schimb, la semnătura de pe Wikipedia, „f” are o trăsătură inițială scurtă, iar „d” o trăsătură finală scurtă. Este adevărat că studiul meu este empiric şi că ar fi trebuit să fi studiat mai multe texte cu semnătura lui Freud, iar atunci, sigur, aş fi înţeles mai bine de unde provin aceste diferenţe.

Un alt lucru care m-a contrariat la semnătura lui Freud este litera „f” care, atât la semnătura de pe Wikipedia, cât și la cea de pe scrisoarea de la Freud Haus, este scrisă cu literă mică: „freud” şi nu „Freud”. Să fie un obicei al epocii? Îmi vine greu să cred. Şi atunci de ce marele Freud a folosit litera mică atunci când se semna? Andrei Athanasiu spune că

semnătura reflectă atitudinea subiectului față de el însuși și se prezintă ca o manifestare mult mai personală și mult mai intimă [7].

Şi atunci? Sentimentul meu este că Freud vrea să-și transforme numele dintr-un substantiv propriu, într-unul comun, adică să introducă tot ceea ce înseamnă el (ca persoană, idei, teorie, psihanaliză) în vocabularul uzual al omenirii. Este ceva similar cu ce se întâmplă în limba română cu substantivele comune „adidaşi” şi „xerox”. Foste substantive proprii, acestea au devenit comune pentru a defini încălţămintea pentru sport şi foile copiate cu un aparat special după un original. Acestea au ocupat un spaţiu gol din vocabularul românesc care nu conţinea substantive pentru încălţămintea dedicată exclusiv sportului şi pentru acele copii făcute cu aparatul special de copiere. Iar inexistenţa din vocabularul nostru era justificată de faptul că nu existau încălţăminte sport şi aparate de copiat hârtii, iar acestea au fost noutăţi intrate, relativ recent, în folosul nostru, introduse fiind de cele două firme identificate cu substantivele proprii „Adidas” şi „Xerox”. Este foarte important acest amănunt, pentru că eu cred că Freud simte exact acelaşi lucru despre psihanaliză: este nouă şi „freud” poate să devină un substantiv comun din cel propriu. Dar este, oare, important în a transforma un substantiv propriu, într-unul comun? Eu cred că este foarte important, pentru că asigură nemurirea, sau măcar, asigură amintirea care se prelungeşte mult după moartea fizică a substantivului propriu. Lucru care, de altfel, s-a şi întâmplat cu Freud. Dar rămâne întrebarea, de ce diferă semnăturile de pe Wikipedia și din fotografia mea făcută la Freud Haus. Freud, falsificat?

>> Sigmund Freud îi scrie unei mame îngrijorate: „Homosexualitatea nu este ceva ruşinos” (1935)

Un alt lucru care modelează caligrafia lui Freud cred că ţine de fluenţa cu care scria acesta. Din ce a povestit un martor ocular, Freud scria pe hârtie într-un ritm alert şi cursiv, iar acest lucru se vede şi din faptul că, pe textele pe care le-am fotografiat la Freud Haus, nu există ştersături şi nici cuvinte care sunt adăugate prin acoladele de deasupra rândurilor. Martorul ocular de care am amintit este fotograful Edmund Egelman pe care, un colaborator al lui Freud, l-a rugat să facă o serie de fotografii apartamentului şi camerei de consultaţii înainte ca familia Freud să plece definitiv la Londra cu cea mai mare parte din mobila din cele două locuri. Colaborator al lui Freud era profesorul August Aichhorn, interesat de problemele psihologice ale copiilor. Aichhorn și Egelman stabilesc un program de fotografiere a apartamentelor lui Freud care să respecte rutina zilnică a acestuia pentru a nu-l deranja. În felul acesta, Egelman intră în camerele locuite de familia Freud în aşa fel încât este singur şi poate să fotografieze totul în foarte mare linişte. Dar, într-o zi, fotograful se întâlneşte faţă-n faţă cu Freud însuşi pentru că acesta îşi modificase obiceiul şi se întorsese în camera de lucru. Cei doi s-au privit miraţi. Profesorul Aichhorn intră după Freud şi-i explică acestuia prezenţa lui Egelman. Freud acceptă demersul celor doi şi se aşează la masa de scris, fiind de acord să fie fotografiat în timp ce scrie. Freud chiar se opreşte din scris şi-l priveşte pe tânărul fotograf cum se pregăteşte şi, atunci când acesta este gata, reia scrisul pe foaia de hârtie din faţa lui. Edmund Egelman este cel care va relata mai târziu că Freud scria cursiv şi repede. Eu cred că acest ritm de a scrie dovedeşte faptul că Freud se gândea mult la ce urma să aşterne pe hârtie, se gândea la textele lui chiar şi când se ocupa de alte lucruri sau când era în compania familiei şi a prietenilor, pentru că eu cred că un scris cursiv şi rapid este transcrierea în format fizic a unor idei bine formulate în minte. Mai mult, cred că întâlnirea lui Freud cu Egelman a fost provocată tocmai de o modificare a rutinei primului pentru că încheiase, în minte, procesul de formulare a unei idei, iar momentul era cel mai bun pentru ca aceasta să fie transcrisă fizic pe hârtie. Freud, permanent preocupat?

>> Cu referire la August Aichorn citiţi Copiii din Ferentari despre droguri şi cum să nu ajungi pe celălalt trotuar

Un lucru foarte important pe care l-am văzut la caligrafia lui Freud este înclinarea scrisului despre care profesorul Andrei Athanasiu spune:

Conform cu fiziologia mișcării grafice bine adaptate, scrierea înclinată arată felul de scris cel mai puțin reținut, deci spontan, exprimând naturalețea persoanei, acționând sub impulsul propriilor stări afective [8].

Personal am calculat înclinația scrisului lui Freud care este de 50 de grade, valoare care se încadrează în categoria scriere înclinată, până la 60 de grade(9). Stânga jos, fotografia unei note a lui Freud la lucrarea Moise și monoteismul și în dreapta, fotografia scrisorii către Arthur Schnitzler:

Andrei Athanasiu îl citează pe J. Brach care spune că

scrierea înclinată reflectă nevoia aproape permanentă a subiectului de prezența sau de actele altora, de unde tendința de a căuta societatea. Ea corespunde și unei anumite înclinări a subiectului de a se lăsa influențat, dar în sens larg. [10].

La rândul său, Andrei Athanasiu atrage atenția că:

Tendința de a fi influențat negativ (scriere înclinată și colțuroasă) dă naștere la combativitate, opoziție sau la rezistență (instinct de apărare și luptă) [11].

Freud, sociabil și influențabil?

Andrei Athanasiu mai arată că există și câteva litere caracteristice:

Unele litere sau părți ale literei au anumite semnificații psihofiziologice și se pretează la simbolismul unor stări sufletești determinate; […] T-ul are o mare importanță la capitolul «litere-martor» căci depasanta și bara evocă precis cele patru puncte cardinale: sus-jos, dreapta-stânga. În mișcarea de sus în jos (bastonul), se manifestă tensiunea afirmativă a eului, gradul de energie cu care subiectul este capabil de a-și manifesta personalitatea în fața oricărei fluențe exterioare…Depansanta…dreaptă și fermă: afirmarea persoanei [12].

Dacă bara este foarte jos, Andrei Athanasiu atrage atenția că acest lucru ține de scrierea mică:

Pe planul sentimentului, în sens pozitiv ar arăta realism, obiectivitate, prudență, finețe a sentimentului, iar în sens negativ vid, uscăciune, lipsă de elan, inflexibilitate, moliciune. Pe planul energetico-voluntar, în sens pozitiv ar arăta concentrare, sentiment al datoriei, circumspecție, moderație, concizie, precizie, în timp ce în sens negativ ar arăta micime, meschinărie, pedanterie, nehotărâre, limitare [13].

Eu am observat că depasanta „t”- ului lui Freud este dreaptă și fermă, iar bara este jos și se leagă de litera următoare.

>> Amintiri despre Sigmund Freud, episodul 4

Despre litera „s”:

Litera «s» ar fi în legătură cu conștiința, scrupulul moral și amorul-propriu. Astfel: […] litera «s» îngustă și închisă: conștiință strâmtă și închisă [14].

Eu așa am văzut scrisă litera „s” de Freud. Despre „d”:

S-a acordat literei „d”, pentru varietatea pe care pot să o aibă depasanta și bucla, valoarea simbolică de literă a orientării spirituale. Spiritul… Este orientat către logică dacă ea [depasanta – n. mea] este legată de litera următoare [15].

Așa cum consider eu că este scrisă această literă de Freud.

Andrei Athanasiu despre litera „M”:

Litera «M» este importantă în grafologie pentru cele două sau trei depasante superioare consecutive. În mod simbolic, prima ridicare a mișcării reprezintă «apreciere inconștientă personală» (dimensiunile date de scriptor acestei prime depasante reflectă importanța pe care o are în conștiința sa sentimentul propriului eu). A doua depasantă ar indica simbolic locul ocupat de subiect în constelația familială (apreciere familială inconștientă). Înălțimea celei de a treia depasante ar arăta aprecierea inconștientă a importanței subiectului în cadrul său social, profesional sau politic… Orice depasantă supraînălțată în detrimentul celorlalte va desemna planul în care individul se supraestimează. Orice depasantă superioară joasă prin raport cu celelalte va releva sfera în care scriptorul se simte inferior, mai puțin important [16].

Eu am identificat litera „M” scrisă de Freud ca având trei depasante superioare, prima și a treia la aproximativ aceeași înălțime, iar cea de-a doua, cea din mijloc, cu o înălțime mai mică decât celelalte. Așadar, ținând cont de aceste litere, să se fi considerat Freud neimportant, neapreciat și neîmplinit în familie, având o conștiință închisă, orientat către logică și fiind realist, obiectiv și prudent?

>> Cum şi-a dorit Sigmund Freud să moară

Caligrafia lui Freud: Concluzii

Nu-mi place caligrafia lui Freud, dar sunt puternic atras de ea şi-mi place să o contemplu cu lupa, urmărindu-i liniile. De fapt, îmi place, oare, să contemplu eul lui Freud? Da, dacă ar fi să credem ce spune Andrei Athanasiu care amintește că Solange Pellat a stabilit câteva legi ale scrisului. Legea a doua:

Când se scrie, eul este în acțiune, dar sentimentul că eul acționează trece prin alternanțe continue de intensitate și slăbire. El este la maximum de intensitate acolo unde este de făcut un efort, adică la începutul trăsăturilor, și la minimum de intensitate acolo unde mișcarea scriptică este secundată de impresia câștigată, adică în extremități [17].

Caligrafia lui Freud mai arată, cred, și că Freud avea un psihic foarte puternic pe care, o dată, i-a folosit pentru a promova teoria sa nouă, iar reflexul des întâlnit al societății este ca noutatea să fie respinsă la început şi, apoi, cu greu acceptată şi, în al doilea rând, i-a trebuit pentru a face față unei lumi violent antisemite.

Dintre toate întrebările pe care mi le-am pus în acest text despre caligrafia lui Freud, două sunt importante pentru mine: prima este legată de semnătura lui Freud și a doua de litera „M”. În legătură cu semnătura, mă întreb de ce oare sunt atât de mari diferenţe între cea care se găseşte pe Wikipedia şi cea pe care am fotografiat-o la Freud Haus. Pentru a găsi o explicație trebuie să studiez, în viitor, și alte documente semnate de Freud. Despre litera „M”, a cărei a doua depasantă, aprecierea familială inconștientă, este mai mică decât celelalte două, să însemne, oare, că Freud nu se considera important în propria lui familie? Că el se considera mult mai important pentru societatea vieneză în care trăia și mai puțin pentru familia lui?

Nu vreau să termin aceste rânduri despre caligrafia lui Freud fără a cita, din nou, din Andrei Athanasiu care explică de ce este atât de important să studiem scrisul:

Prin intermediul talamusului, automatismele noastre se impregnează cu afectivitate: gestul va avea o semnificație, cuvântul va fi cald și vibrant și scrierea va fi impregnată în toate trăsăturile sale de vibrații ale sentimentelor pe care le credeam bine ascunse în intimitatea noastră [18].

Poate că acest pasaj trebuia să-l fi pus la începutul textului, dar acum, la final, el reprezintă angajamentul meu că voi continua să studiez caligrafia lui Freud.

>> Psihanaliza, Sigmund Freud, freudismul şi psihanaliştii: povestea începe la 1856