Iată o postare pe Instagram despre „cum să-ți sperii terapeutul” (sper că este o ironie, dar, când vine vorba de terapie, asta e imposibil de spus).
Iată ce spune autoarea postării – și iată şi cum ar putea răspunde un terapeut (terapeută) adevărat(ă).
Cum să-ți sperii terapeutul
1. Aşează-te pe scaunul terapeutului. Priveşte-l cum se frământă şi cum se zbate să se descurce cu aşa o interacțiune stânjenitoare.
Când, de fapt, terapeutul ar putea răspunde:
Acela este scaunul meu, vă rog să staţi aici.
2. Spune că eşti supărat pe el și apoi fă o pauză foarte lungă. Priveşte-l să vezi cum se comportă.
Terapeutul:
Ce am făcut?
3. Spune-i că l-ai văzut în public. Se va speria și se va gândi: Doamne, ce făceam, cu ce eram îmbrăcat, oare eram în regulă?
Terapeutul:
Subscrieţi la Cafe Gradiva
Primiţi în flux sau email evenimentele, ideile şi interpretările cu sens.
Urmăriţi-ne pe WhatsApp
Abonaţi-vă la Newsletter
Și…?
View this post on Instagram
>> Despre pluralismul teoretic în psihanaliză
Cum să-ţi sperii terapeutul – şi cum terapeutul nu are de ce să se sperie
După care începe adevărata muncă – când terapeutul schimbă accentul şi se concentrează pe ceea ce se întâmplă în relația terapeutică, aici și acum.
Terapeutul:
Cred că astăzi încercaţi să mă scoateţi din sărite. Mă întreb despre ce este vorba.
Presupunând că un pacient chiar face toate acestea, ele, toate acestea ar intra în categoria „atacurilor la adresa profesionalismului”, care au o funcție defensivă.
>> Când terapeutul-vrăjitor dă din cap plin de înţelepciune
Se presupune că pacientul a venit la terapie pentru ajutor, nu pentru distracţie. Dar nu ţi-ai putea da seama de asta bazându-te pe această interacțiune. Comportamentul pacientului spune, de fapt: nu sunt cu adevărat aici pentru ajutorul dumneavoastră profesional, e doar un joc. Poate că pacientul se simte mai în siguranță să încerce să îl facă pe terapeut să se „frământe” decât să abordeze subiectele vulnerabile care l-au adus la terapie mai întâi de toate şi care l-ar putea face să se frământe.
Ambivalența, faptul că pacientul are două porniri opuse cu privire la a cere / a accepta ajutorul, este prezentă în cameră în fiecare moment. Ne putem gândi la joc ca la un compromis inconștient între partea din pacient care a venit la terapie și dorește ajutor și o parte a sa care vrea să evite vulnerabilitatea de a fi, de fapt, pacient. Iar această contradicție interioară este cea pe care trebuie să o abordăm în terapie, să o punem cuvinte, să ajutăm la aducerea ei în conștiință și la lumina zilei.
Nu există aici literalmente nimic care ar trebui să reprezinte o provocare pentru un terapeut bine pregătit. Ne confruntăm întotdeauna cu ambivalența pacientului, cu apărarea și rezistența sa, la fiecare pas.
Acestea sunt, de fapt, pâinea și untul muncii noastre.
>> Când terapeutul pune întrebări. Când terapeutul face observaţii.
Acest text a fost tradus şi publicat la Cafe Gradiva cu acordul autorului Jonathan Shedler @jonathanshedler. Titlul, subtitlurile şi imaginile sunt inserate de redacţie.
Foto pentru articolul „3 trucuri cum să-ţi sperii terapeutul (spoiler: de fapt, nu-i nimic de speriat)”: lookstudio pe Freepik
